Peisaj de toamnă (Ion Lazăr da Coza)

[Vasilisia Lazăr]

             Versuri și pictură Ion Lazăr da Coza                    

          lui George Bacovia

Mesteceni albi

Cu ramuri negre

În zare par s-aţină norii

Ca nu cumva

Să umple câmpul

De scame albe,

Derizorii…

 

Mesteceni albi

Cu ramuri negre

Sub orizont pe nori îi mână

Ca nu cumva

Să troienească

Salcâmii 'nalţi

De la fântână –

Popas de corbi

Şi de iluzii…

 

Mesteceni albi

Cu ramuri negre…

[Chris]

foarte frumos omagiu!

[Vasilisia Lazăr]

Domnule Stănescu, îmi cer iertare, dar abia în seara aceasta am găsit mail-ul dv. la spam. Am fost și sunt atât de ocupată în această perioadă, încât nu am avut timp să-mi verific corespondența. Avem brigadă de control la școală, scoatem și revista, dar și multe altele care au fost un pic neglijate din cauza vacanței mele prelungite. Mai păsuiți-mă săptămâna asta și promit să mă ocup de ce m-ați rugat după aceea. Cu privire la copertă, cred că Ada ar fi încântată. Cu drag!

[Stanescu Valentin]

Simt culoarea cuvintelor ce au mângâiat trista coajă albă de mesteacăn în apropierea iernii. În spatele imaginii frontale precis că se auzeau lupii... Bucuros aflu acum despre această lume străjuită de cinci mesteceni semeţi, lume ce a trecut cândva prin privrea LUI. Sper să reuşesc să închei cele 101 Valente altoite pe HAIKU-urile celui ce este în gândurile noastre. Este un prilej să aşez aici una dintre valente, dacă-mi este permis.

 

 

                                                                  se stinge toamna

 

                                                                                                               '''Pe ram desfrunzit

                                                                                                               Cireşe stafidite

                                                                                                              Amurg peste sat''

 

                                                                                              Ion Lazăr da Coza (LXXVIII)

 

                                                        se stinge toamna

                                                            cinci pesimişti

                                                                   mesteceni

                                                                           goi şi

                                                                            trişti 

                                                                                    se stinge toamna

                                                                                    cerul extins

                                                                                    între crengi

                                                                                    goale-i

                                                                                    prins

                                                      se stinge toamna

                                                               nişte strigoi

                                                                   par plopii

                                                                        trişti şi

                                                                              goi

                                                                                   se stinge toamna

                                                                                   în curtea mea

                                                                                   miroase-a

                                                                                   fulg de

                                                                                   nea…

[Nikol MerBreM]

Aparenta încremenire a peisajului de toamnă este doar primul strat în fiecare dintre tablouri, cel liric și cel pictural, căci în fapt, lucruri mari par gata să se întâmple între cer și pământ, prin prisma mestecenilor, percepuți ca un fel de axis mundi. Îmi place cum versurile ,,Popas de corbi/ și de iluzii" vorbesc și ele despre cele două straturi ale tabloului, cel aparent și cel ideatic. 

Dragă amintire,

Nikol

[petrut dan]

Imagini și cuvinte ce se împletesc într-un demers artistic desăvârșit, o simbioză perfectă ce demonstrează încă o dată ca talentul autentic și care poate genera mai mult decât obișnuință și liniaritate are capacitatea de a-și manifesta calitatea în mai multe domenii în care în lipsa lui '' dacă dragoste nu e, nimic nu e'', de fapt aici se face și departajarea între meseria de a scrie și arta de a face același lucru, odată cu timpurile talentul evoluează și cere tot mai mult/multe de la cei care pretind sau încearcă, iar aici avem o demonstrație indubitabilă, respect! 

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc mult! E pictura lui Ion. Ion a cochetat și cu pictura, doar că nu s-a perfecționat în această direcție. Știi că nu punem materiale de pe net aici, doar creații proprii.

[Grig Salvan]

Lisia, cu drag. Dar abia acum observ și eu că n-am marcat cu „îmi place” și că n-am remarcat faptul că și pictura aparține lui Ion, eu credeam că e o imagine oarecare luată de pe net. :) 

[Vasilisia Lazăr]

Grig, eu, de fapt, acum observ că nu am pus dedicația. În volum, acest poem e dedicat poetului George Bacovia. Voi completa acum. Mulțumesc mult pentru aprecieri!

[Grig Salvan]

Mi-amintește de „copaci albi, copacii negri” ai lui Bacovia, cu aceeași atmosferă încărcată de melancolie și același decor în care poposesc corbii... cu o cadență a versului care face lectura și mai plăcută.

[Amanda Spulber]

Fermecătoare tablouri! Ambele. Poezia mi se pare foarte reușită. Are grație și profunzime, dă senzația de implicare, dar și de detașare. Există muzicalitate care imprimă o notă de voioșie, dar și există și introspecție, melancolie.