Se-aud jelind copacii și toamna stă să plângă,

Un vultur sparge cerul cu aripa nătângă,

Poetu-ntinde brațul și nu e de mirare

Că-n pieptul lui sosise, în grabă, Carul Mare.



Venea s-aducă Iarna. O, ce tablou divin

Spărsese flori de gheață în cupa unui crin!

Cum să-i reziști minunii cu chip de porumbel

Când își înalță zborul din templul de oțel?



Și iată, poposește la cina…

Mi-ești viscolul ce mă împarte-n două,

mi-ești bucurie, dar și întristare,

când pleci, mă doare, și ce tragic plouă

urgia cruntă-a nepăsării tale.

Imperative achiziționate din iarbă

Așază-te frunză

pe umărul golaș al toamnei

până când

secunda înserării îți va face loc

în dulcea casă a nemuririi.

Trezește-te piatră

și lasă-n urmă

visul întunecat al pantofului cu potcoave ruginite.

Pășește spre niciunde

și ignoră

ferestrele de la subsolul ființei ce vor să-ți spargă

timpanele răscolite

de…

în pieptul meu
e o căsuță pentru păsări
cu ușă rotundă
cât să poată încăpea mâna ta mică

un șarpe sâsâie
dinăuntru
de fiecare dată când te apropii

„e cale de-o moarte până la inima lui”
zise ghicitoarea
și îți închise palma
apoi sorbi lung din cafea

Ne întâlnim într-un frumos crepuscul,

Deşi eu te cunosc, timid, de-o viaţă,

Din prea trecuta verde dimineaţă

Cu primii paşi, primul avans minuscul…

În fiecare an, după o vară,

Paletă fină de culori pastel

Picta senin pe sufletu-mi rebel

O altă noţiune despre seară.

Galeş zâmbeau în ramuri fructe coapte,

Nectar se revărsa dinspre podgorii,

Empatizând, un vals dansau şi norii,

Când pe alei de vise,…

Pic a iubit haotic încă de mic

nici măcar să-și consume toată șansa

de a iubi de a fi bărbat n-a reușit

asta îl face să sufere din dragoste și…

o perie mă adună de pe toate pelerinele

sub care am rătăcit

aș putea să înfășor

ghem

sensurile

alunecările

să le pun în sistemul tău circulator

și să le impulsionez cu un țipăt

unul pentru care să faci ochii mari

cât oglinda sub care…

Ce ploi să cadă peste noi

Ca să ne spele de păcat

Suntem deja, două nevoi,

Şi de iubire am uitat



Ori poate, vântul nefârtat

A dus al sâmburelui soi,

Într-un ținut îndepărtat

Și-a smuls al dragostei altoi!



Sau cine știe, noaptea,-n toi

Peste iubire ne-am culcat,

Strivită sub cearșafuri moi,

Plăpândă, ea s-a sufocat...



Să fim în veci, un singur tot -

Eu frunză, tu păianjen(e),

Din orizont în…

atât de noiembrie

în mine

afară

melancolii cețoase spintecă

duminica fiecărei zile

și atunci

din brațe îmi curg ultimele frunze

din ochi ultimele ploi

până la desăvârșirea primei ninsori de aduceri-aminte

mai e un pas de lumină gri

și un șir lung de corbi

ce își coboară prevestirile

prin cerul deschis

pentru primenirea unui alt anotimp

reci neliniști sapă meticulos

trepte pentru…

Sub cerul ca o azimă

iarăși e toamna

ca o gutuie pe etajeră de mai aud

cum desferecă un gând roata morii la șuvoiul poemelor

cine spune luminii că dacă întrebi

dorul se așterne în grădina din ceruri

ori în turnul din care poetul își scrie povestea

și de ceva vreme luna poartă pe brațe

platoșa mea de borangic

acel abandon cu prima zăpadă

ce te-a făcut să te schimbi,

să nu-mi mai pui ierburi pe…

Dezlănțuită, fadă, în roșu ars fardată,

Metresă-abandonată cu aere de doamnă,

Își varsă nebunia, de viață degustată,

Pe verdele luminii la fiecare toană.

Nu scapă nici o floare neatinsă de furie,

Aruncă nărăvașă broboadele de brumă

Strivind cu tocul urii și frunza vineție

De pare tot cuprinsul învăluit de ciumă.

Încercănată-și plânge destinul plin de vină

Și mușcă cu putere din străveziul lunii,

Prea…

la vreme de rătăcire
luând poteca unui vis
am căzut dintr-o poveste
ce părea fără ieșire
într-o liniște goală
fără capăt, fără timp.
aici întrebările mor,
iar toți cei salvați în ea
despărțiți de întuneric
plutim răspunsuri zâmbitoare
la tot ce-a fost dor.
numai   albastrul unei amintiri
s-a  agățat lumină de noi.
pare tot mai difuză,
ca și cum o incăpățânare cosmică
stingerea o refuză.

Suntem mai săraci în zâmbet

Cristina

Râde!

Impreună cu

Stela

Trec 

In 

Neant, 

Acoperind

Scena cu

Trena

Aspră a 

Morții.

Adio,…

sonet

Când, vlăguit, amurgul se petrece, 

Iar vântul cerne frunza risipită,

Mă-mbăt, ca-n alte dăți, cu apă rece

Din raza ce mi-a fost cândva ispită.

(Parodie după “Întrebare şi răspuns” de George Topârceanu                                        

Coborând din taxi, gras şi radios,                   

 S-a-ntrebat odată un om curios:

  – Doamne, pe când alţii tot muncesc din greu,

  De ce eu atuncea, huzuresc mereu?...

   La-ntrebarea asta, nu întâmplător,

   I-a răspuns o voce:

   – Că eşti senator…

 Întrebare şi…

fereastra

prin care mi se descâlcesc  privirile

nu este din această casă

nu este din acest trup

pe care se lustruiește muchia tăcerii

un paianjen gravor

trece prin ea cu o floare-de-colț

altul

posibilul acrobat al strălucirii

leagă de dincolo

toate iubirile pentru…

În căușul lunii

stăruie un gând,

călimări albastre deapănă fuioare, 

micul paradis tăceri să-și  aprindă.

Brațe de cleștar

frații mei de veghe,

îmi vorbesc blajinii

prin  cuvinte mute.

Dor de toți îmi este,

înrămați  în mine

pot să îi mai scutur de cenușa arsă.

Dor de brațul mamei,

de graiul patern,

să mai deschid poarta unsă cu sacâz.

Au trecut…