Al lumii vaier

[Stanescu Valentin]

Norii-s lacrimile Tale prinse-n forme cristaline,

umpli cerul sub văpaie, vara, răcorind pământul,

bucurie este-n iarbă, saltă seva în tulpine,

toate se supun cu voie şi-Ţi urmează Sfânt Cuvântul.

 

I-ai dat Omului putere să creeze în Natură,

dar s-a depăşit pe sine, fără a te recunoaşte,

şi-a schimbat, măreţ din fire, Creatoru-n creatură...

ajungând să fie cel ce cu noroi să te împroaşte.

 

Lasă-Ţi lacrima să-mi spele trupul dintr-un vârf de frunte,

gândul Tău să mă inunde, s-alungi negura din Minte,

să te văd în tot ce este dinspre mări în vârf de munte,

 

să Te-aud în cântul zării, să Te simt plutind în aer,

Sufletul meu să renască prin copilul cel cuminte,

mângâie-l cu-a Ta Lumină, fă-l scăpat de-al lumii vaier.

[Valeria Merca]

Făcând abstracție de forma poeziei, care s-ar vrea un sonet... dar nu este, textul e unul reușit, frumos chiar!

Am citit cu plăcere.

[Nădejde Angelina]

Amin! Felicitări!

[Sofia Sincă]

Sonet așezat, ritmat corect, mult mai bun decât celelalte. Cu temă religioasă. Nu am nimic cu poezia religioasă, însă ea se încadrează în aceleași reguli ca și orice poezie. Aici abundă caracterele mari pe cuvinte. Cam mult: înțeleg, pronumele divin, deși nu este obligatoriu, dar de ce și, Sfânt Cuvântul. Omului, Natură, Creatoru-n, Minte, Lumină. Am mai spus. Caracterele mari nu scot în evidență valoarea cuvântului, ci angrenajul în care este scris, sintagma pusă potrivit.

Am citit cu plăcere,

Sofi

[Dinca Valerian]

să te văd în tot ce este dinspre mări în vârf de munte Suna chiar frumos. Felicitari

[Vasilisia Lazăr]

Mi-a plăcut. E tot mai bine. Să vă feriți pe cât se poate a forma rime din aceleași părți de vorbire.