convinsă că nu se va repeta
niciodată pe limbă parfumul acestui gând
prins asupra faptului,
sărută-mă,
cu buzele date în mintea copiilor,
cu cele mai frumoase minciuni spuse
pe nepregătite,
sărută-mă de parcă am fi pe timp de război,
într-un loc unde nu cunoaștem pe nimeni,
și alarma scoate uși
din țâțâni,
sărută-mă,
până când luna va umple cerul de strigoi
și ziua nu va mai fi a oamenilor,
marea va încăpea în pumnii unui copil,
iar zăpada va încolți pe vârful munților,
sărută-mă
cât nu te pot compara cu iubiri de aceeași vârstă,
și nu trebuie să mulțumesc pentru tine,
cât timp viața are secrete
și te poți pierde în mulțime cu bucuria de-a face imposibilă
așteptarea
până la propria nunta,
sărută-mă de parcă ți-ai câștiga libertatea,
atunci când din carnea mea
cineva ți-a rotunjit sânii, astfel încât
să-ți dorești atingeri vinovate de destrămarea familiei,
sărută-mă de parcă ai da înapoi ce-i al meu,
de parcă ți-ai vedea prima păpușă
într-o gheată la ușă,
sărută-mă de parcă ți-ar fi ajuns în sânge
gândul că vei trăi prea mult
înainte să mori din cauza unor lucruri pe care ți-ar fi greu
să nu le faci de o mie de ori,
sărută-mă,
cu privirea aceea de femeie impresionată
că Dumnezeu nu poate să mintă,
satură-mi
nevoia de sărut naturală
cu senzația că rămâi fără aer,
sărută-mă până vei crede că omul poate trăi
cu pâine și apă,
cu durerile nașterii,
sărută-mă de parcă ai adăuga ani iubirii
și i-ai face dreptate când spune: asta e calea,
îți voi răspunde
cu aceeași monedă...