Tăceri autumnale

[ica matei]

d-lui Ion Vanghele

Dragul meu, e-o toamnă blândă

Ce în noi cu cețuri suie,

Zile gri s-au pus la pândă,

Simți mireasma de gutuie?!

 

Tu-mi compui versuri banale,

Eu îți scriu pe foi de noapte,

În tăceri autumnale

Vom ascunde doruri, șoapte...

 

Vom privi mirați spre stele,

Tu departe, eu departe,

Prabușind în praf castele

Din zidiri de frunze moarte.

 

Somnu'-ncet de te cuprinde

Pernă-ți fie al meu umăr,

Dintr-un vis mă voi desprinde

Toamnele pe rând să-ți număr...

[ica matei]

Dragii mei, ma bucur ca v-au placut versurile.

Ele s-au nascut ca o replica la o poezie  dedicata mie de catre domnul Vanghele.

Sper ca dumnealui sa nu se supere daca postez aici poezia de la care au plecat aceste versuri, si replica.

Tuturor va multumesc pentru citire.

Si domnului Vanghele pentru frumoasele versuri daruite.

Cu drag, 

Autumnală…poezie dedicată poetei Ica Matei…

A venit de mult tomnica
Cu tentaţiile sale
Eu îi scriu acum lui Ica
Versuri trepidând banale

Şi adun în pană norii
Peisajele tomnate
Când pe câmp se urcă zorii
Şi prin frunze vântul bate

Singur mă tot mişc prin ceţuri
Adunând atâtea-n bundă
Pline toate de-nţelesuri
Gândurile îmi abundă

Uneori mai fac popas
Într-o lume-nlăcrimată
Să-ţi aud dulcele glas
Când spre mine vrea să bată

Versurile vin o ploaie
De cuvinte fără număr
Doar pisica în odaie
Mi s-a cocoţat pe umăr

Şi a somn acolo toarce
Gâdilandu-mi lung urechea
Versul ei subţire-mi place
Uite-aşa-mi găsii perechea

Visele îmi mai colindă
Nopţile gustând pustiul
În tăcere să cuprindă
În îmbrăţişare viul

Şi încet mă duc la vale
Pe sub stelele cărunte
Oile autumnale
Se coboară dinspre munte

Cade frunza pe cărare
Şi se-nghesuie mormane
Ce e drept e cam răcoare
Şi-i nevoie de sumane

Te invit să bem cafeaua
Noaptea fie-ne senină
Să privim în ceruri steaua
Revărsându-se-n lumină

Şi cu versurile noastre
Să împodobim poiene
Am văzut un cal cum paşte
Sub un cer bătând din gene

La sfârşit mă prinde somnul
Şi mă culc un pic pe-o pernă
Luna suie-n cer ca omul
În plimbarea ei eternă…

------------
Draga mea, toamnele ne rasfata
Ma simt in noaptea ta mereu perdant
Chiar daca luna s-a schimbat la fata
Raman in fire si-n cuvant constant

Iti multumesc de vorbele ce-ai spus
Mi-e inima o vrabie usoara
Iar dorul  din fiinta mea s-a dus
Pe drum sa te-ntalneasca catre seara

Mirata va ramane-o lume-ntreaga
Centaurii ce pasc prin umbre lin
De dorul tau mi-e inima beteaga
Si ma ascund in ochiul tau senin

De perne tot mereu este nevoie
De umerii de care ma atin
Esti insula iar eu Robin Crusoe
Hai sa golim stacanele cu vin

Sa ne-mbatam cu vorbele rostite
Cu noptile in care te-nfasori
Cand te apropii-n vis pe negandite
Si te cuprind usor de subtiori

Trec toamnele iar frunzele domol
Bat sus pe deal cu fosnetul lor toaca
Eu iti sarut timid piciorul gol
Si sufletul iubirii este gata

Sacrificati, iluzie perfecta
Vom fi acum pe-un rug de trandafiri
Va curge iarasi veacul pe planeta
Pe ritmul dulce-n care tu respiri

Iti scriu poeme sa te simt alaturi
Te-nchid in mine ca intr-un palat
Inalt cu camere si multe caturi
Din care pajii zilei au plecat
------------

[Chris]

Splendidă, felicitări :))

[gina zaharia]

Superbe tăcerile/şoaptele autumnale!

Cu drag,

[Aura Popa]

Ce frumos!!! Ica, te felicit! Mi-a placut mult!

drag,

[Gabriela Grădinariu]

Dialogul depărtărilor. Preţuire!

[Sofia Sincă]

O dedicaţie romantică, cu parfum de toamnă.

Mi-a plăcut!

Sofy

[Ionel Mony Constantin]

 Un  pastel  reuşit. Versuri cu imagini  evocatoare

Prabușind în praf castele

Din zidiri de frunze moarte.

Mă bucur că l-aţi dedicat , prietenului Ion Vanghele, pe care îl salut şi eu cu această ocazie.