umbre adânci, uneori pâlpâiri

în noapte gasteropode

focuri ca suliți, tainice iviri

jelanii ca extatice ode...

molcom alungă umbre din geam

mâna ce-a rupt crinoline

umbra prelungă eu însumi eram

și mâna m-alungă pe mine...

toate pâraiele roșu clipesc

melcii prin ierburi asudă

umbră cu toate-n ascuns mă-nfrățesc

umbră zdrențuită și udă...

bat fără sunet pereții zbârciți

recele-n toate e rege!

născuți de…

Un cer purpuriu privesc, de pe-o gruie,

rotindu-și pulsarii, încet, către luciuri…

Îți simt, o, Christoase, deșertul din buze,

mirosul de sânge pătruns, prin răstimpuri,

în crucea din mine;

Și-aicea, năvalnic,

pe-aceste costișe, mă văd ca o rouă

prelinsă pe frunte-Ți,

izvor murmurând de sub coasta-njunghiată

ce-Ți spală genuchii juliți de…

Încumetă, fârtate, din dorul de dreptate

Să calci cu-nverşunare în România Mare!

În spate ai o cruce, în faţă - o răscruce,

În pas îţi stă tot neamul, în suflet - moldoveanul!

Să spui un "Doamne-ajută", de te-or stârni la luptă,

Să crezi un "Doamne iartă", de te-or răni de moarte,

Să murmuri "Ia-mă-n pază" în clipele de groază 

Şi crucea ta din spate îţi va purta dreptate!

Pământul mut se-aude cum vibrează

sub ropotul copitelor de ploi;

Și-o frunză spânzurată pe trifoi

își colorează trista metastază.

Rămas-au, suspinând, copacii goi...

Nici zboruri nu urnesc norii de gheață,

nici zumzete din vis nu se trezesc;

Își poartă-un vânt străin, neomenesc

astenicul răsuflet smuls din ceață;

Și-n ochiuri de nisip corăbii…

pe cer moțăie luna de ceară

broaștele-ngână ruga de seară

ciorile-n nuci caută-n pene

vremea de mâine...

lacul și-a uns obrazul cu smoală

sălcii jelesc cu capul în poală...

râul din vale murmură-n somn

veștile strânse...

sufletu-mi urcă spre ultima treaptă

se-oprește din zbor... nu știe ce-așteaptă

dar tremură singur... se-ntoarce din drum

și coboară-n adâncuri...

inima mea în adânc îi răspunde…

Gând mocnit *

Se scurge apa chioară din ciubere...

De unde vin și încotro mă duc,

De nu găsesc Cuvântul să-l traduc

Și-apoi să-l scot luminii la vedere?

Închis în mine, strâns de-un dor năuc,

- Ce-și vântură întreaga lui putere

Să lumineze vechile unghere, -

E semn că n-am pe unde s-o apuc.

Ce forțe mă strunesc, și-a câta oară -

Ca umbra prelungită peste vreme,

Gândul…

azi

ne pândește

dragostea

înălțându-ne

dincolo de noi

***************

today

love

is watching us

ascending us

beyond ourselves

Costel Zăgan, traducere SEBASTIAN CIORTEA

îşi lasă ziua la presat

în cartea junglei cunoscute

pleacă în miez de noapte

către orizont

ochii îl călăuzesc printre lumini

luminile albastre ale oraşului

ochii îl rătăcesc printre umbre

diforme umbre negre

celelalte cenuşii

mari sau mici

opace sau străvezii

în parcarea blocului

câinii scâncesc bucuria paşilor prietenoşi

zâmbetului primei cunoştinţe de ieri

rămas pe retină

casă

dulce casă

joncţiunea…

Era mai bine
să nu știe
că ea scrie pe umbra lui
blestemul
eternului cuvânt
"împreună".
Ar fi murit și el
și ea despărțiți
prin cratimă.
Aceeași greșeală
de tipar
pe rândul dintre ei
unde s-a pus virgulă
și puncte suspendate.

album de artă

poetul și iubirea

Nimfa Uitării, Nimfa Uitării

fă-mă de piatră ca cearcănul mării!

fă-mă să nu simt otrava chemării

și fă-mă să n-ascult porunca plecării!

fură-mă o noapte din jocu-ntâmplării!

alungă-mi din sânge ispita trădării!

așază-mi în minte povața-ndurării!

fă-mă mai sfânt decât Crucea-nchinării!

deschide-mi cărarea cea dreapt-a-ncercării

și trece-mă vămile însingurării!

descântă-mi de leac împotriva…

cântul vieții în glas de copil
scutură norii de emoții
și plouă cu îngeri
volatil

pe aripile cerului

însângerat de săgețile sorții
orizontul alintă copilăria
în jocul cu timpul
și ascunde veșnicia
în nisipul din clepsidre

Am vrea prea mult din viața lumii

Ca să refacem viața noastră...

Ne-au dat prea mult din ei străbunii –

Un chip deștept și-o lege proastă.

Din împrumut o să întoarcem –

Din nemurire câte-o moarte.

Ca viața noastră s-o refacem –

Vom mistui din altă parte...

*  *  *

Am cere nepermis de multe –

De la hazard, sau univers,

Dar ale noastre voci uscate

N-au pentru asta…

Suferim
de aceeași boală,
libertatea
de a respira
împreună
din același vârf
de limbă
otrăviți de dependența
de a fi uniți.