nici nu mai știu de când chipul tău se îneca

într-un pahar

fumul împrăștia stâlpii de la cramă

(nu mai știu dacă valea popii

îmi

intră sub rotunjimea sânilor)

turmele de capre umblau în

beznă

iar livada tremura în meri

viața se alinia de noiembrie prin maci

sub umerii căzuți tu îmi bolboroseai rugăciuni

e adevărat haosul aprinsese focul

blestemul își punea stăpânirea peste legile…

Ne asteaptă în curând un alt Crăciun

Când Moşul Trump ne va-nvăţa colinde

Din State va porni curând la drum…

dacă urci dimineaţa pe munte şi privesti în ochi răsăritul

toate întâmplările împrumută un trup arcuit

şi se închină

lumea îţi pare mai frumoasă

îi ierţi cu mai multă uşurinţă pe oameni

şi îi iubeşti cu toate imperfecţiunile lor

aşa cum se iubesc pietrele într-un zid

pentru că le este frig

sau frică

nu-ţi mai creezi singur duşmani ca apoi să le declari război

vrei doar să-i smulgi luminii ceva…

*vibrează-ntre umeri mareea de stele*

hipnotice devin anotimpurile trăirii  

sângerează degete profane scormonind hulpave

în rana aripii frânte

pendulul humei se-ntoarce lăsând benevol tribut în capcană

din oglindă chip străin ademenește cu brațe fumurii

dunele eclozează la încheietura însingurării

moroi și…

Sunt atât de însetat

încât pământul…

La crâșmă

(parodie după poezia „La Bodegă” de Ion Pribeag)

Gicu intră fistichiu

La crâșma din Cișmigiu.

Pe ospătar îl zărește:

– Mon cher, aș mânca un pește!

Ospătarul se agită

Și-i aduce creier de vită,

Comunicându-i răspicat:

– Peștele s-a terminat!

– Creier nu consum băiete,

Nu-nțelegi sau ești știulete?

Dacă-n craniu, mai pe spate,

Erau tărâțe…

noaptea mi-a prins visele între sprâncene 

cu acele fantezii trase sub carul minții nesătule 

călărind pe undele senzațiilor

înspumând lăuntrul



încordam mânile răstingnite la fereastra unde

gemetele se zbăteau să iasă

pierdusem hamurile imaginației 

când am prins orizontul de barbă 

răsăritul îmi ținea sânii în palme 

și eu mă îmbătam de tine 



cearșaful de bumbac tăvălit între două lumi 

cu…

Auzi şi tu? E toamnă şi n-au plecat cocorii.

Nu vor să plece, ai dracu'!

Stau c-un picior în iarbă

şi aripile strânse

umflându-şi pectoralii

de parcă-s dirijorii

unui ansamblu mut

care citesc revista luminii prin vitralii...

Iubita mea, e-o toamnă atipică şi, zău,

mă-ndeamnă aghiuţă să nu mai plec nici eu.

Am ales marea

să fie punct de balans

între cer şi ce va fi.

la vama dintre cer și spital

Dumnezeu îmi respiră la spate.



nu am timp să bag minute în buzunare

inima își liniștește bătăile

iar suferința aprinde focul în golul femeii

care își uită numele între pereții cu chipuri albe

crucea devine tot mai grea

în fața clădirii osânda ridică scările cu o fărâmă mai sus

brazii își apleacă vârful către rădăcina întrebărilor

iar dragostea, ea, dragostea, a fost fumată de altul…

mă doare lacrima ta uitată în mine

la randevuul de adio când

neatent în intervalul de abandon

pierdeam privirea mea albastră

lipită furişat pe inima ta

ne-om regăsi cumva

preţ de-o secundă

o secundă cât o lume

continuând să ne devorăm iubirea

cu foamea fructului oprit

ne-om odihni veşnic nesătui

aşteptând următoarea înfruntare

doar sufletele se mai războiau

pentru întâietate

în mintea noastră…

Când cucuveaua muşcă luna de un colţ,

Sub pleoapă de pământ pândeşte ca un hoţ,

Un bocet de gorun, pasăre vicleană

Zidită-n cuvânt precum o altă Ană.   

Cuşmă neagră noaptea se varsă în ploaie,

Urlă aşteptarea, lacrimă văpaie,

Ca un corb pribeag şi nesătul trecutul

Te mâna din…

*rapoartele ruginii ale sfinxului*

Suntem o generație de sacrificiu, la fel părinții noștri-au fost,

N-avem nici casă nici serviciu, sau dacă-avem e plătit prost.

N-avem nici viitor, prezentul ne-alungă orice optimism

Fiindcă ne doarme parlamentul și-a năzui e un truism.

Învățământul e în stază și pregătește doar șomeri

Poate cel mult agenți de pază cu diplome de ingineri.

E…

sunt

în fiecare chemare…

Se instalase toamna în grădină

Ploaie de lacrimi picurând din plete

Udând ici-colo rădăcini concrete,

Prinos de hrană pentru ce-o să vină…

O simfonie de culori, din frunze,

Un vânt de geniu rece dirijează

Şi levitând seminţe, le plantează

În sol matern, aplaudat de muze.

Un greier trist, oftând iubita vară,

Îngrijorat de iarnă, se produce;

Va apela din nou, ca să se culce,

La o furnică… şi…

De n-ar fi fost zeul acela copil,

Răsturnând coşul cu ploi albastre

La picioarele atlanţilor din noi!

Chemări atavice eliberând fluturii

În zbaterea genelor.

Gândurile – o mie de păsări călătoare,

Zboruri intersectate tragic,

Pe un cer numai al nostru.

Ţi-am decupat surâsul

Dintr-un septembrie rival,

Cu himere de rugină,

Stoarse peste patima verde a viselor.

De n-aş fi furat cântecul de fluier

Al dravidianului…

bach se plimbă îngândurat

prin dormitor

pare preocupat

de biletul tău de bun rămas

nu îndrăznesc să-l întreb

despre tine nimic

violoncelul din hol

plânge mocnit

un soare murdar transpiră

pe draperii

mă simt într-un tablou

căruia nu-i mai aparțin

și derutat

întreb pictorul

dacă nu ar trebui

să-l păstreze numai pe bach

 În călimară nu mai e cerneală

Mă cerc să scriu, din nou, şi nu mai pot

Clondiru-i gol,haleala-i de ciordeală…