Toamne…

[Dan Mitrache]

Ne întâlnim într-un frumos crepuscul,

Deşi eu te cunosc, timid, de-o viaţă,

Din prea trecuta verde dimineaţă

Cu primii paşi, primul avans minuscul…

 

În fiecare an, după o vară,

Paletă fină de culori pastel

Picta senin pe sufletu-mi rebel

O altă noţiune despre seară.

 

Galeş zâmbeau în ramuri fructe coapte,

Nectar se revărsa dinspre podgorii,

Empatizând, un vals dansau şi norii,

Când pe alei de vise, cântau şoapte.

 

Creşteam şi învăţam… despre iubire

Şi despre tâlcul verbului “a fi”,

În gângurituri fine de copii,

Iar orizontul se-nroşea, subţire.

 

Din primăveri, furasem câţiva muguri,

Să-i altoiesc pe seva vieţii mele,

Şi-n veri fierbinţi, subtilizam reţele

De apă vie, ca să coacem struguri…

 

Azi te salut cu reverenţă, toamnă,

O vizită îţi fac la domiciliu,

Vom ţine-n doi şedinţă de consiliu,

Eu, voiajor, tu, preafrumoasă doamnă,

 

Şi-oi zăbovi la tine mulţi ani buni,

Să-mi cânţi din rapsodia unei lumi.

[Vasilisia Lazăr]

S-a cam spus ce era de spus. Poezia e frumoasă, dar poate fi și mai frumoasă. :)

[Mihaela Popa]

mi-a plăcut mult strofa aceasta

”Din primăveri, furasem câţiva muguri,

Să-i altoiesc pe seva vieţii mele,

Şi-n veri fierbinţi, subtilizam reţele

De apă vie, ca să coacem struguri…”

[Ion Lazăr da Coza]

Mai multă concentrare a mesajului, n-ar strica.

da Coza

[Nikol MerBreM]

Mie mi-a plăcut şi poezia aceasta! Are farmecul ei... la prozodie nu mă bag :)!
Nikol

[Valeria Merca]

Prozodia este cea care face ori strică poezia. :)  Acest aspect l-am depunctat și eu.

Dar am citit cu plăcere. 

[Sofia Sincă]

O versificație sensibilă despre toamnă, frumoasă. Însă tot ritmul bată-l vina, care se schimbă mereu șchiopătează, încurcă. Dar mai e și măsura. Cel puțin, la ultimele două versuri...

Dacă se citește după punctuația stabilită, merge, fiind o versificație.

Am citit cu plăcere,

Sofi