dimineața alunecă

discret

învăluită în rutină

sirenă

făcând topless

de la un tramvai

la celălalt

grija zilei de măine

îngenunchind pe asfalt licuricii

freamătul orașului

paloș cu trei iubiri

una uitată

bunul simț

două  mai mult

de fapt  mai puțin

prezente

sinceritatea 

responsabilitatea

pe obraz

trecutul…

ploua frumos

în Basarabia

cu litere latine

ploua

și fugeau

unii

de ploaie

ca dracul de tămâie

am ridicat privirea

spre nori

Eminescu și Esenin

la o ceașcă de ceai

zâmbeau

cu

complicitate

Mă mut din gândurile mele

în parcul vechilor statui,

furând secretele rebele

şi tot ce n-am spus nimănui.

Mă voi opri pe socluri reci

fixate-n lut de veşnicie,

s-aud cu sufletul când treci

ducând a viselor solie.

Voi şterge lacrima din piatră

şi trupul prăfuit de vremi,

cenuşă-n focuri fără vatră

să mă iubeşti, să mă blestemi.

Să fii tăcerea ce-mi vorbeşte

în parcul cu statui din flori,

unde trecutul lor…

Privește în abisuri, e iarăși lună plină,

Astăzi vom fi soldații cu straie de lumină!

Purtăm o torță-n suflet, când tu, când eu, și-apoi

De-om întâlni…

Întâmplător sau nu pământul rămâne rotund

cu polii trasaţi printre visele mele deşarte,

doar nordul rămâne-n oglindă mai rece şi scund

cât să fie zărit orizontul ce visu-i desparte.

Păduri îngheţate prin ierni friguroase şi lungi

trădează prezenţa tăcerii sub mantia albă,

probabil că aici pământul ce vrei să-l ajungi

pe timpul statuie îi lasă  meridianele salbă.

Planetă cu riduri albastre lucind sub raze de lună,

cu poli…

când Dumnezeu ne iubeşte

ne aplică pedeapsa cea mai grea:

ne coboară în infernul dorinţelor tăinuite

pe care le-am tatuat îndelung în pereţii arterelor

(prin cuvinte lipsite de tupeul răzvrătirilor)

El nu este controlorul traficanţilor de cuvinte

El este acolo atunci când spui "vreau"

şi am învăţat alfabetul cerşitului

întrupat în efemerida care şi-a atins infernul pentru a se înălţa

mi-a trimis solul Său ca…

umblă păsările cu vorba                         umblă vorba prin “sait”

de Ottilia Ardeleanu                                                                       de Ionel Mony Constantin

Ţaică                                                               …

Pironul zilei în coastă profană

nu mă închide părinte

carcasa unui destin prestabilit crapă alchimic

libertatea funiei desenul magic

în jurul ţăruşului cercuri lichide deşiră

mosor de moire

palma sorţii musteşte geneze

aceeaşi dislocare de energie

loveşte sau mângâie

chinga-i prea strânsă zăbala

înfige pumnale în gură flămândă

pân’ la prăsele

crucea…

Frumuseţea liniei ondulate

De ziua mea, să-mi dăruieşti

o linie ondulată nesfârşit

nu vreau patrate, romburi sau dreptunghiuri

linia frântă e

săgeată, bucuroasă de sângele tăriei,

călău, îndrăgostit de paloş

cuvinte şchioape, mers în cârje,

izbire de păsări în privire

să-mi dăruieşti o linie ondulată

ca înflorirea cireşilor la Tokio,

în vizuina soarelui-răsare,

unde s-a cântat prima…

NIGAP:



Galben



dacă m-ai întâlni

nici măcar nu m-ai recunoaşte

dintre atâtea femei

care ţi-au trecut prin pat şi prin suflet



ai jura că sunt cea care

a lăsat uşa deschisă

când a plecat

sau aceea care 

a înfometat câinele

şi florile din glastre



răscoleai amintirile 

şi toate paturile nefăcute

prin…

Îmi amintesc când mi-ai furat privirea

şi ai aruncat-o pe trupul tău

ca o cămaşă de forţă, erai atât de sigură

de sinceritatea zalelor ţesute printre

genele mele, te simţeai protejată

şi-ntotdeauna ai pus între noi teama de-a ne rătăci,

de-a ne pierde în mâlul vâscos al

neputinţei, îmi furai gesturile şi le puneai în buzunarele sufletului

când erai singură învăţai să mă preţuieşti

punându-le pe fiecare acolo unde te durea asteptând…

Duc iar pe umeri stele fără vlagă

Păşind pe nori de zâmbet resemnat.

Numai tăcerea mi-a rămas întreagă.

Un singur gest păduri a retezat,

A adus ploi şi vânt de-amărăciune,

A ascuţit tăişuri de cuvânt

Şi-a mărunţit povestea. O genune

A înghiţit tot zidul de pământ

Pe care iedera iubirii noastre

În fiecare vis se căţăra.

S-au deşirat eşarfele albastre

De cer senin. Când zborul…

Dumnezeu a venit la mine la uşă

mi-a cerut un pahar cu apă şi n-am avut

credeţi-mă nu mai puteam de ruşine

şi i-am zis Băi Tată Apa de la Tine e

pe bani şi câteodată nu e că

e campanie fură ăştia ca să ne-o vândă

pentru un vot iar noi ne rugăm

să plângi să strângem Lacrimile în găleţi

să ne spălăm de păcatele noastre şi ale lor mai

ales

şi pe urmă tot eu

Doamne stai cu mine în hainele astea

de-o veşnicie…

ţaică

auzişi mătăluţă de-a lu florea

cică o trăsni asară

colo la margine

unde se-mpreună drumurile

căzu furcă din cer

tomite în inima ei

despică salcâmul ăl bătrân

de căzu peste ea şi peste geicu

da cine-ţi zâse

alde buricu

ce-or fi căutat şi ăia noaptea pe câmpuri

da ce-nchinatu făceau ăi doi acolo

ea cu bărbat falnic în gospodărie

el cu femeia borţoasă aproape de soroc

ei…

am înnoptat pe sub uşa unui azil de noapte

strecurat de un poştaş înduioşat de

povestea din spatele brazilor cenuşii

care-mi ţin loc de ochi şi umbră

vor crede că eşti o scrisoare mi-a spus

nu m-am risipit nici o clipă prin trecerea mea spre ziuă

atât doar am visat că sunt devorat de lupi

carena pieptului meu şuiera desfăcută în viscol

iar inima încerca să îi sperie cu bătăi  zgomotoase

în timp ce ningea peste ea

ultima a…

când analizezi cuvintele

îți trebuie curaj

să le omiți tăcerile

pe treapta îngustă

a înțelesului

din priviri poți citi

primele impresii

apoi gândurile curg ploaie

rupând stăvilare

așezate amprente de-a lungul întâmplării

 …

Nu a fost vina ta când gustai iubirea

la intervale lungi de timp,

nu trebuia să numeri secundele

ştiu că mă trăiai pe mine, muşcai din mine

ca dintr-o felie de cer, m-ai iubit atunci

eu pot să-ţi spun că te iubesc acum

e greu de înţeles, între visele noastre

stă o simplă trecere de pietoni

mă întreb dacă ne putem construi

pasarele peste gânduri, cineva ar trebui să le ocolească

poate aşa ne vom găsi loc fiecare în celălalt

vorbeai de…

mamă, femeia din tine a uitat să se nască

a rămas undeva, ancorată în polii unui timp fără arc

eu am luat sămânţa udă a unui dor fără sfârşit

mai ai un vlăstar

el ţi-a luat zâmbetul

l-a făcut punte între cei patru copaci din cămin

ştiu

te-a zămislit un fulger

din el ai făcut şiraguri de mărgăritare

cusute în nopţi albe

să-ţi fie răsărituri

din mărul fulgerat

cuprins în lutul…

E prea mult întuneric la icoane,

în încăpere teama e stăpână,

şi plânsul stelelor ne dă frisoane

când razele-ntre ele se cunună.

Un semn al crucii-l fac protocolar

şi las icoanele să mă privească,

cum strâng atâtea şoapte în zadar

şi rog tăcerea lor să îmi vorbească.

E-o simbioză simplă ce va trece

între păcat, iertare şi-mpliniri,

când ridul frunţii mele va fi rece

şi umbrele vor fi doar…