Cu o sprânceană

ridicată de o şoaptă,

gânduri leneşe

l-au năpădit

dincolo de poarta ferecată

a minţii

în liniştea străbătută

de un fel de zgomot surd -

lacrimi se adunaseră în ochi.

 …

Cerul…

Nu mă strigaţi, nu mă citiţi, lăsaţi aşa să fie

tot ce e scris să mi se-ntâmple într-o zi,

cu viata şi cu moartea mea va fi o cununie

la care-acelaşi preot trist mă va-nsoti.

M-am rătăcit de mine şi-am pierdut cărarea

la propriul suflet dărâmat să mai revin,

nu mă urâţi că n-am putut să îndrăgesc uitarea

şi tot ce-i rău stă-n drumul meu de pelerin.

Mă voi opri că-s obosit de biciurile lumii

deşi iubirea mi-a fost singura…

am aflat

că numai după ce sapi adânc

dai de ideile ce-ți despică memoria

și dacă fără vreun gând ascuns

urmărești fumul

care ți-a învechit viața

vei găsi ars răspunsul

care-ți cunoștea amănuntele

am învățat că decorul unui gând

se pictează cu degetele…

Îmi sting surâsul şi îmi şterg lumina.

N-am să-ţi mai tulbur cerul de acum.

Mi-am smuls din lutul nopţii rădăcina

Şi-mi caut răsăritul pe alt drum.

Cu ce-am greşit? Că te-am iubit cât poate

Un simplu om iubi, fără hotar?

Ţi-am ferecat ferestre înspre toate

Zăpezile. Pe foi de calendar

Am însemnat ninsorile zălude

Ce-acopereau potecile de zbor

Când haine de cuvinte reci şi ude

Îţi atârnau pe umeri.…

Inteabᾰ-mᾰ cine este valul

cine este ţᾰrmul

am pus nisip proaspᾰt ĩn clepsidrᾰ

dar cine aprinde farul

Ca sᾰ opresc veghea tandrᾰ

dar ĩnşelᾰtoare care toceste curgerea

şi macinᾰ visul şi dorul

mᾰ ĩndrept şi mᾰ caţᾰr

reuşesc sᾰ refac povestea

sᾰ rescriu  scenariul ĩnceput

şi abandonat şters pe la colţuri

ĩn graba curgerii

Ĩţi dᾰruiesc nisipul

din clepsidra veche şi rᾰbdᾰtoare

martorᾰ…

Se subţieazᾰ brazda şi crapᾰ

lumina ĩn jurul tᾰcerii tale

schim ochelarii

şi tot nu vᾰd ce baraj ai imaginat

sᾰ opreşti curgerea

tocᾰm mᾰrunt imagini vechi

ĩngᾰlbenite cu…

sufletul lăcrimează

fără lumina ta

așterne valuri de cuvinte 

pleaopa e-n zbatere continuă

fereastra inimii spre lume 

se deschide

sorbind ape fierbinți din trecut

mi-ai săpat  mormânt 

în inima ta vie

aud cum ne curge timpul

secundele bat

chemarea de sine

îngerul mi-a dat mie hainele

dar nu ştiu să le port

mă priveşte cum

trec fiecare nasture

în afara mea

uneori uit haina descheiată

mă dor toate

cel mai rău este că şi el…

cuvinte cu miros de smoală

aşezi în sertarele de sus

ale minţii tale prea curate

pentru începutul acestor vremi

ştii deja că cineva

răscolindu-le indiscret

ar putea ridica piatra

şi apoi chiar mai mulţi

dacă vei uita să le încui

sub lacătul tăcerii ucigătoare

dar tu nu îţi doreşti asta

n-ai mai fi niciodată ceea ce eşti

o incredibilă culoare

neinventată

mai…

ca un scripete ai fost

sau ca un fir de iarbă

în spatele vâlvătăii

se năștea o pitică albă

te-ai întors

printr-o

gaură de vierme

la maturitate

dar ai devenit

supernovă

ai risipit ploile

și nu mai avem lacrimi

să ne picure toamnele

ce durere tardivă

plouă

cu amintirile

primei iubiri

                                               Dnei Iris Marinov

Rondelul meu e-n formă de inel

Ca tu să-l porţi pe degetul tău mic

Va fi ca floarea unui…

Pășune verde, țel proscris

Mi-s tălpile departe

Dar iarba ta iar a cuprins

Un dor de țară-aparte.



Mă doare gândul risipit

Mi-e sufletul văpaie... 

In amintire sunt trezit

De-acei crini din odaie.



Acolo eu copil dormeam, 

În pernele-apretate,

Senin prin vise-adulmecam …

ce bine era

cald şi întuneric în cameră

alături de trupul tău

aşa m-aş fi trezit în

orice noapte spre dimineaţă

să simt această

plăcere de fi învăluit

în siguranţă

dar nu era să-mi fie draga mea

şi vorbele la trezire s-au derulat

despre seara trecută

în care te-ai îmbătat

ca o profesoară de matematică

în weekend

dornică măcar odată pe

săptămână să nu ştie

aduna

aşa…

Într-o

dimineaţă

uşoară

ca un fulg

văzuse…

Nicio clipire

în ochi

nu se vedea.

Doar

lacrimi calde

îi curgeau

încet pe obraji

şi vocea

i se transformase

în şoaptă,

cuvintele curgeau,

se mişcau…

Te-aştept, iubito,-n vechiul cimitir

cu ochii plânşi de-atâta veşnicie

şi gesturi răvăşite până la delir

când umbra crucilor e prinsă-n agonie.

Să calci uşor pe-alei cu flori în doliu

rugându-te în gând la cele sfinte,

cum o făceai când tristă în fotoliu

mă căuta-i pierdut printre morminte.

Nu mă striga, eu sunt mereu cu tine

te-aştept doar ca să-ţi aminteşti,

cum s-au pierdut apusurile-n mine…

Parcă dinadins trăiesc

Să mai muşc o dimensiune 

Din neştiut



12 or fi 

14, 15 

Ori vorba unuia mare 

26 de trepte ale realului



Un cais, un corcoduş 

De ramuri ale 

Ale neatinsului de 

Întrebare 



Iți mai sărut odata tălpile



Nu sunt un om obişnuit

Poate nici măcar un om

Doar o muşcătură…

- Ia, maică, trandafirii mei

  Că i-am cules de dimineaţă,

 …

Vasile, a’ lui Ghirboață,

băiat sărac,

s-a însurat,

ca în romanele naturalist-realiste,…