din accidentele altui secol

[petrut dan]

în acest moment nu sunt bolnav

simt soarele pe frunte de-o palmă,

privirile celor din jur dureroase la culori,

atracția celor patru călăreți ai sfârșitului

 

reprezentăm tabloul preferat de religii

conform algoritmului 

nu existăm

 

apoi am auzit apa

am vrut să strig ne-am întors

pământul nu anunță nimic bun

apoi am vrut ceva nebunesc doar

pentru că nu sunt legi

 

apoi n-a mai fost timp

 

cei care mă iubesc mă dau dispărut

momentul lor de reculegere îmi sparge urechile

zahărul din sânge scăzuse

trebuie să mănânc

semnele vitale intermitente mă fac să cred

că-mi vor fi iertate cuvintele

 

mâine o să-ți spun că mi-e frică

precum unui om

hotărât să nu se sinucidă

cel mai frumos gând începe cu tine

 

până la inima mea

în tufișuri cu semnificații spirituale licuricii dezgroapă

răul străvechi

un sentiment puternic istoria

mă obsedează precum nimicul în expansiune

 

o liniște galbenă în fața casei

banda poliției

la distanță de-un om

nu lasă moartea să intre

 

cineva se rătăcește în contemplarea

semnelor umbrei

cu speranța că viața învinge  în amintesc de copilărie când citeam biblia

pagină după pagină curios

 

oare dumnezeu când mai râde

 

[Vasilisia Lazăr]

Un alt poem care e cu pași buni înaintea cititorului, dar când acesta reușește să descifreze căile inedite ale metaforelor și pătrunde cu adevărat în universul poemului, descoperă că poemul ascunde o mare bogăție interioară, cu o sensibilitate și o diversitate absolut derutantă. Felicitări maxime, Dan!

[petrut dan]

Chris, mulțumesc frumos, cu drag!

[Chris]

foarte frumos!

[petrut dan]

Mihaela, îți mulțumesc pentru aprecieri, cu drag!

[Mihaela Popa]

"cel mai frumos gând începe cu tine

până la inima mea"

iubirea e inima poemeor tale, admirație!

[petrut dan]

Alex, ma man, mă bucură faptul, cu prietenie!

[bolache alexandru]

Încă o poezie pe care am savurat-o de la un capăt la altul în care finalul vine ca un tunet întrebător. 

[petrut dan]

Nikole,  m-ai făcut să recitesc, mulțumesc pentru semn și perspectivă, frumos, cu drag!

[Nikol MerBreM]

În perimetrul liric al poemului, dramatismul propriei vieți se împletește firesc în țesătura apocaliptică a lumii. Raportarea lumii interioare la realitate se simte aproape autistic: ,,privirile celor din jur dureroase la culori", ,,momentul lor de reculegere îmi sparge urechile". Îmi place acel fragment despre liniștea galbenă, modul în care culoarea benzii de poliție impregnează spațiul și liniștea, până la limita în care moartea și viața își schimbă polaritatea, de o parte și de alta a benzii. Ultimul vers este cât o poezie în sine.

Drag,

Nikol

[petrut dan]

Ada, mulțumesc pentru prezență și comentariu, bună dimineața, cu drag!