Doar în doi

[BOTICI GABRIELA]

Inima mea e durere, lacrima ta e cuvânt

Leagăn de plâns și plăcere, dus doar pe aripi de vânt.

Trage-vom iarăși cortina, străngem miresme în doi,

Vremea-i să curgă lumina, timpul să vină-napoi.

 

Ceasuri trecute să plouă, crinii să nască-nceput,

Raiul să picure rouă, nu vom simți c-am căzut.

Lutul cuprinde prea tare, știi și în brațe mă strângi,

Vine și ziua în care nu voi afla că te frângi.

 

Cerul va da dezlegare? Fi-vom mereu amândoi?

Inima-mi bate mai tare, viața, te rog, s-o dezdoi.

Cheamă și îngerul morții, legii să-i nască un rost:

Ca, pe cărările sorții, noi să găsim adăpost.

[BOTICI GABRIELA]

Vă mulțumesc frumos.

[Chris]

frumos, am citit cu placere!

[Ada Nemescu]

Frumos! 

Optimism într-o cadență a cuvintelor milimetrică.

Am citit cu mare plăcere. aDa🙂

[BOTICI GABRIELA]

Vă mulțumesc din suflet. Așa să fie!

[Dacu]

Stimată Doamnă Botici Gabriela,

       Două superbe versuri ,,Cerul va da dezlegare? Fi-vom mereu amândoi? / Inima-mi bate mai tare, viața, te rog, s-o dezdoi. " care semnifică îndoiala firească a unui Suflet de Femeie privind iubirea pentru un Suflet de bărbat pe care îl vrea etern împerecheat cu al Ei Suflet. Să dea DUMNEZEU să fie precum Dumneavoastră doriți!

       Cu deosebită stimă,

                                          Dacu

[BOTICI GABRIELA]

Vă mulțumesc frumos. O zi binecuvântată tuturor!

[bolache alexandru]

O poezie corectă, o poezie a zbaterii sufletești... Mie mi-a plăcut! Doamna Vasilisia are însă dreptate. 

[BOTICI GABRIELA]

Vă mulțumesc din suflet pentru că mi-ați pătruns în suflet. Sunteți minunați!

O zi înflorită tuturor!

[Mihai Katin]

Lutul cuprinde prea tare, știi și în brațe mă strângi,

Vine și ziua în care nu voi afla că te frângi...   este poate  un tragism  al cuplului adamic  de  a  simți ca  nemărginita  iubire din  suflete  are  limite  trupești si poate   chemarea  îngerului  este  o ultima încercare  a rațiunii  iubirii de a găsi  pe cărările  sortii,  dusa din colo  de   gregara existenta  ,un  adăpost  ca  o  fragila paradigma  a infinitului dual-un Adam,o  Eva

[Grig Salvan]

Un alt poem în „dulcele stil clasic”, așa cum ne-ai obișnuit și cum îmi place mie să arate o poezie. Incantația e sufletul poeziei pentru mine care cochetez cu muzica, de fapt la vechii latini poezie-cântec erau totuna, „carmen” însemnând în același timp și poezie și cântare. Confesiunea e zbucium, între înălțare și cădere, între vis și realitate, dar și împăcare cu soarta tristă a oricărei trăiri pe pământ. Limbajul poetic nu e unul sofisticat și abscons, ci simplu și direct, pur omenesc, ceea ce face lectura deosebit de plăcută.