Lumea parcă mă pândește

lumea parcă o pândesc

cuvântul o strânge-n clește

dar sunt liber preafiresc

Lumea parcă o pândesc

lumea parcă mă răsfață

mă ignor prea omenesc

să mă schimb și eu…

În cărările palmelor

curg râurile trecutului

și drumuri nevăzute

pe care pașii prezentului

calcă în tăcere.

Degetele caută conturul vieții

mângâind marginile lumii

în fiecare dimineață

căutându-și zborul.

În căușul ascuns

se adună simfoniile altor vieți

trăirile și-au desenat orbitele

iar viitorul este scris în spiralele sângelui.

Zăresc praf de trecut prins între cute

urmele…

Unii ne folosesc paşii

Ca să poată ajunge acolo unde ei

N-au mers decât târâş de teama

Umbrelor ce-i învăţau să se lepede de aripi

Căci cerul e doar o tipsie

Pe care sunt aduse stelele decapitate

Că ne-au învăţat zodiile păcatului

Unii se uită cu ochii noştri

Căci au orbit de nesomnul  chatgbt-ului

Unii încearcă să înveţe

Cum ne îmbrăţişăm,

Cum ne spunem pe…

Bâzâind cu hărnicie,

Frumoasă ca o mumie

A venit viespea la noi

Înc-odata înapoi.

Vrea să știe, să cunoască

E uscată ca o iască

Face sport, se întreține

Și bârfește.. vai de mine!

S-a-nvârtit și s-a sucit

Si pe toți ne-a-nnebunit:

Ea era folositoare

Vulpilor conducătoare

Dar acuma nu mai șade

Lângă casa din cascade

Și bieți trăitori în casă,

N-o mai au pe mincinoasă

Să le…

uneori crește în suflet un dor

de iarbă îmbrăcată-n flori,

de unduiri de vânt peste chipul asprit de timp

sau de soarele molatec aplecat peste ape.

alteori se naște un nerv, traversând orașe

prin zgomot de roți și forfotă de trupuri.

între aceste doruri, sufletul tău,

buimac, caută un sprijin.

Pământul se zbate sub nori de pustiu,

Urgiile culcă un capăt de lume

În urmă lăsând un loc făr' de nume.

Cât mai rezistă? Eu aș vrea ca să știu!

Arșițe aprind păduri seculare,

Iar peste suflete mai pun un sicriu.

Viața cu noi nu mai are…

Să nu crezi, dorule, dor

că vii la mine-n pridvor

cu ulcele deșertate 

și-amintirile uitate,

C-am să pun pe tine șaua

și-am să măsor cu ocaua,

de mă minți sau îmi spui drept

spre ce lumină mă-ndrept,

unde să-mi mai fac culcuș 

să nu intru-n lunecuș

de minciuni și vorbe goale,

resturi și-agățări de  poale.

Iar de față să nu-mi pese,

lumina din mine…

Privesc fără-ncetare spre lumea neştiută,

prin porţile deschise de gândul călător,   

iar timpu-mi luminază voinţa absolută

cu faruri de speranţă aprinse-n viitor.

Nu am găsit minunea pe căile umblate,

m-am rătăcit adesea pe drumurile noi,

am mers însă-nainte, cu visurile…

Mă întind pe nisipul iubirii

valurile îmi cuprind umerii

și mă îmbrățișează-n amintiri reci

vântul cu buze sărate mă alintă,

se dizolvă în mine

tăcerea albastră îmi fură privirea,

lumina se destramă printre acele de pin

în fascicule mișcătoare de dor,

se refractă în apă

și îmi redau visul pierdut.

liniștea mării îmi atinge sufletul,

ca o rugăciune către Dumnezeu

între țărm și cer mă topesc

într-o nemișcare…

                                când soarele e la zenit

                          adoarme vântul pe un nor

                     sorb apa rece din urcior

               şi dorul din al tău privit

     spre tine pasul am pornit

ating pufos verde covor

la umbra frunzei plin de dor

     un măr sfios s-a înroşit

          albastrul ţi s-a adumbrit

               prin iarbă am păşit…

Durerea nu este un curcubeu

Doar o rană  a ploii

Pe obrazul fecioarelor vândute de o  mie de ani

Ĩn bazarul  negustorilor de vise

Durerea  se aude strigând din adânc

Din înaltul zidurilor de dincolo  de zonele  minate

Robi târându-se pe coate

La un meridian de cei  masându-se cu  adrenalina

Plăcerii  de a nu  știi

De a nu  vrea să se afle

Că sunt imuni la oroare

Uneori  o  frică îi sărută pe frunte

Ca  un…

Barbarii au intrat în Roma

barbarii mi-au intrat în casă

renaște Doamne iar Sodoma

și parcă nimănui nu-i pasă

Barbarii mi-au intrat în casă

sunt oaspeți parcă de onoare

Doamne n-or fi totuși de rasă…

Doar o silabă-a mai rămas de spus

Cât se rotește Gaia-n jurul ei,

Așteaptă de la Soare un răspuns

Din care să mai cearnă un temei.

Cu nou și vechi primim deja schimbarea

Cu nou și vechi adăugăm cuvinte,

Ne vine greu să ne rostim iertarea

Dar condamnăm pe cel care ne minte.

Din haosul generic ne-am născut,

Ne-am plămădit din lutul fecundat,

Intenție ne-a pus Cel Cunoscut

Când în…

mergând la culcare

lumina îşi scutură veşmântul

pe creste de colnice

unde încă mai unduie îndurerat

un prezent fără trecut

amurgul topeşte în vase arămite

paşii sleiţi de povârnişul zilei

zbor uşor le este izvorul nădejdii

melos de umbre cadenţează

tăcerile în palme bătătorite

ierburile îşi descântă una alteia de deochi

luna le seamănă argint în plete

eu mă aşez lângă pomul…

Nu vreau nimic din cele ce-mi sunt scrise,

Nici roiul alb de papuri efemere,

Pecingini roz aprinse fără vrere

Ori vaiete din amfore proscrise.

. 

Și n-am să cresc păduri carbonifere

Sau lacuri de iluzii sinucise;

Sorbiri de vagi și creponate vise

Rămână cui e-n stare să mai spere.

. 

De-mi este soarta să accept pumnale,…

Un cerb dansând cu ultimă privire,

Cu pașii goi și-n sunet theremin

Veni, pătrunse platoșa subțire,

Ca versul închinării în amin. 

Revăd cu ochi înstrăinați de toate 

Cum colbul cade-n geometrie sacră,

Cum munții se închină peste poate 

Pământului coroana și-o consacră. 

Și-n nenăscutul cer de prin coclauri, 

În vântul șuierând în chip hidos,

Nici bufnița nu mai împarte daruri 

Ci doar privește cu un…

Când își dezvăluie trăirea poetul

Sufletu-și deschide cu încântare sau durere,

Lăsând să cadă lacrima-n tăcere,

Cu tine împărtășind secretul.

Își ia cu evlavie încet caietul,

Răsfoiește și îți citește cu plăcere,

Când își dezvăluie trăirea poetul

Sufletu-și deschide cu încântare sau durere.

Vom putea să ne privim portretul?

Avem, oare, în noi puterea

Să dezvăluim suferința sau plăcerea,

Și să deschidem întreg…