Zmeul timpul

[Stanescu Valentin]

 

                                                                 „Două ceasuri stau pe-o carte

                                                                  Tic-tac-uri amestecând

                                                                  Unul simte că e noapte

                                                                  Celălalt zorii venind... ”

                                                                              aDa Nemescu

 

somnul s-a pierdut în noapte ca o barcă printre valuri

fără cârmă şi lopată lupt s-ajung spre alte maluri

cerul presărat cu stele este doar o amintire

cum îi vorba trecătoare într-o clipă de iubire

 

fac efort de îndreptare număr iar până la zece

parcă bat apa în piuă de-ntuneric nu pot trece

lujerii de zori de ziuă dintre lacrimi se ridică

simt cum pielea se zburleşte furnicată de o frică

 

înapoi spre seara stinsă nu e drum şi timp de-odată

gândul cată întărire înspre calea luminată

prin hăţiş de bezne chioare unde mut este cuvântul

 

aripile mi-s oloage chiar de mă îmbie vântul -

unde eşti copilărie unde-i clipa nesfârşită?

ai zburat cu zmeul timpul într-o seară răvăşită...

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Atât de frumos!  Mulțumesc, Prieteni . Vă îmbrățișez. 

[Stanescu Valentin]

aDa, ce mult îmi place această înlănţuire din Cenaclu!

Postările şi comentariile par a fi un fel de pseudo-monolog. Rar am văzut ca într-un comentariu să se facă referire la ceea ce a comentat alt coleg. Am mai întâlnit cândva, pe pagina mea, un dialog în trei între mine, Doamna Vasilisia şi Domnul Grig. Acum vii tu şi apreciezi dialogul dintre mine şi Ramona. În plus aduci o nuanţă de îndulcire a amarului vieţii prin versurile ad-hoc în stilul tău propriu.

Câtă bucurie de Ziua Prieteniei!

[Ada Nemescu]

Ce frumoasă poezie!

Ce frumos dialog între Valentin Stănescu și Ramona Nicoleta!

... timpul, ca un zmeu năuc

rătăcit prin Univers

știe unde sunt... mă duc...

și-mi răspunde chiar prin vers

trupul simte, obosește

sufletul e mai sprințar

cântă, dorește, iubește,

tot ce Domnu-i dă... în dar

Azi, de Ziua Prieteniei, vă îmbrățișez!

aDa

[Stanescu Valentin]

Ramona, într-adevăr vine ziua când urcăm coborând...

 

Arcadia-mi pluteşte-n gând

prin mii şi mii secunde

ea mi se-arată uneori

nu pot s-o-ating se-ascunde

 

am fost acolo, azi aici

iar mâine pe niciunde

rătăcitor fără cuvânt

printr-un ocean de unde

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Versurile au o melancolie frumoasă și sinceră cu ritm și imagini poetice bine așezate.

Vine o zi când sufletul zboară ca un zmeu, când gândul iubește, dar trupul este greu, devine pământ și de aici rămân cuvintele frumoase.