Viață în doze letale

[chindea maria elena]

*rapoartele ruginii ale sfinxului*

 

în ziua a șaptea
aerul se respiră mai ușor
nemaifiind încărcat cu dorințe abrazive alunecă
pe gâtul casabil al vieții
iresponsabil
candoare îmbujorată seduce

nepermis de zaharisite ne sunt venele de-atâtea incesturi solare

hamurile percepției sunt roase de arome
strugurii
se sinucid voluptoși în pocale
gâlgâie sub limba abisului
viața
spectaculos irupe
în cădere străpunge inima focului
ochiul furtunii se-nchide în temple
fără fundație de-albastru
verva sfărâmă altarele

sub voaletă se-ascund sulfurice
pioșenii de conjunctură
supernove sângerează suprasaturate de-amoruri fanate
rugăciunea verbelor e rumenită
acceptarea nuanțelor nevăzute
parafează acordul de armistițiu din epidermă
ruginiu

caligrafia roadelor e mai rotundă pulsată fără emfază din cuibul păsării

cântecul magic înalță aburi din stele răscoapte
în artere spațiul se convertește
luminii

din pulpa ursitei
asfințitul scrie rapoarte ample
despre revoluția coacerii
gesturile migrează spre un zero perfect și sătul
ca pe anafură
marea-și înghite mareele odată cu luna
împlinirea sorbită dimpreună cu mustul împărtășește noaptea rebelă
fără milă arde picioarele

drumurile și-au domesticit colburile
le-au așezat în trepte diamantine nespoveditele vise
îngerii își antrenează tăcerile pentru marea orgie
țelurile se-întorc în geană odată cu scrumirea pleoapelor
devin compost galactic
semințelor din pori

la începutul fiecărui act
aclimatizarea cu vibrația cărnii se face tot mai greu

plimbarea prin magazinul de suveniruri al toamnei
lipește de talpă decadența roadelor putrede

pe scara friabilă a inimii
rulantă e doar curgerea feromonilor
pe dunga ispitei

raiul își adaptează legendele facerii
căderea bursei din sânge schimbă violent perspectivele
o iarnă bogată sigilează hristic
hambarele spiritului

răstignirea pe valuri mă scoate din rama adâncului

genunchii curăță rănile humei oasele mi se-așează în rună arhetipală
ofrandă smerită dezghioc râsul din stigmatele toamnei
soarele își coace lumile

după ce mă-nghite

[Mihaela Popa]

metafore pline de miez, admirație!

[Ion Lazăr da Coza]

Din păcate, eu am simțit o oarecare improvizație în această poezie. :(( Nu-mi amintesc o altă poezie de a ta, Gerra, să-mi mai fi dat o astfel de senzație. Firește, fiecare vers e un poem, dar lipsește fluidul dintre ele...

Aceeași dragoste.

da Coza

[Nădejde Angelina]

Reverenţă!

[Nikol MerBreM]

Fiecare vers, o poezie!

[Sofia Sincă]

Superb! Sublim! Toamna în viziunea Gerrei. Fiecare vers e un poem. Imagini euforice se perindă prin ochii minții, dând frâu liber fiorului care se menține pe tot parcursul poemului, generos ca mărime, de altfel.... și parcă tot n-ar fi de ajuns :))

Cum să nu reacționezi la asemenea metaforă?! nepermis de zaharisite ne sunt venele de-atâtea incesturi solare sau strugurii/se sinucid voluptoși în pocale.

Poem cuprins de farmec, de euforie supremă. La mine are nota 10, desigur.

Încă o dată felicitările mele, Mari-Ela!

Sofy