Versuri de dincolo

                           Prietenei mele de suflet SOFIA SINCĂ!

Dacă m-ai preţuit cu-adevărat

indiferent ce vârstă am avut,

îmi iartă trupul care a plecat

pe-un drum rămas necunoscut.

Aşa a fost să fie-n ceas târziu

când sufletul în casă l-am lăsat,

şi-a trebuit să mor fără să ştiu

că vieţii-i sunt dator cu un oftat.

Mi-ai pus atâtea lacrimi…

Oricâte stele ard în înălţime ,

Oricâte valuri se adună-n zare ,

A lor tărie şi a lor mulţime ,

Nu pot făptura mea să o-nfioare .

Imensul cer şi apele fugare

Departe sunt şi fi-vor mai departe

Tu îmi alungi tristeţile deşarte .

O frunză cade, peste creştet, moale

De vânt purtată ca o nostalgie

O prind cu mâna, o azvârl în cale

Şi ţipă frunza galben aurie.

Să nu mă laşi oricât de greu părea-va

Un anotimp cu ramuri desfrunzite

Cu…

chemarea frunzelor, auzi?

vântul le destramă cuvintele

şi ele curg 

în singuratarea zării



ploi inundă veri

amintirea muşcă cu dinții toamnei

ruginiul inimii, e frig

lumina ochilor coboară în adâncul privirii



plec aşteptând

nesperat anotimp e gândul

respiră căldura inimii

din târziul rămas fără timp



ascult, desfrunzite şoapte

se sting în privirea lunii

rânduri de…

În fiecare toamnă, octombre, la sfârşit,

Renasc! A câta oară? Sunt în grădini de rai.

Îmi număr trandafirii, iar noul meu venit

Mă-ndeamnă, mă colindă: mai plângi, mai râzi, mai stai!

Rubinul mă pătrunde în nimbul meu „altfel”,

Mustirile din struguri sunt mânjii în delir,

Verzuiul măr, în carne, acum s-a copt şi el,

Cuvintele mă ning, tăcerea-i elixir.

De ce să îţi trimit frunze-ngălbenite,

Când roţile…

Păsări străine, soare bolnav

(mamei mele)

În fiecare dimineaţă mă întâlnesc

cu mine

îmi surâd, îmi plâng,

după cum se-anunţă ziua.

Din adânc suie chipul tău

final

şi înţelegerea asemănarii noastre, pe măsură ce

mă locuieşti tot mai deplin

E felul tău de-a-mi spune că ai fi vrut

să mai rămâi, în ciuda

straniilor făpturi numite păsări şi-a

soarelui bolnav, dar care, la amiază, încă

mai poate…

am demascat uraganul acela îmbelşugat

dragul de el

lăsa impresia că ţurţurii polari

îi ocupaseră toată fiinţa…

nu trageți în fluturi 
mor oricum prea devreme

zilele lor sunt numărate
convertite în zbateri de aripi 
și flori de câmp

așa miroase viața 
moartea are gust de praf 
de pușcă…

d-lui Ion Vanghele

Dragul meu, e-o toamnă blândă

Ce în noi cu cețuri suie,

Zile gri s-au pus la pândă,

Simți mireasma de gutuie?!

Tu-mi compui versuri banale,

Eu îți scriu pe foi de noapte,

În tăceri autumnale

Vom ascunde doruri, șoapte...

Vom privi mirați spre stele,

Tu departe, eu departe,

Prabușind în praf castele

Din zidiri de frunze moarte.

Somnu'-ncet…

aici nu accept mai puțin,

dacă înțelegi iubirea

ca pe o funie de care atârnă inima mea,

pendulă între rătăcirile tale

și unghiul mort în care rămân suspendată după,

neștiind că noaptea mea începe acolo unde te sfârșești tu;

din beznă se simte un aer strangulat

o tăcere fără nume mă stăpânește,

tu

eu

nimeni;

cea mai grea e dimineața

poetului fără lumină,

condamnații la (ne)iubire se tânguiesc

în mine,

nu știu ce să le…

Dacă ai fi o lacrimă,

Te-aş culege în căuşul palmelor

Şi mi-aş îmbăia sufletul cu tine…

La focul vieţii

Mi-aş încălzi mâinile

Şi-n zbor, uitaţi la două gânduri depărtare,

Spre astrul, cel de dintre sori,

Şi leagăn, şi sicriu mi-aş face,

dacă …

recit și eu

 prin gări pe la metrou

 și la fiecare colț de stradă

 mila trecătorilor

 cu inima mare cât un leu

 atâta costă azi pâinea lui dumnezeu

 cea de toate zilele în care 

 propriul meu stomac

 mă critică până mi se-apleacă 

 de-atâtea cuvinte 

 vomit poezia

Oftează de iubire doi maci umbriți de temeri,

Agonizând în arderi de doruri vinovate,

Împart cu tine stele, neșanse și poveri,

Mă doare dorul tău și eu te dor în toate.



Aș vrea alt început fără de dar și poate,

Aș fereca-n clepsidre secundele grăbite,

Să nu-mi mai fii târziu în vise cenzurate

Și abrogare-aș cere risipei…

trup aruncat în iureșul vorbelor goale

pietrificat în dorinți meschine

alergi sălbatic

desplentind 

secunda timpului

negăsind calea

abandonezi suspinul

ochii îngropați în surâsul pieptului

respiră veninul

infatuatei sorți

căutând experiența inefabilă a copilăriei

te afunzi

te pierzi

regretele umile

se frâng

în secundarul vieții

În palme reci, ades eu simt durerea,

Când, nerostite, vorbe de iubire,

Se zbat mocnit, furându-mi mângâierea, 

Şi strigă fremătând, cătând ieşire.

Şi multe am, cuvinte nerostite,

Strânse cu sârg, o-ntreagă…

Îţi aminteşti

de noaptea-n care

cu pietre aruncam

la cer,

după stele

să cadă, să ţi le prind

în păr

şi broşă să-ţi fac,

să ne plimbăm

pe lac,

s-ascultăm

clipocitul apei adânci,

bătăi de inimă,

nebune,

gângănii în zbor

ce se adună

şi coroană

pe cap

din nuferi

ţi-am împletit,

îţi aminteşti

de acea noapte …

Mi-ai dat Doamne, această carte

când eram curgere fără stăvilar.

Atunci nimic nu mă putea opri.

Paginile citite, trăite

sunt șterse și uscate de prea multă utilizare.

Nu mi-ai dat Doamne instrucțiuni de folosință,

iar acum pe foaia goală din fața mea

nu știu ce ai vrut să scrii sau să scriu,

când s-a…

Moto:

“când sunt cu tine nu mi-e frică de nimic, nici măcar de război”

replică din filmul Zboară cocorii

1. trec orele în şir indian mi-e dor îmi spui şi sub geana unei seri uitate sub ploaie ochii mei umezi se cufundă în cercuri unu doi trei copilul aplecat deasupra apei numără glasuri îl ajut să le strângă în palmele sale sunetele sunt albe coji de mesteceni pieptănaţi de furtună furtuna din noi iubitule



2.Frica de…

Nu-i aşa că, dacă ţi-aş săruta

sânul stâng

mi-ai zice,

bădăranule nu te opri,

natura mi-a dat trup de zeiţă

cu sâni perechi

şi ca drept pedeapsă te voi

strânge între coapsele mele

până când visul

va deveni realitate,

un singur lucru îţi cer

să nu fumezi ca Nichita,

rotocoalele lui de fum au adus

moarte trupului şi viaţă veşnică

literaturii,

tu acum înveţi care este

capătul unde se aprinde

ţigarea…