Sufletul ploilor
Mă așezasem pe o piatră, în dreptul meu plângea o salcie
iar alte câteva, mai tinere, se bălăceau cu spor.
Râul creștea din loc în loc,
ca și cum un vulcan se scălda, aventurându-se
în brațele timpului. Fiindcă râul era timp.
Și era liber. Și stăpân. Și rebel. Și habar n-avea că-l urmăream
la cinci minute de el, că-l zgâriam cu privirea și-l înecam în ochii mei limpezi.
Pe celălalt mal se zăreau case,
un fel de case mergătoare ca un cortegiu cu lumini și umbre.
Unele aveau ferestre albe,
altele își lăsau fumul să murdărească cerul, iar cele mai multe
păreau vorbărețe și lipsite de griji.
Undeva, o bătrână împletea niște șerpi de lână,
cred că erau ofrande pentru regele ăsta de nu-l putea înfrunta nimeni.
Niște copii își legănau somnul și amiaza,
tot atât de duios cum alergaseră, mai ieri, printre crini.
Începuse ploaia, frunzișurile primeau ropote boeme,
se aplecau în stânga și-n dreapta odată cu pașii vântului,
vedeam unindu-se norii cu pământul înaintea soarelui
și pești zbenguindu-se în mintea urșilor,
timpul meu își pierduse ceasornicarul la marginea unui deșert,
nu mă grăbeam,
toate păpușile dormeau stricate la marginea drumului,
n-aveam nicio treabă cu ele dar scormoneau printre scrisori așa încât
le încurcau destinatarii de se dusese vestea,
le-am sărit cu gândul apoi am dat drumul cailor să îmbrace dealurile sus de tot.
Piatra pe care stăteam se făcuse munte, de s-ar fi supărat apele
și tot îmi aflam urcușul,
dar mi-a fost teamă să nu rămâi captiv într-un cântec
și am coborât printre podgorii,
te-am găsit în mijlocul câmpului, dirijai fluturii să-mi măsoare drumul spre tine,
și era ziua în care se ara cel mai bine
pe sufletul ploilor.
Adaugă un comentariu
-
Comentariu publicat de gina zaharia pe Ianuarie 19, 2020 la 7:18pm
-
Mulțumesc, da Coza!
-
Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Ianuarie 19, 2020 la 3:40am
-
Imagini și trăiri paradisiace...
da Coza
-
-
Chris, mulțumesc!
-
-
Mulțumesc, Valeria! Poate pentru că am nimerit în mijlocul câmpului...
Drag,
-
-
Sofi, ce frumos spui tu! Acum parcă mi-e mai dragă ploaia asta a timpului!
Mulțumesc!
-
-
Mihaela, o putem înrăma cumva, eu așa am făcut! :))
Mulțumesc!
-
-
Mulțumesc, gabriel cristea !
-
Comentariu publicat de Chris pe Ianuarie 14, 2020 la 7:46am
-
foarte frumos, mai ales sa ari pe sufletul ploilor...
-
Comentariu publicat de Valeria Merca pe Ianuarie 13, 2020 la 7:36pm
-
De basm, de poveste... că-nainte mult mai este!
...„ și era ziua în care se ara cel mai bine
pe sufletul ploilor.” - demn de reținut!Admirație!
-
Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Ianuarie 13, 2020 la 9:18am
-
Stop cadru a unei părți, a unui timp anume din viață, într-o clipă a bilanțului acesteia. Simbolism reprezentând cunoașterea de sine, trăire, relația cu universul, continuitatea vieții spre înălțimi. Însă, incertitudinile vieții ne amintesc că ea e scurtă și pentru a nu pierde echilibrul coborâm cu picioarele pe pământ.
Sufletul ploilor - un poem amplu, cu simboluri ce capătă rang prioritar, ce farmecă cititorul simţind nevoia de cunoaştere, de autocunoaștere și de continuitate.
Deosebită apreciere,
Sofi
Despre
link-uri utile
Zile de naştere
Astăzi nu este ziua de naştere a nimănui
donații
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2021:
Activitatea Recentă
Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE