Mă Gheorghe,

Ia mătăluţă bulzul ăla în mâini

Şi frământă-l

Aşa cum făceai când erai  tânăr cu cheptu' meu

Că acum te-ai cam pleoştit.

Hai grăbeşte-te naibii

Că ăştia mici parcă au turbat de foame

Fă Lino, ad-o şi pe bunică-ta la masă. Ramolita

Acuş bate…

mă privești abia acum

după ce am fugit din oglindă

am scos cearcănele din nopți

și am dat ultima petrecere

în care stelele au rămas fără ochelari



cadru după cadru mişcă inima

dansul

unde oamenii au uitat evantaiele

iar pielea mea a devenit prea mică

pentru tălpile cele noi



când mă ating de tine

văd un ecran imens

în care primăvara lipește flori pe fiece respirație



e gândul acela cum că venele sunt prea subțiri…

Nu trebuie să-mi spui de două ori

o inimă nu minte niciodată,

pe vetre-ncinse stinsele culori

au devenit prin amintiri o pată.

Nu-mi reproşa că-ţi dăruiesc iubire

în mine-s dimineţi cu soare

şi clipa e-mpietrită de uimire

că ţi-am găsit un rost prin fiecare.

Vreau să-ntelegi de ce visez întruna

şi leg de noapte zilele de vară,

am împărţit în două săptămâna

cu dimineţi prin fiecare seară.

Nu cred în…

Te-ntreabă furtuna de poate să vină.

Se-adună-n buchete nori negri şi vânt,

Se zbuciumă gânduri cărarea s-aţină

Înspre pâlpâirea acelui cuvânt                   

Ce-aprinde seninul c-o împotrivire

Şi scrie tot cerul cu albe păreri.

Dar tun-a desprinderi şi a nerostire

Şi fulgeră-n raiul iubirii de ieri.

Din marea de temeri se-adapă lividul

Acelei secunde în care mi-ai spus

Că sfera de sensuri se umple de…

OBÂRŞII

sparge în mine urlet mut

întrebarea că sunt

nasturii abisului lasă să treacă

spaime

şi dragoni de ape

dintre năvoade ilegale…

Oare

cum am încheiat eu acest pact cu tine

și cum de-am semnat un certificat

de înrobire pe viață?

Nu-mi mai amintesc

decât teiul în floare

la umbra căruia

copilaria mea se juca potrivindu-și

cuvintele

și nu-mi mai amintesc decât

niște anotimpuri

peste ruinele cărora am pășit de fiecare dată

cu sufletul învelit în petale de maci

sau cu inima zdrobită

din care sângele se prelingea ca rugina

în inima…

Măi, Doamne,

Ia matale globul pământesc în mâini

Și mai rotunjește-l…

În plesnitura timpului,

Minutarul (minutul)

se elibera ca o grenadă

spărgând tăcerea.

Înfăşurat

în indiferenţă

cu faţa brăzdată

de riduri şi de umbre,

tâmplele

începură să-i pulseze

şi cu o durere furioasă

în piept, ochii

se umpleau

de picături mari,

fierbinţi

veneau

de parcă cineva

le-ar fi scos din inimă.

știre de ultimă oră

(ceartă între două entități)…

Rup tăcerea-n mine
şi las visele să strige
în ticăitul inimii
unde-mi străbat ţesuturile
cuvinte desculţe

îmbrăcate
sub tălpile goale.

Lăsaţi-mi o clipă tăcerea să-mi spună

când mii de cuvinte în umbre se sting

si-n ape aprinse cu aşchii de lună

cand fluturi în zbor de stele se-ating.

Să-mi spună de ploi şi frunze ce mor

răpite de vânt în goana-i nebună

şi iarbă-i rănită de-al vremii picior

de toate, iubito, tăcerea să-mi spună.

Vorbeşte-mi şi tu cu-aceeaşi plăcere

de freamătul străzii rămase pustii

sub ploia de stele din vechi…

După

o noapte

de somn agitat,

inima

şi răsuflarea

şi sângele

îi încetineau.

Simţindu-se

ca o barcă

fără cârmă,

încerca

să-şi pună

o dorinţă

în cuvinte.

Luptându-se

cu o durere pustie,

capul începu să-i zumzăie

şi inima

îi bătea puternic.

Se simţea

ca o mumie sculată din morţi

şi cu un nod în stomac

privea viaţa.

Îl lăsase cu cicatrici adânci.

PĂMÂNT DE DORURI CURGĂTOR

vestejite pe centura timpului

aşteptări reciclate în salbe de vieţi ruginite

mă iau de mână

 genunchii strânşi înalţă smerenii

drumurile

adună atingeri de rouă din rană

se…

Cât dor poate să-ncapă-n mine
De uneori mă înfior
Şi mă întreb de n-am murit!
Sau poate că m-am rătăcit
Prin labirinturi de iubire
Şi nu mi-a dat nimeni de ştire
Că pot să mor de-atâta dor!
Căci m-am născut din dor de mamă,
Că am trait cu dorul tău
Şi voi muri, cum moare-oricine
De dor pentru pământul său.
Voi învia de dor de voi,
Iubind şi-n lumea de apoi.

nespuse…

pe umerii goi lipsiți de tinerețe

ningea pe lucruri

și pe asfințit

împodobindu-l cu aură azurie

așa cum cerul

își revărsa aura peste viață

atât de liniștit ningea

și pe timp

desǎvârșindu-i vechimea

modelând anotimpurilor pereții în straturi…

Am încercat să-ţi scriu, cerneala avea o culoare străină

parca semăna cu sentimentul meu, era ştearsă

cineva virusase plăcerea

mâna tremura de neputinţa gestului

era dificil şi greu de depăşit momentul

încercam să mă conving de realitate

fără să înlocuiesc clipa

punctul de trecere spre eternitate

şi totuşi de ce sunt aşa mulţi care-o căuta

unii spun că fericirea seamănă cu noi

alţii spun că are o mare pasiune

pentru apus, răsăritul nu…

Să mergem prin troiene de ghețari,

să învățăm acolo ce e focul,

să locuim în vise de zidari

și să-nflorim…