O păsărică roz, măiastră,

Mi-a zis că-nșivă dumneavoastră

L-ați ști pe Niță cel buiac,

Ăla cu fața ca de iac!

Cum să nu-l știți? A' lu' Ilie,

De-i vânzător la prăvălie

Și stă la margine de sat

Iar noaptea doarme lângă pat!

Consoarta lui, de-o vreme bună,

Se vaită parc-ar fi nebună;

Că n-ar avea! - ...sau de-ar avea,

Cu greu el singur și-o găsea...

O ținea bietu-n piuneze,

Pe când voia să urineze

Cumva, s-o aibe…

zăpezile din noi 

cald ne așează-n inimi 

tăcerile dintâi 

din care se revarsă 

povestea fără patimi 

îmi amintesc de tine 

chiar înainte de a te naște 

erai în mine 

și amândoi în soarta unei astre 

deodată tu ai apărut din cer 

albastre falduri îți cădeau pe glezne 

eu tot în gândul stelei dar stingher 

veneam în urma ta din pulbere eterne 

în iarna plină de povești cu…

Nu înțeleg acest alfabet nou oricât aș încerca, nu reușesc să așez literele

să-mi dea un cuvânt în care să încăpem amândoi,

și nici verdele ăsta intens nu pare ok,

iată, am început să folosesc expresii împrumutate,

înseamnă că cineva mă pune să respir aer boem…

cânticel (aproape) comic

 Pe drumul cu hârtoape ce duce la Sibiu,

Trecea, cu capsa pusă, gândacul cenușiu:

„Ce lată-mi pare calea, de-aș traversa o zebră...…

cum dintr-un nimic
se naște
ceva
ca un soare ce-mi arde
chipul ce-mi era palid
și
înecat în alcool și benzodiazepine.

o noapte mi-a trebuit
printre cuvinte
și tutun ars cu gândul
la ce va fi mai încolo.

impuls sexual
ca Oedip in timp ce-și
penetra adânc mama
Iar Freud și acum râde de el.

(elidă)

Se plimbă silfii peste codri în dans nocturn şi diafan;

Secunda parcă mă priveşte tot mai pieziş, din an în an.

O bufniţă întârziată e mândră-n draci de stirpea sa;

Se-ntreabă oare ursitoarea pe cine-n coarne-o să mai ia.

Un pui de capră foarte neagră pierdutu-s-a lângă un stei;

Silabe urcă-ncet în cuget, îşi fac din vaiet obicei.

O lună pală şi nătângă îşi poartă trena cu aplomb;

Se rătăceşte…

înflorise liliacul pe umerii iernii

liliacul timpuriu

nu aveam drum prin grădina lui nici nu prea știam unde

l-au dus ursitoarele

dar am auzit că arată ca un mire

care-și îmbracă ziua de mâine

cu vorbe dragi

și alte flori curajoase



de câte ori am vrut să-i aduc daruri de mătase…

Prin altare afumate

Plouă cu anafură

Se îneacă parfumate

Lumânări de papură

În credință destrămate

- fumul ca o ștergură -

Flăcările 'mbălsămate

Le-a cernit cu negură

De-ntuneric blestemate

Rând pe rând își scutură

Preotese miresmate

Hainele de purpură

Plâng icoane înrâmate

Într-o lume singură,

Și-n biserici dărâmate

Dumnezeu se-nfrigură...

vs Sonet

În…

Miroase-a Dunăre curgându-și ceața

pe maluri încurcate în hățiș,

și o cotigă-și poartă dimineața

cu pasul calului prin lăstăriș.

călugărița albă și timidă

ștergea cu sânii bruma de pe vrej;

gogoneții, dovleciorii bej,

miroseau, desfrunzitor, a cantaridă...

seara mânăstirii în vârtej

se deschidea ca limba de aspidă;

sfinții rotunjeau mulțimea…

Omătul rece se întinde pe lacrima de dor, pe flori,

Coboară negura în valuri, mi-ngheață sângele în vine

Și în tăcerea ce m-apasă, urc treptele s-ajung la tine,

Răceala mă pătrunde-n oase, în chip aceiași reci fiori.

Am bănuit ce greu îți este, de-aceea am venit în grabă

Să-ți spun cum doare răsăritul, ce negri sunt ai zilei zori,

Că oamenii sunt puși pe glume, mereu de tine mă întreabă…

Eu nu le spun decât durerea, ce-mi ține dârză…

Luceafăr nepereche

odată ca-n poveşti

în noua lume veche

în care carte eşti

Luceafăr din poveşti

n-ai primit vai leafa

aceleaşi triste veşti

în chingă pun ceafa

N-ai primit vai leafa

în…

am pătruns în pădurea cu arbori îmbrățișați

încă mai purtau urme de gheare

adânc înfipte în carnea lor tremurândă deși

zmeii zburaseră demult spre timpuri de piatră

și-ntinderi de permafrost

printre ramuri pulsau raze ca-ntr-un joc de șotron

dezvelind de umbre ultimele frunze rubinii și amare

soarele îmbrăca pădurea cu pulberi aurifere

iar vântul purta pe coame pămătufii stufului…

„femeia care nu mai poate scăpa
de înțelesul cuvintelor”
scria pe umărul ei
nu eu mi l-am făcut
mi-a spus
apoi și-a acoperit umărul la loc
l-aș fi putut citi oricum
în aerul din jur
sau în nopțile lungi
în care somnul ei îmi aburea ochelarii
și îmi amintea că sunt viu

Mă așezasem pe o piatră, în dreptul meu plângea o salcie

iar alte câteva, mai tinere, se bălăceau cu spor.

Râul creștea din loc în loc,

ca și cum un vulcan se scălda, aventurându-se

în brațele timpului. Fiindcă râul era timp.

Și era liber. Și stăpân. Și rebel. Și habar n-avea că-l urmăream

la cinci minute de el, că-l zgâriam…

Cât de mult trebuie să ascultăm,

Ca să ajungem la strigătul primordial,

Când am fost loviți de lumina vieții

Și am început să înotăm fără șansă

Către final.

Cât timp mai are rost să ne prefacem…