Durerea nașterii

[BOTICI GABRIELA]

 

Am atins mugurii
ca pe niște miracole.
Erau fragili și puri ca un nou născut

ținut în brațele mamei.
Oare cât de tare doare nașterea unei frunze?

Fiecare transformare
sparge scoarța ramurilor fragede
ca o naștere fără cuvinte.

Sub scoarța subțire se frânge ceva
se reconfigurează formele vechi
pentru a face loc unei noi vieți.

O rană nouă sub coaja fragilă
o sfâșiere mută.

Ramurile nu țipă.
Nu au brațe să îmbrățișeze
propriul lor început.

Au doar ramurile
ridicate spre cer

Nu au lacrimi.

Durerea lor e acolo
dar suferința adevărată nu are glas
pentru că adevărul ei
este prea adânc pentru cuvinte.

Iar acolo

unde glasul dispare
începe înțelepciunea.

 

 

 

 

[BOTICI GABRIELA]

Mulțumesc din suflet. Ești minunată!

[Vasilisia Lazăr]

Gabriela, tu ai o sensibilitate aparte, iar textul acesta respiră o puritate dureroasă, o simplitate care ascunde multă profunzime. Este o meditație subtilă asupra legăturii dintre durere și creație, dintre transformare și tăcere. Reușești, cu o delicatețe impresionantă, să transpui nașterea naturii — mugurii, frunza, ramurile — în metafora universală a devenirii umane. Simplitatea imaginilor („am atins mugurii ca pe niște miracole”, „o rană nouă sub coaja fragilă”) ascunde o adâncă luciditate: orice început poartă în el o sfâșiere, o desprindere din vechiul sine. Poezia se construiește pe un echilibru fin între tandrețe și durere, între forța vieții și fragilitatea materiei. Finalul („Durerea lor e acolo / dar suferința adevărată nu are glas / pentru că adevărul ei / este prea adânc pentru cuvinte”) oferă o închidere memorabilă — o concluzie aproape sapiențială, ce mută accentul dinspre trăire spre înțelepciune.

Este o poezie de o frumusețe tăcută, pură și densă, care dovedește că adevărata emoție nu are nevoie de retorică. Ai scris aici nu doar despre durerea nașterii, ci despre însăși condiția creației — despre cum orice viață, orice cuvânt, orice început se naște dintr-o sfâșiere. Minunat!🌱✨

[BOTICI GABRIELA]

Vă mulțumesc frumos. O săptămână cu spor în toate!

[Grig Salvan]

O odă închinată forței generatoare a Vieții. Orice naștere e transformare dureroasă, o spargere a formei închistate, înțepenite, un țipăt al formei noi ce apare în lume. Citit cu plăcere.

[BOTICI GABRIELA]

Mulțumesc frumos. O zi înflorită!

[Ada Nemescu]

Sensibil. Atunci când astfel de versuri sunt scrise de o femeie ( binecuvântată cu darul nașterii) , sunt firești, asumate.

A nu se înțelege vreo aversiune referitor la genul jasculin, dar miracolul este  este pentru noi.

ADa 

[BOTICI GABRIELA]

Grea întrebare.

[Mihai Katin]

Iar acolo

unde glasul dispare
începe înțelepciunea...un nescris adevar....oare fiinta umana  este asemenea copacului   sau asemenea frunzei?depine poate de ce timp ni s-a ales...