unofficial video

[petrut dan]

știu cum este să fii tânăr

să-ți neglijezi trupul

vocea interioară și toate lucrurile ce ar vrea să te țină

pe linia de plutire

 

nu știi cât îmi doresc o plăcintă cu mere

și câte întrebări îmi fac zilele de neînduplecat

mă visez cu tine între flori

cu țigara într-o mână

un tramvai de epocă mă lasă în fața cârciumii unde pot bea

pe gratis

povestea unui om fără dumnezeu face bani

 

în limite normale

 

ascult ploaia

dintr-un amurg bântuit

de nu mi-ar plăcea vinerile cu 13 în față

pisica ta mă îngrozește

faptul că

mă leapăd de satana și aștept retrocedarea

pomului parfumat din mijlocul grădinii

 

o să plâng în somn

semn că nu mi-am pierdut mințile

și dacă mă va trezi straja de noapte îmi va fi bine

mereu mi-au plăcut lucrurile amânate

sălile de așteptare de la clasa a doua

pe care oricât le-ar spăla femeile dau impresia că nu fac parte

din călătoria spre cer

 

când mă îndrăgostesc iese câte o putere

și nu mă pot opri să întreb

ce femeie roasă de pofte îmi folosește trupul

 

într-o zi vom scrie despre același sfârșit

convinși că talentul este o armă ascunsă

și vocile care ne înconjoară nu sunt mai mult decât mâinile

ce se întind

să ne rupă hainele

atunci când lumina prin care trecem se risipește treptat

deasupra unui mormânt pe care nici dumnezeu nu-l are la suflet

 

[bolache alexandru]

Într-adevăr, poezia ta are statut aparte pentru că îți trezește interesul uneori din start, încă din titlu. Apoi te întrebuințezi la maxim pentru a înțelege o poezie modernă scrisă de un poet valoros. Poezia de față nu face excepție deși din prima parte găsim ceva aer melancolic dar și dorințe și vise sau visuri... O poezie care are același univers profund meditativ. De aceea putem spune că talentul tău chiar este o armă ascunsa care surprinde de fiecare dată...

[petrut dan]

Ei și tu!))

[Vasilisia Lazăr]

Ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să se împlinească. :)

[petrut dan]

waw, m ai lăsat fără respirație, ceea ce înseamnă că nu mi-am (mai) găsit cuvintele și asta pentru cineva care se crede/simte poet înseamnă o minunată înfrângere, o să-mi doresc să nu mai comentezi, dar parcă-mi pare rău, lasă, fă ce vrei, you are my lady, cu drag!)

[Vasilisia Lazăr]

Oamenii se trec, cum se trec anotimpurile. Dar revin prin harul lor îmbibat cu sentimente. Poeții dăinuie prin operele lor, prin cititorii lor... Este o binecuvântare să fii înveșnicit prin cuvinte, emoții și dragoste de oameni. Cuvintele deschid uși către lumi interioare neexplorate, oferindu-ne ocazia de a reflecta asupra propriei noastre existențe și de a înțelege mai în profunzime ceea ce se întâmplă înlăuntrul nostru, în sufletul nostru.

Poezia ta e una care, efectiv, te solicită intelectual la maximum, numai să realizezi despre ce e vorba, însă, după ce începi s-o înțelegi, parcă nici moartea nu mai pare atât de dușmănoasă. Cuvintele poeziei tale sunt întotdeauna proaspete, tonice, sensibile, profunde și au capacitatea combinativă de a transmite vizual emoția unor idei sau experiențe prin tumultul cărora ne regăsim. Cel puțin eu mă regăsesc.

Poemul acesta (și nu doar acesta!) nu mă lasă să dau pagina mai departe și să trec la următorul. Mă captivează, mă face să revin asupra anumitor pasaje, să le recitesc, să le simt din nou, să le analizez și să le găsesc de fiecare dată un cu totul alt sens, un alt substrat pe care nu l-am observat anterior. Poate și de aceea mi-e greu să comentez imediat și întârzii acest lucru de multe ori.

Poezia ta nu o pot confunda cu a nimănui, Dan. Are ceva distinctiv, unic, are o magie... Viguroasă, sensibilă, caleidoscopică, diferită, puternică, iar mantra pe tema iubirii, prezentă aproape întotdeauna, pur și simplu nu mă lasă, mă cheamă să o descopăr în toată splendoarea ei și, astfel, să mă redescopăr pe mine. Pe mine cu amintirile, cu împlinirile sau neîmplinirile, cu neliniștile și îndoielile care mă frământă.

Poemul de față, scris în manieră proprie inconfundabilă, modernistă, abordează un stil confesiv personal. E în el și regret (știu cum este să fii tânăr/ să-ți neglijezi trupul/ vocea interioară și toate lucrurile ce ar vrea să te țină/ pe linia de plutire), și tristețe (ascult ploaia/ dintr-un amurg bântuit), dar și speranță (mă lepăd de satana și aștept retrocedarea/ pomului parfumat din mijlocul grădinii; mereu mi-au plăcut lucrurile amânate).

Finalul e unul splendid, dar, chiar și aici, pare că un ochi râde și altul plânge, iubirea, precum însăși viața, fiind un zbucium continuu de credință și disperare:

într-o zi vom scrie despre același sfârșit

convinși că talentul este o armă ascunsă

și vocile care ne înconjoară nu sunt mai mult decât mâinile

ce se întind

să ne rupă hainele

atunci când lumina prin care trecem se risipește treptat

deasupra unui mormânt pe care nici dumnezeu nu-l are la suflet

Am vizualizat cu sufletul acest superb unofficial video și am vibrat la fiecare imagine/stare/trăire. Felicitări din inimă!

[petrut dan]

Doamnă Jeler Eleonora Maria, vă mulțumesc pentru apreciere, cu drag!

[petrut dan]

Domnule C. Titi Nechita, vă mulțumesc pentru prezență și comentariu, vă mai aștept, stimă!

[Jeler Eleonora Maria]

O lectură foarte plăcută! M-am plimbat cu drag prin aceste momente de viață...

[C.Titi Nechita]

Am lecturat, dar mă abțin de la comentarii pentru că nu sunt în măsură să fac aceasta la acest gen de poezie, dar îmi place povestea!

[Vasilisia Lazăr]

Am citit, am admirat, revin pentru comentariu.

Cu drag!