Pierdute-n curcubeul ce-nsuflețește cerul,

flori arse de speranță și rime din nisipuri

redefinesc în file umanul... efemerul,

înstrăinate-amurguri schițează-n zare chipuri.

Ce-i moartea? Heruvimii de ce-nconjoară Coza

cu giulgiuri reci de gheață și salbe de-ntuneric?

Îmi tremură condeiul... în roșu tuberoza

se recompune straniu... Un duh zâmbește angelic.

Parfumul enigmatic înlătură mâhnirea,

poemul se așterne și clopotele…

stau înțepenite stelele în ramuri

galbene de lună razele sunt coapte

trag căruța caii necruțați de hamuri…

Se-ntrec în furii vânturi de nord și miazăzi,

lingând coline-ntinse și mursecând din zori;

Flămânda ta făptură nu-i adormită, ci

zmeoaică mă pândește prin maci unduitori.

Lumina se extinde, vibrează imanent…

(experimentală)

întunecându-mi

albul pal de ziuă

privesc o galaxie

în ochii tăi de noapte

ca ultim vizitiu…

Cubul se visează sferă

şi un pătrat se vrea în cerc,

globul doarme-n emisferă.

Eu cu un zâmbet te încerc.

Un triunghi din con se-adapă

după ziua cea toridă.

Vrei să mergem după apă ?

Inima ta să decidă!

Cercul s-a prefăcut pătrat,

patru puncte cardinale.

Unul mai cald m-a-nflăcărat:

tu şi eu zări boreale.

Linia e obosită

de drumul lung, de drum anost.

Tu-mi răstorni…

un gând rebel mă-ncearcă tot mai tare

să nu mai dorm și să pornesc prin noapte

cu o țigară între buzele amare

și în auz cu ale tale șoapte…

și ceasul trage zorii mai aproape

dar patul nu mă cheamă să-l încerc

doar libertatea dorului de ducă

și bucuria de-a ieși din cerc!

nu mă mai tem de nici un fel de ape

și nici de lacrimi nu voi să mă tem

știu ploile atâtor anotimpuri

știu dragostea în urma lor s-o chem

de-aceea…

Din munţii Vrancei copleşiţi de glorii
O ştie azi tot neamul românesc
Îşi strânge Vodă Ştefan luptătorii
Eroi din care unii sper că mă citesc!

mă prinde seara rătăcind în mine

pe ulițe scăpate din cătușă

cuprinde miez…

Norii-s lacrimile Tale prinse-n forme cristaline,

umpli cerul sub văpaie, vara, răcorind pământul,

bucurie este-n iarbă, saltă seva în tulpine,

toate se supun cu voie şi-Ţi urmează Sfânt Cuvântul.

I-ai dat Omului putere să creeze în Natură,

dar s-a depăşit pe sine, fără a te recunoaşte,

şi-a schimbat, măreţ din fire, Creatoru-n creatură...

ajungând să fie cel ce cu noroi să te împroaşte.

Lasă-Ţi lacrima să-mi spele…

Alpii, tărâmul nesfârșirii...

Din nișa oblică

- pleoapă zdrelită-a stâncii -

extatic privești lânoasele zăpezi.

Fuioare-nvâltorând rafale

te-mbată cu vedenii;…

departe ești, iubire… departe ca un dor

ce s-a uscat pe buze și n-a mai fost rostit

absența ta îmi seacă al viselor izvor

și dureros mi-arată ce nu mi-a fost sortit

departe ești, iubire… departe ca o zare

pierdută-n destrămarea trecutei primăveri

absența ta e rana ce încă mă mai doare

din trupul meu de floare însângerat de ieri

departe ești, iubire… departe ca un vin

în care-am vrut odată trecutul să-mi înec

absența ta mi-e astăzi…

Pravala-ți mâna peste mine

Și-oprește-o-n palma mea de dor

Așa cum ochi-mi visători izbesc

De trupul tău atât de...gol

Acoperă-mi abisul frânt

Cu sânii tăi, închis tablou

Ce cald, ce frig, ce geamăt lent

Înfinge-n noi, tăcut ecou

Coboară tu întreg spre mine

Cu tot ce ai , ce știi, ce ești

Iar trupul tău, un vis erotic

Va contopi dorința mea, cu-ai tăi cerești

Apleacă-ți gura mult dorită

Ce-o caut seri la…

Motto

„De ce atât de târziu- murmuram-

Dorul de Tine-i atâta de greu-

Pentru că-mi răspunse perla-

Incepe atunci timpul meu.”

                                                            Emily Dickinson

Plaja este plină până-n hău

de milioane de cristale...

pun perle-n salbă-n părul tău,

pierdute scoicile-abisale.

Cu trudă-ntinsă-n mii…

omul de tinichea își dorea tare mult

o inimă

de ce-mi spui asta?

pentru că nu și-o dorea pentru el

cine te-a rănit?

nici pe cine am rănit nu ți-aș spune

ce mi-ai spune?

ți-aș spune că nu mi-au mai rămas vise în care să mă ascund

și că nopțile au devenit tot mai lungi

ți-aș spune că nu m-am atins

de ultimul pahar de…

A nins la Iași, zăpezile ne-ngroapă,

E-o risipire de argint și gheață

Și-n pulberi de lumină ca-ntr-o joacă

Ne-aruncă cerul mantia pe față.

Rostogolește albul cu tandrețe,

Pe-anostul cenușiu de prin ferestre

Și-apoi pictează vrând să ne răsfețe

Crini înfloriți, cu scânteieri celeste.

Copoul pare îmbrăcat de nuntă,

Iar teii toți cu trupuri de lumină

Așteaptă visătorul ce-i ascultă

Cînd ei,…

Erau doar ei, copac și frunză

O ultimă rămasă-n ramuri

În jurul lor, copaci pe laiți

Și frunze-nmormântate-n clanuri

Afar` de ea n-avea nimic

Nici flori, nici frați și ciripiri

Dar o iubea căci frunza-i da

Dovada marilor iubiri

Dar într-o zi în timp de -amor

Când vântul fuge nebunatic

Aruncă frunza-n cimitir

Lăsînd copacul singuratic

Astfel din trunchi iubit de-o vară

Acum gemea prin crengi…

                                                  Dinaintea pietrei iarna

          Zăpada ninge

          Furtuni de viață nouă

          Se ridică  deasupra morților

          Viii au treabă

          Împart pîine

          La pămînt să nu se întoarcă

          Veselia e bună de pus pe rană

          Viii cumpără cruci

           Să aibă ce să dea mîncare la îngeri

            Adapă ochii peste…

Un spectacol e-n nocturnă:

superluna e vedetă.

Însă e prea taciturnă,

nu îi place la şuetă.

Se ridică-ncet pe cerul

hibernal din cale-afară,

când mai aspru este gerul

ce-a-mbrăcat totul în ceară.

A înnebunit lumina,

totu-n jur e reflectare.

Gheaţa este cristalina

pomilor înfăţişare.

Iar zăpada pe câmpie

e-ngheţată şi tăcută,

stălucind nu te îmbie,

nu se…

Lumină-n nopți întunecate,

Lovind obloane ferecate,

Cu raze ascuțite, plumbuite

Mi-ai arătat cărări nebănuite.

În suflet... soarele mi-ai pus!

Doar răsărit. Fără apus.

Ca anotimp,…