Cuvintele ca niște lagăre de concentrare

mă înspăimântă

atâta lume flămândă și goală de orice conținut uman

doar niște forme zgomotoase

dincolo de conștiință

suntem tot în rahat

haznaua zilei

pute…

Mi-e lacrima arzândă pe obraz

O candelă de veghe pentru țară;

Se leagănă pe suflet un barcaz,

Și-ntretăieri de ape se-nfioară;

Albastre păsări scufundate-n jar

din soare ciugulesc un strop…

Și mă duc, iarnă, mă duc,

Tocmai colo-n vârf de nuc,

Să-mi ating norii cu mâna,

Seara să mă joc cu luna,

Dimineața când învie,

Să-mi fac strai de păpădie,

La apus, ca-ntotdeauna,

Cânt în stradă ca nebuna.

Și mă uit în lungul vieții

Nu-i mai albă ca pereții,

Nici plouată  ca grădina

Unde mi-a-nflorit sulfina

Văleleei, căluți de jar,

Vă dau iarbă din…

 când ne era lumea mai dragă  

și grâul se-ngălbenea ca păpădia, și

 tata vorbea cu iarba pe limba coasei, iar

                                                                harbujii începeau să crape,

câteodată-n toiul…

Într-un demult când soarele s-a coborât în sat

Ca o fecioară, în horă să se prindă,

Un zmeu viclean veni pe-aripi de vânt, neanunțat,

Răpind lumina, în temniți s-o ascundă.

Natura s-a-ntristat și păsările-au amuțit

Când și-a pus noaptea broboadele de…

                                                                        Într-o clipă, Clipa

                                                                       Umplu

                                                                       Apele şi pe eu şi pe tu

                                                                      Cu Tăcerea de Aur...

                                                       …

Politețea ca artă

politețea de-a fi

o lume moartă

doar pentr-o zi

Costel Zăgan, Axiomele lui Don Quijote

Mai trece-o zi, mai facem un popas

prin amintirile ce dau năvală,

și nici măcar cadranele de ceas

nu pot să țină-această socoteală.

Prea multe gânduri strânse la un loc

ne bântuie cu ploi de neuitare…

când am văzut zidurile mi s-a părut

că vor mai rămâne

o mie de ani

nu credeam că vom putea face rău

poporului de aici

dedic acest imn învățat de la preoții beți

în nopțile friguroase

ni se lungesc oasele

lupii cântă prin horn

moartea strănută aproape iar

vocea iubitei îmi sparge timpanul

unii dintre noi nu se vor întoarce

pe punte

șobolani

le place să bea să ucidă

la fel…

Pe fruntea-i senină,

un arc de lumină

pândește zenitul.

Este el, Eremitul

ce poartă o cruce,

pe umeri și-o duce,

în vis singuratic,

în ochi enigmatic.

cu părul ca neaua

în mână cu steaua

de trist-amintire,

fostu‐sa iubire,

Pe râul din vale

poveștile sale

plutesc istovite,…

Șuieră vântu' la lună,

Umbre se joacă-n lumini,

Ca-ntr-o scenetă nocturnă,

Flori se dezbracă de spini.



Doarme sărutul pe buze,

La o distanță de-un gând,

Ca-ntr-o ivire de muze,

Stăm cu metafore-n rând.



Vezi? Orice nor e-o furtună - 

Pericol de ploi și scântei,

Ca-ntr-o iubire nebună,

Ochii se-neacă-ntre ei.



Încă o taină mai spune-mi,

Aruncă-mi priviri să-nțeleg,

Ca-ntr-o bătaie de…

Minte-mă că nu-ți sunt dragă,

Că nu mai simți nimic,

Sentimentul de a fi întreagă

S-a dus... în dans mimic.

Ce să-ți spun?

Te-au îngropat propriile păcate,

Egoul te-a ucis,

Din inimă, bucăți uscate

Le-am strâns în cufăr, lacătu-i închis.

Ți-aș arăta,

Dar n-ai timp să-mi urmărești privirea,

Buze negre, palme reci,

Unde-ți este strălucirea?

Prin vise uiți să treci...

Așa că

Minte-mă că nu-ți sunt…

Sărutul din piatra veșniciei s-a trezit

Și în Lumina Vieții s-a adeverit.

Iubirea și-a deschis aripile preasfinte,

Rupând lațul strâmt din legăminte.

S-a înălțat Sărutul spre constelații

Scoțând din Neiubire toți condamnații.

Din ținuturi curcubee Iubire a desprins

Și a îmbrăcat în culoare întregul Necuprins.

Iubirea și Lumina ce au fost unite-n piatră

S-au înălțat în taină din muritoarea vatră

Și au urcat…

SONET CXIII

Plânge o vioară, Cerul se deschide

Clipele uitate împletesc lumină

Îngerul coboară, stelele suspină

În acorduri tandre, calde și timide.

Ritmul definește curgerea divină

Iar tăcerea, parcă, singură divide

Armonia-n gânduri, note sferoide

Fredonând albastru-n cânt de violină.

Timpul n-are margini în secunda mută

Răsăritul naște orizonturi clare

Fără de apusuri, viața…

                                              gerul cel zurliu

                                                   pune în zori

                                                        în fereşti

                                                       gheaţa-n

                                                               flori

                                       …

Ne amăgim cu mere dulci

Nu știm dacă sunt modificate genetic

Sau nu ne pasă, sau nu înțelegem

Și nu ne spune nimeni prețul lor real

E dulce gustul, cel mai bun

dar plata o vezi când înțelegi poate

toți anii pierduți

Cum a fost mărul cel dintâi

nu ne vede nimeni că-l savurăm

am râvnit la el, că n-aveam voie,

n-aveam bani de măr dulce

râvnim la tot ce ne înconjoară

vrem să avem

Cel mai dulce măr, cea mai…

Din lirica soțului meu, scriitorul Ion Lazãr da Coza, o poezie de un dramatism și o frumusețe aparte, premonitorie aș putea spune, și care apare în volumul postum „Ieșirea din labirint”, volum îngrijit…

Se lasă-nserarea, iar focul din vatră

pictează cu umbre povești pe tavan,

rafale de vânt rătăcesc prin polatră

cu caii-nhămați la un mitic rădvan.

I-aud cum nechează la ușa-ncuiată,

bătând din copite în pragul de lemn,…

                                                           de Dragobete

                                                          plini de văpăi

                                                            îmi zâmbesc

                                                                          ochii

                                                                              tăi

                                     …