Zmeul timpul

[Stanescu Valentin]

 

                                                                 „Două ceasuri stau pe-o carte

                                                                  Tic-tac-uri amestecând

                                                                  Unul simte că e noapte

                                                                  Celălalt zorii venind... ”

                                                                              aDa Nemescu

 

somnul s-a pierdut în noapte ca o barcă printre valuri

fără cârmă şi lopată lupt s-ajung spre alte maluri

cerul presărat cu stele este doar o amintire

cum îi vorba trecătoare într-o clipă de iubire

 

fac efort de îndreptare număr iar până la zece

parcă bat apa în piuă de-ntuneric nu pot trece

lujerii de zori de ziuă dintre lacrimi se ridică

simt cum pielea se zburleşte furnicată de o frică

 

înapoi spre seara stinsă nu e drum şi timp de-odată

gândul cată întărire înspre calea luminată

prin hăţiş de bezne chioare unde mut este cuvântul

 

aripile mi-s oloage chiar de mă îmbie vântul -

unde eşti copilărie unde-i clipa nesfârşită?

ai zburat cu zmeul timpul într-o seară răvăşită...

[Stanescu Valentin]

Alexandru, rar se întâmplă la vârsta mea să nu adorm după o pauză nocturnă firească. Recitind câteva poezii dintr-un volum oferit de aDa am rămas cu cele două ceasuri în minte şi astfel s-a născut această poezie nocturnă schiţată în gând şi aşezată pe hârtie matinală, mai apoi. Da, timpul este prienetul şi duşmanul nostru, cum spunea cineva aici în Cenaclu.

[bolache alexandru]

O poezie frumoasă în care timpul este axul central. Ușor nostalgică poezia place poate datorită faptului că ne face părtași la dorința de a învinge timpul fie chiar și prin păstrarea unor amintiri frumoase.

[Stanescu Valentin]

Doamnă Vasilisia, mulţumesc pentru încurajarea versului meu, uneori ritmat alteori mai contondent în încercarea de a rămâne în preajma primei idei versificate. Suntem perfectibili şi ne bucurăm ca nu avem monotomia perfectului. Am crescut aici în ultimii ani şi mulţumesc acestui spaţiu în care mă simt ca acasă.

[Vasilisia Lazăr]

Un poem reușit care explorează teme precum trecerea timpului, pierderea și dorința de evadare din realitate. Autorul folosește imagini poetice și simbolice pentru a reda starea de melancolie și nostalgia față de copilărie, precum și momentele de fericire efemeră. Trecerea timpului este percepută ca o cale fără drum clar, iar încercarea de a găsi lumină în întuneric devine o luptă cu propriile temeri, simbolizată prin hățișurile de beznă și cuvântul mut. Poemul transmite ideea că timpul trece inexorabil, lăsând în urmă momente de iubire, fericire și inocență, dar și dorința de a regăsi acea copilărie și libertate pierdută. Atmosfera melancolică și imaginarul poetic creează o stare de nostalgie profundă, invitând cititorul să reflecteze asupra efemerității vieții și valorii clipelor simple și pure.

Frumos! De data aceasta, și ritmul este bun. Felicitări!

[Stanescu Valentin]

Amanda, suntem perfectibili. Vom avea ritmul din ce în ce mai încântător. Comentariile fac mai mult decât poezia mea. Se simte trăirea pe care am vrut să o transmit. Evoluăm împreună! Mă bucur când în comentarii apar şi catrene de soi pe măsura postărilor. Să bucurăm cuvintele să ne bucure!

[Amanda Spulber]

Frumoase dialoguri! Și cele din comentarii, dar și cel dintre poezia lui Valentin și a Adei. De data asta mult mai reușit ritmul!

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Atât de frumos!  Mulțumesc, Prieteni . Vă îmbrățișez. 

[Stanescu Valentin]

aDa, ce mult îmi place această înlănţuire din Cenaclu!

Postările şi comentariile par a fi un fel de pseudo-monolog. Rar am văzut ca într-un comentariu să se facă referire la ceea ce a comentat alt coleg. Am mai întâlnit cândva, pe pagina mea, un dialog în trei între mine, Doamna Vasilisia şi Domnul Grig. Acum vii tu şi apreciezi dialogul dintre mine şi Ramona. În plus aduci o nuanţă de îndulcire a amarului vieţii prin versurile ad-hoc în stilul tău propriu.

Câtă bucurie de Ziua Prieteniei!

[Ada Nemescu]

Ce frumoasă poezie!

Ce frumos dialog între Valentin Stănescu și Ramona Nicoleta!

... timpul, ca un zmeu năuc

rătăcit prin Univers

știe unde sunt... mă duc...

și-mi răspunde chiar prin vers

trupul simte, obosește

sufletul e mai sprințar

cântă, dorește, iubește,

tot ce Domnu-i dă... în dar

Azi, de Ziua Prieteniei, vă îmbrățișez!

aDa

[Stanescu Valentin]

Ramona, într-adevăr vine ziua când urcăm coborând...

 

Arcadia-mi pluteşte-n gând

prin mii şi mii secunde

ea mi se-arată uneori

nu pot s-o-ating se-ascunde

 

am fost acolo, azi aici

iar mâine pe niciunde

rătăcitor fără cuvânt

printr-un ocean de unde