Tăcerile sunt bune deopotrivă,

Aveam cuvinte cu vocala spartă

Şi am propus o limbă relativă

Când palma ta în palmă are toartă.

Dar se făcea că o țineam de mână,

La podul ascultării se dau lupte,

Când a fugit o zi din săptămână

Ca degetele noastre să se-nfrunte.

Inițiați pe drumuri cu escală,

Arătătorul palmei se încheie

Şi ți-am furat din ochi o portocală

Aşa rotundă să te fac, femeie.

Din sânii tăi, o rampă de lansare

instantaneu la munte, ba la mare,

un Gulliver, o lume cu pitici,

le caut vârful parcă toate-s mici,

când îmi arunci o mână-n Himalaya:

sunt încântată, ştii... mă cheamă Maya!

Tu nu zâmbeşti când zâmbeşti

tu schimbi anotimpurile

asemenea unui magician

dar nu ştiu cum se face

că jobenul tău

este întreaga mea proximitate.

Nu se râde
nici se plânge,
-i serioasă
pân la sânge.
Tenul palid
a subţiri sprâncene,
păru' parcă-i ceaţă
ce îndeamnă lene,
faţă alungită
într-o frunte lată,
ochii...
capre bete
ce amu mă-mbată,
gura...
portocală
dinţilor de lapte,
limba o ascuns-o între două şoapte
buzele...
în transă
m-o interpelat:
- Hai amu la masă...
dacă esti mâncat!