mă priveam în oglinda pe care moartea o ura

cel mai mult

îmi plăceau nopțile

înainte de ieșirea lunii din apele ce adăposteau vietăți mitice

în stare să facă bărbații să se arunce

de pe cel mai înalt catarg

îmi acopeream ochii și mă prefăceam surd

să nu mă strige vreun sunet

de parcă m-ar fi încercat o criză de stomac

mă îndoiam în fața ferestrelor de nu m-ar cuprinde rotundul

ponirii nestăpânite

de a…

pentru iubirea ta aș crede că limbile pământului s-au pierdut

înainte de prima zăpadă

de timidele strângeri de mâini

atunci când rațiunea trăiește cu senzația tronului

pentru iubirea mea nu aș cumpăra flori de la nimeni

m-aș lăsa pedepsit

dar nu mi-aș lua gândul de la libertatea acelor

douăzeci de ani când repetam după un cântec

nostalgic

e si tu n-existais pas

oamenii îmi stârnesc…

mi s-a interzis dreptul de a fi fericit cu atâtea dorințe

care

nu au unde să se materializeze

vocea mi-a spus:

coboară din pom

mai aveam până să fiu cel mai potrivit 

să nu-și poată feri piciorul

de scoarța terestră

diavolul mi se arăta atât de legat încât părea

singurul lucru din umbră ce-a putut să considere

egalul

legal

în mintea mea își făceau veacul povești după care puteai…

rochia pe care trupul tău o face

să pară mai mult decât îndrăzneață

în felul dragostei

sunetul aripilor dislocând aerul

mă poartă de-a lungul șirului de cuvinte pe care iubirea le sacrifică

într-un război fără sfârșit

și

fără onoare

mișcarea buzelor mă face să mă rotesc din ce în ce mai puțin conștient

până când îmi aud numele alături de teama intelectuală

de începutul de basm al sfârșitului

și…

ți-am spus te iubesc

pentru ultima oară

trec podul în spectacolul apei

umbre aruncă monede

ar trebui mai puțin de un om

să le-ajungă

în fiecare seară îmi lași

ceaiul fierbinte geamul deschis

găsesc eu ceva

un semn infinit îmi trece prin inimă

teama de moarte –

iederă întinsă pe zidul

ieșit din pământ

felinarul împrăștie aceleași nuanțe

precum o boală de…

suntem declarați oameni talentați

în dragoste

închidem un cerc de aer rarefiat

în spatele pereților înalți

de întrebările altora

viața percepe altfel imensa dorință

seducătoare incomprehensibilă

mai întâi mă urăști apoi mă iubești

ajuns pe val sufletul meu nu-și asumă

timpul verbelor

suportă o durere pe care nu și-o poate imagina

nimeni dacă n-a fost nevoit să ascundă ceva

n-o să…

sunetul prelung al unui munte în agonie

mă îndeamnă să-mi ridic ochii spre cer

negrul cuprins în manifestare îmi face privirea de sticlă 

locul copilăriei-

motiv să-mi placă trecutul



așa începe dorința de răzbunare



furia umple golurile lăsate de neputințele cărnii

amintirea celui drag devine otravă iar dorința

să nu fi existat niciodată

va smulge orice gând despre el ca pe o buruiană de leac

menite să-ți cruțe durerea…

poetul intră cu teamă și grabă-n altar

de la jumătatea distanței niciun om să pretindă că știe

diavolul se potrivește cu mantia lui de portar stacojie

respectuos îmi aduc jumătatea de viață cu tine în dar

de parcă aș  pierde și iubirea și lumea și pământul măcar

trupul tău îmi apare dintr-un vuiet de frunze

supus oricărei greșeli

mă închin la ambele imnuri în schimburi

fără ca inima mea păcătoasă să știe că moartea îi suflă în…

am sperat să nu îmi intri în minte

nu am loc pentru tine și păsările care străbat oceanul

de parcă sinapsele nu ar însemna

mare lucru

mi-am spus

iubirea să fie în toate

în ciuda faptului că îți dădeai întâlnire cu fiecare copac

pe care

cineva scrijelise cu briceagul cumpărat în excursia

de anul trecut

te ador și nu vreau

să mori ucisă de dragostea de viață

niciodată

nu am…

știu cum este să fii tânăr

să-ți neglijezi trupul

vocea interioară și toate lucrurile ce ar vrea să te țină

pe linia de plutire

nu știi cât îmi doresc o plăcintă cu mere

și câte întrebări îmi fac zilele de neînduplecat

mă visez cu tine între flori

cu țigara într-o mână

un tramvai de epocă mă lasă în fața cârciumii unde pot bea

pe gratis

povestea unui om fără dumnezeu face bani

în limite…

înțeleptul mi-a spus

întreabă cartea destinului

femeia

mă obsedează până la lacrimi

locul în care ar fi trebuit să îmi crească la loc

carnea

sub ramurile pomului după care știam că nu am voie

să-mi las dorința să se țină

în mod inconștient

hrăneam îndoieli

păstram în minte un loc oricărui lucru ce nu-mi aparținea

o melodie cu psihicul tare îmi făcea

sinapsele asemeni șinei de tren năpădite

de…

urăsc frigul

nu frigul dinaintea morții

frigul după o noapte albă cu pungi sub ochi

și plescăituri

dese

din cauza tutunului

îngălbenesc frunzele în pomi hârtia și piatra dinților

îmi bag capul între umeri

mai mult dintr-un obicei dobândit decât

din moștenirea genetică

las ce-i al meu în seama destinului

de unde venim sau unde ne ducem sunt impulsuri

ce-mi sperie inima

azi

mi-am…

dacă a doua zi am pune sare

am întrebat-o pe mama în timp ce coaja pomului despre care

îmi spusese să nu-i mănânc frunzele

intrase într-o stare  profundă

alegeam la fasole

luam un pumn de boabe în timp ce le dădeam drumul

de sus

suflam cu putere praful

paiele amare pentru cei din casă

munca nu era o bucurie

mai mult un motiv

tata să poată bea cu prietenii până când mama

disperată a pus maioneză în…

şoaptele nopții preţuiesc cât

un castel de nisip inima mea crede în pilda

celor zece fecioare

voi pune un diavol deşirat să umple lămpile cu ulei

din cel nou

soarelui copiii săracilor strigă

urcă-te pleşuvule

îmi țeși păienjeni din sâmburi uscaţi

cuvintele se fac o ploaie

în frunze

cine ar putea să trăiască aşa ca noi

cu două cuvinte pe zi 

mi-e dor să-mi fierb

paie

să-mi las părul pe…

nu credeam să cunosc lumea

așa cum dorința mea a crescut pentru ea

mă bucuram că ziua aceasta o să-mi strice puținul bun

moștenit de la cei ce întind ploile

fiecare poliță are un deget de sânge în dreptul ei

se adună celulele viitoarelor părți din materialul genetic

mă regăsesc în fața unui tablou cu flăcări

ce n-ar exista fără aerul din încăpere

aplecarea mea către violență ar face concesii istoriei

dar prezența…

sigur ai fost un copil bun

lenevesc cât pot de mult făcând eforturi să mi te închipui

în casa părintească

lipsită de griji

mi-ar plăcea să merg cu tine la munte la adunat brânza

pe carul cu fân de la marginea satului

numărând crucile

la culesul strugurilor

nimic nu ar fi fost mai încărcat de erotism decât să-ți ascult trupul

aerul făcându-și loc în plămâni

în timp ce boabele își lasă zeama pe mine de parcă m-ar…

de parcă între noi ar sta un braț de cuvinte

ce îmbogățesc mintea și hrănesc inima

din coapsele nopții

mă tulbură vibrații de leneșe ape

pe sub prunii putreziți după zeamă

de câte ori nu am vrut să fiu

în locul unde privești și nu vezi nimic

mi-am lăsat gândurile să-ți deseneze pe umeri un surâs

ușor lipicios

de ținut minte

de parcă mâinile mele ar fi ultimele ce te-ar atinge

iubesc vraja acestui…

când s-a uscat și pata de sânge din urme

și lacrima cui a plâns nepermis de mult pentru mine

venise un trimis de-al morții să scurme

prin troacele mumii prin cântece vechi și faceri de bine 

eram și eu un baci moldovean cu tuleiele negre

și cu multe poveți ce le-aflasem din tindă

când muma cocea la porumbi iar eu mă priveam în oglindă

să nu mai aud de expresia caractere integre

și nu doar atât cât puteam să iubesc o…

te-am iubit până am dat de apă

inimii îi e teamă să privească afară

din piept

de câte ori respirația întoarce lumina prin fânul cosit

îți spun te iubesc atât de ușor de parcă ți-aș cere mâncare

mirosul verdelui întins cu tălpile goale acoperă cerul

pe care ne scriem unul altuia numele cu care ne-am primit trupurile

acasă

de câte ori se întorc greierii 

mă aștept să fiu înțeles atunci când susțin…