Am umblat prin piețe și prin târg, ades,

M-am vândut pe-o rană, m-am uitat pe-un vers,

Am bătut poteca apelor cu dor

Și-am băut, de sete, numai din izvor.



Îmi colind câmpia traiului stingher

Răscolind cu pasul umbra unui cer,

Ce-mi arată steaua cea de răsărit

Pe unde femeia nu m-a bănuit.



Din atâtea vise, las în urma mea

Coli întregi nescrise, colbul dintr-o stea,

La ferești, distanță, umbre pe lumini

Și, ca o-ntâmplare, foste…

Doamne, cât îmi sunt de dragi,

Clocoteşte-n ei dorinţa,

N-ai să vezi nici urme vagi

Ce-ar opri  incandescenţa.



Făr’ de  hamuri le e dorul,

Slobod, răvăşit prin viaţă

Şi nestăpânit fiorul,

În furtuna de speranţă.



Înflorind de tinereţe,

Arzători precum bujorii,

În lumină şi faţete

Sunt petalele candorii.



Dans de inimi, alipite,

Strânse-n chingi de pasiune,

Două flăcări contopite

Ard pe culmi de slăbiciune.…

să-mi dea și mie cineva o bucurie

 să mi-o treacă ostentativ pe la nas

 prin fața ochilor să mi-o fâlfâie

 și în treacăt abia să-mi atingă buzele

 să-mi incite toate simțurile 

 moarte în mine înainte de vreme

 într-o zi ploioasă de iarnă atipică

 atunci mi s-au înecat toate corăbiile

 la malul disperării absorbite

 pe nerăsuflate într-un vârtej nebun

de gânduri răsucite pe degetul mic 

 a` lui…

unu şi cu unu fac…

poate nimic nu fac …

sânge peste tot, şiroaie. Doar într-un loc  

părea o baltă. Se închegase. Era în locul

acela numit inimă unde avusese loc lupta.

Se-ngrămădiseră toţi acolo, ca furnicile

la muşuroi.

Poliţia,

salvarea,

pompierii(le era teamă să nu fie inflamabil

şi să izbucnească un incendiu),

procuratura

şi eu. Aşteptam să mă judece. Cercetau

locul faptei- trupul. Se încăieraseră

sufletul şi mintea.…

trag după mine tristețea ca pe o jucărie stricată

zornăind în timpanul durerii

pleoapele se deschid involuntar

lăcrimând absența capătă acuratețe

până la detaliu aș putea să te sting în scrumul zilei

să te întorc ca pe o foaie de tutun

rulându-ți inima pe margini

aș fi cel mai înrăit fumător

noaptea târziu te-aș scoate din respirațiile mele

doar ca să te inspir iar.

26 mai 2014

aş vrea să culeg trandafiri din grădina inimii tale

dar îmi e teamă că voi smulge unul din radăcină

din rană se vor scurge petale de sânge

acoperind totul cu dragostea din tine

gardul se apropie odată cu trecerea timpului

lasându-mă cu puţini trandafiri parfumaţi

culeg floare după floare şi strâng buchetul la piept

dar se rupe, se destramă, luat de adierea caldă

îngenunchez şi mă aşez cu spatele pe rana…

De ieri îţi sunt părtaş la-mbătrânire

şi-ţi port în suflet gânduri vechi,

ce mi le-ai dăruit cu-o tresărire

ascunsă printre şoapte neperechi.

Te vreau aici şi-n orice-mprejurare

prezenţa ta e lucrul cel mai sfânt,

când armonia clipelor dispare

şi plouă-ntre cuvinte pe pământ.

Îmi redescopăr dragostea cu tine

şi-mi este dor prin orice răsărit,

de fulgerul ce mâine nu mai vine

cu ploile ce-n braţe l-au primit.

De…

Viaţa nu e un accesoriu de schimb, nici lumea nu mai e ceea ce a fost şi eu voi fi tot mai singur, doar Mama, Dumnezeu şi Copilăria mi-au mai rămas, mărturie a tot ceea ce am fost

Doamne, cum să uit lacrimile mamei care dilatau noaptea înţepenită pe umerii ei ca o durere!

Doamne, cum să-mi uit copilăria prin care alergam desculţ de la un capăt la altul şi soarele umbla pe vârfuri, ca pe propria-i rană, să nu-mi…

Nicăieri,

cheia de la cătușele vieții

suflate cu azur tăc…

în mecanismul înflorit al coșmarului

ticăie boabe de rouă

balansând neputința

literele îmbracă cu tine iluzia respirației

strivite

orizonturi surpă în curcubeu ireale poeme 

torente agățate de cer

readuc la viață

pustiuri

cu lacrimi

îți dezvelesc zâmbetul pe coala albă mirată de sinceritate

erezia luminii - suferință

luând forma muchiilor

pulsează inegal gânduri nerostite

în…

Găina, găina mea de… țară,

mi-au tă-ia-t-o,

mi-au de-ca-pi-ta-t-o,

i-au frânt visele,

aripile,

gândurile

și clipele,

mi-au u-ci-s-o,

mi-au…

mai timid ca altul. Eu şi muza. Ne furişam

amândoi în spatele uşii, cu coada ochiului

în grădina celuilalt. Eu, după seminţe. Ea, 

după cuvintele ce le plantam. Şi aşteptam.

Aşteptam

să ne furişăm amândoi

cu privirea în acelaşi timp. 

Să ne prindem în poarta noastră.

Sigur nu ne mai dăm drumul.   

l-am sorbit cât am putut

apoi mi-am spus că e bine să-l împart cu tine

chiar și o noapte

în care să numărăm fluturii din hârtie

când ne plictiseam de gălăgia urbei

prea multe secunde îngrămădite ne-au luat aerul

graba fiecărei zile

și gheața unei ierni în care fulgii s-au făcut pietre

pe drumul presărat cu verbe

gramatici iluzorii lăsate să lunece spre vadul vechi

și noi - singuri precum caldarâmul

în care granitul își va spune povestea…

Se naşte iubirea uitată undeva 



E noaptea nopţilor când 

- fereastră spre învierea zborului - 

m-am deschis spre tine să făurim …

Adorm mângâindu-ţi coapsele visului

cu nevinovăţia mâinilor obosite

mă ghemuiesc lângă dorul de tine

ochii lăcrimează nerăbdarea tăcerii,

iar clipele schimbă veşnicia-ntre ele

trecerea ta repetată prin gânduri m-a izolat

de lume, de fericirea ei,

de înţelesul cuvintelor nerostite

mi-am zidit adăposturi şi te-am ascuns de uitare

uneori văd cum stele coboară la fereastra

făcută între vis şi realitate

ne caută, ne strigă, ne apropie…

tot ce întâlnesc în cale

am dreptul să-mi selectez trecerile și totuși n-o fac

jumătățile de oameni s-ar putea să devină întregi cu timpul

și urmelor să le crească tălpi ușoare

uit mai puțin decât aș vrea  

cusătura nu prezintă leziuni

pereții sunt solizi să nu se rupă 

Dumnezeu a știut că omul va așeza lumea

acolo

copilul din mine și-a ales colțurile

în care să-și ascundă somnul

s-aude…

răstignitu-m-ai pe crucea

nemiloasă a-ntâmplării

când prin oasele-ntărite

de-mplinirea unui vis

mi-ai trecut cu viclenia

ca o suliţă de foc

cu-n alai închipuit

de nemărginite dări

printre zbuciumate gânduri

cum să faci şi cum să zici

când la zidul miluirii

mă vor fi închis în mâl

să îmi treci

şi peste ape nedospite-n tălpi un ger

cu a remuşcării…

se spune că-ntr-o zi spre seară

un prinț între felide plictisit

ceru bufonului o glumă rară

de care chiar să fie copleșit

acesta-l îndemnă  ca o bravadă

în blana unui câine răpciugos

să umble, iar curtenii lui să vadă

cât e în realitate de haios

mocnit, în mine, singur şi mă dor vreascurile

atârnate beteşug peste inimă. Când şi când,

o pală de vânt mă alină. Doar atunci mă fac

(ne)văzut

mie

şi voi vă încălziţi mâinile cât ţine

şi plecaţi mai departe. Eu, îmi aştept

cremenea să mă (a)prindă

în cădere.