Poemul vinului de mai

[gina zaharia]

Nu înțeleg acest alfabet nou oricât aș încerca, nu reușesc să așez literele

să-mi dea un cuvânt în care să încăpem amândoi,
și nici verdele ăsta intens nu pare ok,

iată, am început să folosesc expresii împrumutate,
înseamnă că cineva mă pune să respir aer boem
și îmi citește jurnalul pe care l-aș fi scris dacă nu m-ai fi oprit
la o cafea cu aromă de crin sălbatic,
de atunci și din cinci în cinci minute trece câte un tren, acolo sunt sărbători și oglinzi,

cred că știu cum să îndulcesc vinul acela de mai
rămas pe masă,
știu și ce simt tăietorii de lemne când copacii dau să atingă cerul.

Niciodată n-am avut rău de drum lung, călătoriile mele au încăput în rucsac,
dar am avut suficientă apă și timp am avut să le fac să zâmbească
oricât de îndepărtate ar fi fost una de cealaltă,
nici nu m-am plâns că mărăcinii crescuseră de două ori mai înalți decât mine,
ce să zic, e treaba lor, poate așa comunică ei cu speranțele,
am făcut focul lângă căpițe, spune, cum era să adorm dacă vorbeau tare și despre noi?!
Mai știi când țineai piept fulgerelor? Nici ploaia nu e de dat uitării,
mi-era dragă, și deasă, și voioasă, și prietenoasă, și harnică,
și bună de pus pe rana care nu se mai vindeca odată.

Când deschizi fereastra răsare luna, în curtea ei trage Carul Mare
lângă un birjar, mereu altul,
acum știu, el mi-a dictat acest poem, și culmea, l-am scris cu literele astea

de mi se păreau străine,
citește aici, nuanțele sunt vechi, ordinea aleatorie, iar dacă-ți fac cu ochiul

înseamnă că l-am învățat pe de rost,
l-aș mototoli ori l-aș așeza sub pernă...
Acum stinge lumina, carul bun a sărit peste strada noastră
și a intrat într-o grămadă de stele. Și s-a ales praful de poemul meu...

[gina zaharia]

Da Coza, mi s-a părut și mie ceva în depărtări, dar fiindcă nu era clar, am inventat! :)))

Mulțumesc, prieten drag! 

[gina zaharia]

Ana, dacă n-ar fi poveștile cred că m-aș rătăci! :) Mulțumesc că ești mereu la marginea drumului meu. 

Gând senin!

[gina zaharia]

Mulțumesc, Valeria! Cred că vara se bătea cu iarna pe căpița aceea și mi-au dat o idee.

Îmbrățișări!

[gina zaharia]

Sofi, am strâns, în rucsacul meu, poteci și fotografii  de tot felul, unele alb-negru, altele color... Uneori le dau drumul să-mi arate ce-aș fi putut să fac dacă n-ar fi încăput măcar un poem-două?!

Îți mulțumesc, draga mea! Adevărat, e puțin greoi, dar imaginea asta s-a ivit când am închis ochii...

Drag,  

[Ion Lazăr da Coza]

Pe când Edenul nu ştia de sine...

da Coza

[Valeria Merca]

Incomensurabilă imaginația ta (poetică)! :) Superb poem.

Admirație, Gina!

[Sofia Sincă]

Deși poemul este plin de acțiune, tema lui este un popas de analiză a timpului și a drumului prin destin.

Poemul este mult profund, greoi aş putea spune, însă inteligent şi vrednic de studiat. Veşnic o zbatere dintre trecut și prezent, a cunoaşte sau nu, a dori şi nu, a se realiza şi nu. Cu încercările vieții, cu discordanțele ei, de unde și antitezele puse de poetă pentru relevanță. Metaforele au rezonanţă şi măiestrie prinse în caruselul existenței.

Poemul vieții... Poemul Ginei Zaharia și sunt convinsă că va urma altul... și altul.

Cu deosebită admirație,

Sofi