N-a fost, desigur, pură întâmplare

că ai venit atunci la început de mai –

în ochi aveai doar semne de-ntrebare,

din vorbele-ți rostite se năștea un rai.

Mă-nvăluiau cu-o vrajă absolută

curgând spre mine-n valuri, ca un…

Și ca azi, revăd și mâine, ziua când ne-am întâlnit.

Mă plimbam printre ruine și, deodat-ai răsărit.

Îmbrăcat în pânză albă ca un principe-n deșert,

Ca un înger fără aripi, purtătorul de secret.

Aveai jar în ochii-albaștri, un safir neînceput,

Și la brâu purtai centura maurilor din trecut.

M-ai privit și din adâncuri parcă s-au deschis portaluri

Amintirilor din viața dinainte de centauri.

Noi, pe inorogi călare,…

Când simfonia zilei ajunge la sfârşit

Şi soarele-şi închide o geană după deal,

Pornesc, încet, cu mersul uşor şi liniştit,

Înspre odaia-mi dragă, cu-aromă de santal.

Oglinda, la intrare, cu rama învechită,

Îmi ţintuieşte pasul şi-o clipă mă privesc.

Mă văd ca şi-altădată şi un surâs părelnic

Îmi înfloreşte chipul, făcându-l fecioresc.

Fragmentele de vise sfărmate la picioare

Şi cioburi mici de gânduri,…

Să-mi dai ce nu mi-ai dat odată,

Să-mi spui ce nu mi-ai spus nici ieri,

Întoarnă-mi dragostea, curată,

Găsește-mi loc, pe nicăieri.

Când mă întorc din veacul meu, 

Prind stelele cu mâna, dar

Nu te mai simt când îți e greu

Și teama sapă, în zadar.

Am colindat cu tălpi golite,

Și-adânc rănite, pân-la os.

Nu te-am aflat. De ce iubite,

Mă iau copacii-n serios?

Te-am căutat, gură…

S-a înserat de mult şi toate tac.

O mică stea mai pâlpâie agale,

Pe creanga ruptă-a unui vechi copac,

Într-un decor cu întâmplări banale.



De la fereastră toate-mi sunt senine,

Bacovia mă trage de tristeți.

Ascult secundele cum trec prin mine,

Apoi, se scurg în ore prin nămeți.



Şi ninge strâmb şi ninge nebuneşte

Nu se mai vede cerul şi pământul.

E totul alb şi noaptea mă orbește,

Iar de un timp a-nnebunit şi vântul.…

ca un zeu plictisit, din vârful olimpului
îmi vine câteodată să săr -
rebegit și nocturn ca bufnița timpului
durerea mea-i cam trasă de păr

în hruba mea din răscrucea vântului
îmi iau gândurile în răspăr
pe-o stâncă la marginea pământului
doi oameni împart un măr...

acesta - zic eu - adevăr...

Mă apăr de tristețe când,

în mijlocul câmpiei

ploaia-mi frământă părul în șuvițe.

Și cu stropi pustiitori și reci

îmi spală lacrimile și cuvântul.

Mă apăr de tristețe când,

prin voință secretă,

slobod vorbe

ca mărgele pe ață,

vorbe vechi, șlefuite și argintate,

care nu-mi aparțin.

Și mă apăr de tristețe

cu puterea gândului,

înalt cât turla bisericii,

de unde mă…

Octombrie, lacustru, se scurge-ncet din cer

Şi streaşine oftează cu lacrimi reci şi grele,

Se tânguie văzduhul, avan miroase-a ger

Şi tu îţi cânţi pustiul deasupra umbrei mele.

E ziua tot mai scurtă şi palidă lumina,

Cad frunze ca o cobe, îngreunând pământul.

Pe dealuri părăsite stăpână-i doar rugina,

Iar eu îmi cânt pustiul cu ploaia şi cu vântul.

Arar se-aud în şoaptă cuvinte-nfiorate,

Adoarme lesne…

Sufletul, flămând de șoapte,
Dezmierda-ți-l-aș în noapte

Și scălda-ți-l-aș în rouă
Când răsare luna nouă;

Pe de-a-ntregul să se spele
În scăldătoare de iele;

Fi-le-ar jocul lor sălbatic
Vrajă de flăcău lunatic, 

Lega-l-ar pe veșnicie
Cu al meu în cununie! 

Gura țeava înroșită a puștii

tace exact

când

pata de sânge

trece dintr-un ziar

în

alt

ziar

cu

viteza gândului…

ca să înţelegi trebuie să ţii vântul

aproape de tine

cineva respiră profund

asculţi clarinetul alb  

ca un abur

frunze se-ntorc din copaci este

toamnă

anotimp de cules noaptea

sau

ziua când ne întoarcem

la început

eu

nu mă târăsc prin ţărână

ştiu

să

vorbesc despre lucruri în care nu cred

tot ce fac se transformă-n

poveste

bărbatul pe care-l doreşti este un

cuceritor daca vrei să-l…

Eu sunt un rai cu fluturi și colinde, 

Un vânt cu dor din glasul de vioară, 

Noian tremurător, ce înfioară 

Un piept adânc.  Îl prinde și-l aprinde. 

Săgeți de foc, miraje fermecate 

Trecute prin a sufletului…

Timp spânzurat de-un apostrof, între atâtea reci cuvinte,

(De parcă frigul ăstei toamne le înghețase și pe ele)

Simțeam că nu-mi va fi posibil de-acuma mersul înainte

Și imitam din inerție-n oglindă sâmbetele mele.

Urmez rutina cunoscută, însăilez pe tivul zilei

Fugare gânduri de om singur, în abur de cafea amară

Și îmi promit că niciodată nu-ți voi cerși obolul milei,

Pe când în suflet îmi pătrunde, obraznic, frigul de…

Sunt mort, iubito... sau

poate sunt doar trist.

Hai, fă-mi hatârul şi îngână

un cântec lung – 

un bocet...

Imponderabil

oscilez

între mine şi tine

ca un corb spânzurat deasupra curţii

ce sperie, prin moartea sa,

alţi corbi.

...Hai, îngână, iubito, un cântec lung – 

un bocet…

Între moarte şi tristeţe

nu-i nici o diferenţă.

Ascunde-ţi decolteul. Astăzi

bat…

Mut își curge Istrul

timpuri răsfirate,

nori răzleți și tristul

vânt de miazănoapte.

Își coboară pleoape

lunca dunăreană;…

Aud ploaia recitând din Bacovia

materia geme ca un galben corb

sunt singur ești singur e singură

Dumnezeul toamnei nu este orb

Septembrie sticla de șampanie agită

copacii au la gât parcă niște felinare

violet lacrimi…

Mama era o femeie tare cumsecade, dar pe lângă cumsecădenia ei avea și un fel de-a fi rebelă

pe care noi copii nu-l pricepeam.

De exemplu refuza să vorbească limbi străine.

Nu înțelegeam de ce? era cel mai la modă lucru, semn că ești deja inteligent,

un om mai mari (cu o scarî).

Mama era o mamă tare cumsecade dar foarte căpoasă. Așa tata îi zicea uneori, în secret: - căpoaso,

vezi, ai di grijă...dar ea tot

refuza cu încăpățânare să lucreze pentru…

Coboară astrul zilei la chindie

Și zarea-n strai de aur o îmbracă,

Un vânt pribeag, pătruns sfios în vie,

Împrăștie buchet de busuioacă.

În fugă,-un stol de grauri de pripas,

Ca un penel stufos, stropind  grăbit

Un rest de tuș în el cumva rămas,

Pătează cerul serii în pepit.

În nucul cel aflat de-un leat cu veacul

Se-oprește-o zburătoare pe furiș

Și-n urma ei, căzând de-a…