Mă mut din gândurile mele
în parcul vechilor statui,
furând secretele rebele
şi tot ce n-am spus nimănui.
Mă voi opri pe socluri reci
fixate-n lut de veşnicie,
s-aud cu sufletul când treci
ducând a viselor solie.
Voi şterge lacrima din piatră
şi trupul prăfuit de vremi,
cenuşă-n focuri fără vatră
să mă iubeşti, să mă blestemi.
Să fii tăcerea ce-mi vorbeşte
în parcul cu statui din flori,
unde trecutul lor trăieşte
când se mai moare uneori!
Adaugă un comentariu
Căutând prin abstract, iubirea rece. Fiori calzi o vor readuce la viaţă, versuri mirifice o vor înfrunzi.
Admiraţie, Sofy!
Aprecieri.
da Coza
Ooo, ce frumos! Ce frumos și trist!
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE