Defensivă

[Monica Pester]

Mă apăr de tristețe când,

în mijlocul câmpiei

ploaia-mi frământă părul în șuvițe.

Și cu stropi pustiitori și reci

îmi spală lacrimile și cuvântul.

Mă apăr de tristețe când,

prin voință secretă,

slobod vorbe

ca mărgele pe ață,

vorbe vechi, șlefuite și argintate,

care nu-mi aparțin.

Și mă apăr de tristețe

cu puterea gândului,

înalt cât turla bisericii,

de unde mă privește Ochiul,

vigilent ca Steaua Polară

pe oceanul tristeții mele,

de care, oh, cât aș vrea să mă apăr . . .

[Mihaela Popa]

eu cred că de la ultima strofă începe poezia

[Monica Pester]

. . .  de tine, fantomă, de tine, tristețe cu ecou . 

Finalul unei tristeți nu poate fi  nici măcar așteptat. 

Doar dacă sufletul e încă viu.

Mulțumesc , dle Katin. Remarcile dvoastră chiar mă scot din tristețe. 

[Mihai Katin]

Și mă apăr de tristețe

cu puterea gândului,

înalt cât turla bisericii,

de unde mă privește Ochiul,....dar  tristetea  nu  e  nici  umbra,nici  macar   soapta...sau   este sunetul ,poate ....este  ceva  ce  ne vrea   stropul de fericire....ochiul stie....sus unde  puterea  gandului  este ca strigatul  pasarii  :

  oh, cât aș vrea să mă apăr . . .ecoul tristetii raspunde...de cine?...

cu  pretuire!

[Monica Pester]

Alex, momentele pot chiar să devină o stare.

Mulțumesc de încurajări.

Lisia, mă apăr cu tot ce pot. . . Mulțumesc, Lisia

Dan, prietene, a fost o răsuflare într-un moment de panică. L-am scris. Dar poate că nu trebuia să ajungă aici.

Mulțumesc mult.

[bolache alexandru]

Uneori suntem în defensivă... viața ne dă și acest moment și fiecare dintre noi ne apărăm cum putem... uneori prin cuvânt!

[petrut dan]

Nu, prea explicit, mai degrabă o încercare ca să nu zici că nu ai încercat, cred că nici tu nu ai vrut să-l scrii, dar ai intrat într-un fel de inerție de care nu ai putut scăpa. Mai scrie o dată bunica! ) Cu prietenie!

[Vasilisia Lazăr]

Te aperi de tristețe prin Cuvânt, Monica. E cea mai bună defensivă.