Pustiu

[Vasilisia Lazăr]

Octombrie, lacustru, se scurge-ncet din cer

Şi streaşine oftează cu lacrimi reci şi grele,

Se tânguie văzduhul, avan miroase-a ger

Şi tu îţi cânţi pustiul deasupra umbrei mele.

 

E ziua tot mai scurtă şi palidă lumina,

Cad frunze ca o cobe, îngreunând pământul.

Pe dealuri părăsite stăpână-i doar rugina,

Iar eu îmi cânt pustiul cu ploaia şi cu vântul.

 

Arar se-aud în şoaptă cuvinte-nfiorate,

Adoarme lesne seara şi stinge vâlvătaia,

Avem pe zi ce trece mâini tot mai îngheţate

Şi ne cântăm pustiul şi goală ni-i odaia.

[Chris]

da, ce frumos, chiar daca se simte tristetea si haina grea a singuratatii...

[Mihaela Popa]

ai redat o atmosferă atât de apăsătoare de cred că și pietrele, dacă ar putea citi, ar plânge

o structură impecabilă, o redare emoțională puternică

[Mihai Katin]

Se tânguie văzduhul, avan miroase-a ger

Şi tu îţi cânţi pustiul deasupra umbrei mele.

este de parca sufletul ar scrie fara sa stim si cuvintele i se intrupeaza doar din lacustrele lacrimi...

cu multa pretuire!

[Mioara Manoilă]

Un octombrie ruginiu,, plin de ploi şi culoare. Poemul pictural îndeamnă la cugetare şi o face în modul lui dulce şi nostalgic.

[bolache alexandru]

Imaginea toamnei apăsând pământul cu tristețea ei. Pustiul ne cuprinde cu brațe lungi și reci!

[Culiţă Ioan Uşurelu]

Excelent ați creat atmosfera.

[Gheorghe Pârlea]

Din poemul dumneavoastră ne pătrunde un octombrie personal, care "împrumută" însușirile "meteo" ale unui eu liric acaparat de o stare incompatibilă cu reveria caracteristică miezului toamnei. Citindu-vă poemul, îmi zic - pe deplin convins - că marii noștri clasici au, prin dumneavoastră, un discipol demn de măiestria notorilor înaintași. Cu admirație!

[Grig Salvan]

Deosebit de frumoasă și melodioasă poemă autumnală! Se cere parcă mereu recitită, ca o melodie pe care o pui pe repeat.

[petrut dan]

Parcă îmi imaginez o zi în care ploaia se încăpățânează să rămână aproape, iar vântul lovește geamul uitat deschis, instituind o atmosferă ce amorțește și îndeamnă la meditare, meditare pentru care îți trebuie liniște și un astfel de poem care se pliază perfect pe vremea de-afară! Finalul remarcabil, metaforizează întregul poem și-l face de dorit celor ce iubesc zilele scurte și ropotul aducător de odihnă al stropilor pe acoperișul casei de tablă! Cu drag, my lady, ne-ai turtit definitiv, dar cu stil!)