În gol se-aruncă azi privirea mea,

Ca un torent zdrobit de o cascadă

Ori ca un munte în degringoladă,

Pe care-un curcubeu ar acosta.

O nouă, implacabilă dovadă

Că mi-ai ucis un colţ de brumărea,

Cu gerul ce-n bucăţi o sfâşia,

Sfărâmă-n mine-o veche baricadă.

De ce să-mi urlu patima-n poeme,

Să-nduplec ploi ca să anim copaci,

S-atrag din întuneric anateme,

Să-ţi smulg din irişi foc atunci…

lumea smulge
zâmbetul meu forțat
se rostogleste
prin tristeți planificate
suferința
în suflet golul se umple
ucigându-mi dorința
de zei
uite-i cum se coboară
hoții

īn vene sângele
īnghite otrava rugăciunii
am poate inima de carton
de văd păduri căzute sub amenințarea peniței
si trupuri învinse sub amenințarea crucii
când plâng

Peste Iaşi, cerul îşi lasă

Zbucimul în fulgi lunatici

Şi-n lumina zdrenţuroasă

Pare-un zbor de fluturi jalnici.



Nimeni nu vede soborul

Rătăcit în toiul nopţii,

Doar poetul - călătorul

Printre umbrele cetăţii.



Pare trist, puţin apatic

C-a plecat fără de veste,

Vântul şuieră zănatic

Printre turlele semeţe.



Sub zăpada-ndoliată

Pier iubiri istovitoare,

Inima nu-i mai tresaltă,

Urma paşilor dispare.…

Mie

Pe unde calci

lași urme de tălpi cu destin!

Doar că azi

nimeni nu le vede.

Deasupra ți-s pașii -

iar urmele,

numai tu, umil,

ți le porți cu frământul

în gând...

(după George Topârceanu –

Catrene improvizate)

Ai apărut de nicăieri

Şi te-ai înfipt la caşcaval.

Îmi amintesc, parcă-a fost ieri,

Dar nu-i moral.…

Tată, nu ai mai rămas să culegi 

anotimpurile mustind de viață

să-mi așezi în glastră copilăria

cu mirosul unui veac făr’ de singurătate

vino, prinde-mi în păr primii ghiocei,

primăvară să danseze prin minte

un vals știut doar de…

am atâtea flori
mi-e trupul o câmpie
si inima raiul
unde fetele aleargă desculțe
îmbătate cu dragoste
brațele două cărări
te învață
atingerea mea
aici nu se plânge
e țara unde ciocolata
Înfloreste petale de zahar
si unde azurul
te învață cântecul păcii
Îndemnând buzele
la o îngemănare cu zâmbetul
tău

Iarnă, drum de seară,

un câine alb, mare, lăţos

şi evident, frumos,

decis a mă-nsoţi

şi ocroti…

Destine rebele,

drumuri paralele,

el un os adulmecând,

iar eu, gânduri adunând.

Unul cercetând pământul,

altul, mângâind văzduhul,

pe alee, polei, gheaţă,

de-un covrig speranţă,

sus, pe cer, plumb, vineţiu,

iar în parc, pustiu…

Zâmbind, m-am aplecat spre câine,

l-am răsplătit că m-a-nsoţit

şi-o zi de mâine

în…

mă voi plictisi repede 

răspunse vocea 

nebunii sau înțelepții vor lăsa timpul 

să citească în locul lor 

pe fiecare cută finalul îi cere disperării 

un ceas de odihnă 

dorinței i se impune un repaus 

să nu-și mai onduleze gândurile 

care  îngreunate 

își târăsc picioarele 

prin cuvinte coboară noaptea 

ce întuneric se plimbă prin verbul a muri

fiecare alee e pătată cu sânge

sângele toamnei și…

într-o dimineață
Sfânta Vineri trecea prin sufletul meu
și când te văzu
zise:
cum luminătorii cerului
își odihnesc razele pe chipul tău 
și ochii mei 
te vor pomeni 
până la sfârșitul zilelor

La marginea fântânii, pe jgheabul ud din scânduri,

Mi te-am visat iubito! Te sprijineai pe gânduri...

Te prăvăleai de doruri pe căpriorii nopții,

Ciopoare lungi de vise plângeau în cofa sorții.

Eminescu

ar fi putut sa fie

șoferul lui Caragiale

viața-i o fotografie în alb-negru

păstrată într-un album digital

sau uitată într-un sertar cu vechituri

aleg să o înrămez pe pereții cerului

alături de stele cu surâs de Mona Lisa

astfel amintirile de mâine

rămân neatinse de mâini lacome 

și de privirea șașie a timpului.…

E frig, și cuiul din țâțână

se zbate ca aripa frântă;

Zăludul vânt, sub țigla mută,

trece ca zerul prin zăgârnă*.

Pustie este moara toată,

s-a mai dus o săptămână,

nu mai suflă nicio pală,

în lighean de vreme bună

doar lehamitea se spală.

peste toate, de ceruză,

așteptarea-n colburi pică,

burta cerului, lehuză,

toarce-n blană de…

mai adâncă decât oceanul

mai infinită decât cerul

atemporală

nu știe vorbi

roade și inundă

atâta știe

tristețea

fă ceva folositor

îmi spunea mama

când eram copil

știam că sfatul ei

n-o alungă

dar pentru că eram

fetiță cuminte

o ascultam

atăzi aflu că s-a inventat

o zi dedicată ei

atemporală

mai infinită decât cerul

mai adâncă decât…

Cerul ninge înc-o iarnă în cătunul din aval,

Vântul şuieră în turlă tânguire de caval,

Spre mai calde orizonturi au plecat de tot lăstunii,

Şi grădini amar oftează, prinse-n dorul de petunii.

Din zăpadă, ghioceii clopoţesc tăcut pe calea

Râsetelor cristaline, ce umpleau odată valea,

Solidar stejar, pe coamă, orizontul îl pictează,

Devale, o coţofană în salcâm se lamentează.

Glodul a-mpietrit pe uliţi frământate de monadă,

Un…

Mi-e vrerea cântec dalb de ciocârlie,

Pe unde trec las urme...  pământii

Și te mai chem, din când în când, să vii

Pe-un câmp senin, cu flori de păpădie.

Doar luna taina poate să ne ție,

De veghe sta-va-n serile târzii…

Mi-e vrerea cântec dalb de ciocârlie, 

Pe unde trec las urme... pământii.

Tu știi prea bine: „nu a fost să fie”!

Ne amăgim, dorințele sunt vii,

Aștept, de-acuma, un cuvânt să-mi scrii

Și…

Ploua tânguit ca și când cerul

s-ar fi spart în abis și-a murit;

Pe mare, în noapte, prin vântul amar,

imense și mute bărci-andezit

căutau nălucit prin năvodul stelar.