pipăi cu urechea vertebrele cerului,

s-aud notele melodiei

pe care te iubeam singură,

așa de mult, că pescarii se speriau

mările aveau doar flux

și toată lumea mânca pește.…

precum într-o peșteră unde stropii ieșind prin pereți

te fac să crezi că e goală

descopăr imagini cu oameni dansând lângă focul din vatra

de lut –

avansul misticului în fața științei

pune deoparte din căderea omului câteva mere

ce nu vor ști niciodată de ce se sperie o femeie

de parcă ar refuza cereri în căsătorie

fără să se gândească

la moartea lentă a propriului trup

la urmările faptelor pentru…

Petalele florilor ce se ofilesc acum

emană atât de multă vară,

soare și parfum,

adăpostind esența rară

a acelui anotimp!

Mă plimb printre frunze verzi, arămii, galbene

ce încă nu foșnesc uscat,

pășesc printre pete de culoare încă umede,

printre culorile visului uitat

undeva, în noaptea de ieri.

Îmi trăiesc anotimpurile și anii

traversând emisfere,

renunțând la timp,

doar mă plimb, …

Mă caută omul din mine,

Întreabă de toți: A plecat?

Iar lumea-i răspunde zgârcită:

Departe, tu fă-te uitat!



Și omul din mine se zbate,

I-aud rugăciunea și teama,

Îi simt mângâierea ascunsă,

E omul din mine sau mama?



Departe-s, aud o himeră,

Nu pot să-i răspund, vremea trece

Și omul din mine rămâne

Prin ceața măruntă și rece.



Din stele și suflet lumina

Și-o face timid felinar –

Mă caută omul din mine,…

Sonet LXXXIX 

Mă doare răsăritul căci știu că va apune.

E-o naștere ce plânge pe drumul ce se-nchide,

Umbrită de plecare, trăiri doar invalide

Ce au un iz de frică și nu au rațiune.

Mă scutur într-o floare când ea firav deschide

Petalele curate sperând într-o minune

În care se oprește, secunda s-o răzbune,

Dar leapădă sămânța în nopțile rigide.

Mi-e teamă de-nceputuri, le simt cu gust de…

Vom mai avea vreodată timp

Să mai fim oameni pe pământ

Când viața-i doar un anotimp

Uitat de toate câte sunt?

Ne-ar trebui mai multe vieți

Și timp s-avem să le trăim

S-ajungem cele bătrâneți,

Pe drum să nu…

mie 

inima de minte

mi-a crescut prea târziu 

și nici nu a prea a avut loc

pentru că cealaltă 

inima de iubit

nu mi-a căzut încă

de aceea a început să bată

ce-a putut și ea să bată 

îngrămădită cumva 

între două săruturi

revoltată cumva 

pe situația nemaipomenită

cele două inimi

nu au ajuns nici acum

la o înțelegere

cea de iubire…

Din cerul gonit, din fructul oprit,

Pe-o rază umblând, eram ca și când,

Aruncați de sus, trezeam un apus,

Și-n altare noi, așteptam în doi.

Vise-ncremenite, în piatră zidite,

Cuvinte ce mor într-un ultim zbor,

Sărace-amintiri păstrate-n iubiri 

Sunt toate vândute nopții începute.

În șiruri se pleacă, izvoare deseacă,

Umbre de departe, clepsidrele sparte,

Și-mi caut amar să ies din…

Când răutatea îşi înfige dinţii

În lutul plămădit de Savaot,

Nu Îl mai iei pe postul de pilot

Al propriului destin; îţi vinzi şi sfinţii.

Bonomul vesel se transformă-n ciot –

Te-afunzi adânc în puţurile minţii

Secate de iubire, şi arginţii

Primesc tăcut emfaticul tău vot.

Te soarbe-o nebuloasă-nfometată –

Nu ştii că eşti meniul principal.

Dacă-i propui din listă să te…

Un strop de păsări dalbe zbura spre infinit, 

Își bifurcau aripa spre nord și miazăzi;

În Țara dintre ape, pe țărmul părăsit

Zăceau ucise…

Cu fața către pod, așa,

De cauți bine-n acel loc

Altfel, nu vei găsi deloc,

Că se ascunde, cum făcea,

Când pere din mălai fura,

cum să îți spui io altcumva?

Găsești copilăria mea,

Cu zâmbete și veselie,

Cu mama, lângă mine, vie 

Și cu taticu' meu de mână,

Și cu vegheat stele și lună.

Când dai de ea, să mi-o aduci!

Să-mi aduci fânul de atunci,

Din care respiram în pat,

Miros mai drag nu…

Motto: „Lumea nu e a celor care pot, ci a celor care vor.”

– Johann Wolfgang von Goethe

Iz de tine… o răscoală

Prin carcasa mea trezită

Verde frunză de brioală

Cu lucirea-ți…

Cum lunecă văzduhul curgând pe crinoline,

Și albe flori de apă în cercuri se desfac,

E-o vreme ce miroase a mine și a tine,

Cu-aromă de gutuie și plânset de copac.

În târgul plin de vise și umbre androgine,

Prin care trec alene trăsurile de ceață,

Suntem albaștri fluturi, în mândre pelerine,

Cu aripile grele și inimi mari de gheață.

Se ofilesc în suflet parfumuri de bujori

Și toamne cad milenii, în…

Mi-e gândul spart în cioburi ascuțite,

Când visul se preschimbă în coșmaruri,

Se-ntunecă privirile robite

De lacrimi grele unduind în valuri.

.

Dorințe vii lipsite de-mplinire

Aduc păreri de rău apăsătoare,

Tumult în avalanșe de trăire,

Întunecate urme de culoare.

.

Speranțele se pierd pe rând, uitate,

Din loc în loc sortite să rămână

Ca perle din șirag împrăștiate

Și-aievea îngropate în…

simplu spus nu adorm fără să-mi pun țigara pe geam

fumul să-mi abată privirea departe

altă iubire deocamdată nu am

numai sângele dulce-acrișor scade-n vasele sparte

nu veneai iar eu mă bucuram precum pruncii

ziua-ntreagă să fiu prim-ministru acasă

obiceiul meu preferat cu prieteni bețivi și cu verdele luncii

să cădem de acord prost e celui ce-i pasă

ca poet până-n vârful membrului cum spun câte unii

îmi pare că…

Motto:  „Nebunia: să faci același lucru în mod repetat

și să aștepți rezultate diferite.”

– Albert Einstein

îmi stăruia în nări o boare de Poême

și mâna întinsă însângerată de-o rodie

într-o fotografie mai veche decât cifra 2…

Rădăcina atârna dintotdeauna pe colțul casei părăsite

Ghearele îi cojeau varul de pe glezne

Își arunca urechi suitoare

de grinzile vântului

care suspendau acoperișul

pe inima zidurilor flagelate in extenso

Acolo am ținut prima dată lumina

în căușul ochilor

acolo am îmbobocit în copilărie

și înflorit în tinerețe

Pe crengile sufletului am împrumutat paseri

să-și răvășească trilul

între frunze

Zburam cu ele iluzoriu

Adăposteam visele…

poemele mele sunt întotdeauna despre tine

chiar și cele în care mă prefac că scriu despre oameni

rămân lipită de această dragoste

precum un sâmbure de fructul încă necopt

mă pierd de bunăvoie printre secundele

acestei zile de toamnă

în care se-ntunecă devreme

terasele se închid mai repede

iar eu te pot iubi cu o oră mai mult

poemele mele sunt întotdeauna despre tine

nu uita să plângi când…

De-ar fi sufletul culoare

Ochii să îl poată ști,

Plini de jale s-ar ascunde

Printre stele și-ar orbi.



Prea mult gri și prea mult negru

Prins de oameni zi de zi…

Ce culoare o fi cerul?

Iarba oare cum o fi?



Am uitat… nebunii lumii

Pentru ce am fost zidiți

Și din tot ce ne-a dat Cerul

Am ales să fim tâmpiți!



Nu iubim, că nu e vreme,

Nu zâmbim, că nu mai știm,

Nu mai mulțumim vreodată,

Nu mai vrem să…