probabil am greșit ziua în care să aprind lumina

[Romita Malina Constantin]

mă privești abia acum
după ce am fugit din oglindă
am scos cearcănele din nopți
și am dat ultima petrecere
în care stelele au rămas fără ochelari

cadru după cadru mişcă inima
dansul
unde oamenii au uitat evantaiele
iar pielea mea a devenit prea mică
pentru tălpile cele noi

când mă ating de tine
văd un ecran imens
în care primăvara lipește flori pe fiece respirație

e gândul acela cum că venele sunt prea subțiri
pentru două cuburi de ciocolată
ce rătăcesc și se clatină învățând duplicitatea

într-o zi am să te desprind de trup
chiar de ai să mă ții cu mâinile
imaginează-ți cum degetele se adâncesc
de parcă foamea lor e fără sfârșit
o să simți cum te desfac
ca pe o fantezie nespusă nici ție însuți
voi lăsa lumina aprinsă
împăturită cu ochiul meu

poate e încă devreme să bem vin

în liniștea mea
se întinde orașul cu baloane roșii
pe care îl știm amândoi

[Romita Malina Constantin]

E liber la imaginatieeee!
macar aici..

[Sofia Sincă]

Mălina doar te-a făcut atent să te uiţi pe ecran George şi să vezi ce vrea muşchiul lu' matele...

[Romita Malina Constantin]

George cel inconfundabil care starneste si incita...
Ecranul nu e aunui laptop...pentru ca e imens George;la fel ca iubirea
Pe ecranul acela se misca cadru dupa cadru, Primavara cu rochii cat de decoltate vrea Domnia-Ta.
Acu' ce vina am eu ca nu vezi?

[gina zaharia]

am simțit nectar de poezie pe fiecare silabă

admirație multă, Mălina!

[Gabriela Grădinariu]

 Ești inconfundabilă ! Dorința aceasta de a aprinde lumina , de a sălta totul pe alt plan este semnul superiorității tale. Felicitări!

[Sofia Sincă]

Nu, nu am trecut la nici un fel de laur. Ţi-am răspuns, doar: George, poate fi ca în imaginaţia fiecăruia acel ecran imens, aşa cum doreşte fiecare.

[Sofia Sincă]

Fiecare cu părerea lui, Ion. Eu nu văd aici nici o picătură de motorină. Doar parfum dens şi gust de ciocolată.

[Ion Lazăr da Coza]

Sunt cuvinte poetice și nepoetice. Poți face poezii colosale din cuvinte nepoetice, dacă acesta ți-este stilul. Or să pui două picături de motorină într-o cupă cu șampanie nu mi se pare modernism.

[Sofia Sincă]

George, poate fi ca în imaginaţia fiecăruia acel ecran imens, aşa cum doreşte fiecare. Faptul că a introdus ''ecran'' face parte din modernism, sunt elemnete de care te loveşti în fiecare zi. Ce să fi spus? O câmpie, un zăvoi, un luminiş? De ce? fata priveşte înainte, nu înapoi. Dacă ea vede oglindirea într-un ecran... care e problema? Şi da, se coboară puţin spre grădiniţă sau nu, deşi a spus ''flori'' nu ''floricele'' care se lipesc pe respiraţie, şi, nu e nimic greşit. În poezie, care este tot un fel de iubire este permis orice, ca în război. Este parfumul simţit odată cu privirea, dulce ca cele ''două cuburi de ciocolată'', reprezentând produsul primăverii şi al dulceţii puse de ea în iubire.

Tu te rezumi mai mult pe mişcare în poezie, George. Ai puţine sau deloc figuri de stil. Alţii se bazează pe imaginaţie, pe transformarea cuvintelor în fantezie. Dacă sunt bine puse şi cineva, doar o persoană sau două înţelege şi îi place, este ok.

Capisci?

În ceea ce mă priveşte mă dau în vânt după poezia Mălinei.

''când mă ating de tine
văd un ecran imens
în care primăvara lipește flori pe fiece respirație'' - este o metaforă de bun gust, modernă, plină de fiori.

[Ion Lazăr da Coza]

Două versuri care par a nu face parte din peisaj:

văd un ecran imens

pentru două cuburi de ciocolată

Poezie vivace, hrănită cu metafore rare.

da Coza