aducerea morții

[petrut dan]

ca să înţelegi trebuie să ţii vântul
aproape de tine

cineva respiră profund
asculţi clarinetul alb  
ca un abur

frunze se-ntorc din copaci este
toamnă

anotimp de cules noaptea
sau
ziua când ne întoarcem

la început

eu
nu mă târăsc prin ţărână

ştiu

să
vorbesc despre lucruri în care nu cred

tot ce fac se transformă-n
poveste
bărbatul pe care-l doreşti este un
cuceritor daca vrei să-l seduci îţi ia timp
învaţă-l tristeţea doar aşa va
fi slab să te poarte la gât
scoică de aur tăiată cu fildeş
iubeşte-l ca şi cum l-ai trădat

doar o dată

e destul de naiv să te-mpace

 
nu poate naşte
dacă-i faci urmaşi o să-l seducă miracolul
mincinos al dragostei tale deghizată în mamă

“femeia a văzut că pomul era de dorit ….”

nici un muşchi inima ei ascultătoare
nu ştia să tresară doar
privea din ce în ce mai atent înspre
un dumnezeu curioasă
îmi vorbeşti despre cel mai puternic om din lume
dezgustător
câtă
prostie eşti prea tânără sa fii numită zeiţă
i-am şuierat
nu
ţine minte vorbim
despre cel mai singur om din lume

să-nţelegi

vântul respiră cu plămânii bolnavi
copaci fibrozaţi expectorează frunze de
zgură doi heruvimi se rotesc într-un
dans alb clarinetul
duios şi rar

 

mazel tov

 

 

 

[Chris]

daca vorbim despre eden, poezia parca ar fi scrisa din perspectiva sarpelui

mi-a placut imaginea din ultimele versuri

vântul respiră cu plămânii bolnavi
copaci fibrozaţi expectorează frunze de
zgură doi heruvimi se rotesc într-un
dans alb clarinetul
duios şi rar

[petrut dan]

Bună seara,

- domnule Culiță Ioan, vă mulțumesc pentru trecere și semnul lăsat, cu respect!

- Alex, ma man, apreciez cuvintele și timpul petrecut în paginea mea, cu prietenie!

- Mihaela, și eu mă înclin, te mai aștept!

- Lisia, ai dreptate, voi, femeile, întotdeauna știți mai multe, lady!

[Mihaela Popa]

scrierile tale sunt profunde, pline de înțelesuri,  multiple sensuri, cu un lirism aparte, fascinant

mă-nclin!

[bolache alexandru]

Poeziile tale chiar dacă de multe ori au trimiteri exacte către diferite legende biblice ori sumeriene dar să le spunem biblice că sunt mai cunoscute așa își păstrează același mister, au aceeași încărcătură metaforică și au aceeași destinație eul cu tot ce are el... de multe ori cu echilibrul și armonia culorilor dragostei!

[Culiţă Ioan Uşurelu]

Admirabil, pornind de la titlu, până la final.

[Vasilisia Lazăr]

Da, am vrut să scriu și ceva de titlu, dar am uitat. Are impact emoțional, dar, dacă stăm să ne gândim bine, pe lângă moarte, a adus și multe altele frumoase: cunoașterea, iubirea etc. 

[petrut dan]

Lisia, impresionant comentariul tău, atunci când am scris poemul mă gândeam ce a însemnat, pentru noi oamenii, ceea ce s-a petrecut în Eden, iar titlul aducerea morții mi-a fost ca o revelație la care nu am vrut să renunț, chiar dacă implica o anume arhitectură gotică prin necesitatea abundenței detaliilor! Ai înțeles foarte bine și mă bucur că poemul a ajuns la inima și mintea ta, cu prețuire! My lady!) 

[petrut dan]

Bună seara, Monica, mulțumesc de trecere și semn! Da' mi-ai scris!) Ba nu ai greșit cu nimic, dimpotrivă ți-ai spus părerea și asta contează cel mai mult! De aceea suntem într-un cenaclu și asta e prima condiție sau a doua că prima ar fi să postăm! Apreciez tot ce mi-ai spus și mă bucură cuvintele tale, te mai aștept!Seară frumoasă, cu prietenie!) 

[Vasilisia Lazăr]

Povestea lui Adam și a Evei reprezintă un mit cu o putere inepuizabilă pentru că semnificația sau interpretarea acestui mit nu este univocă și tocmai în asta constă frumusețea acestei povești cu o valoare ascunsă de adevăr. 

Chiar din prima strofă a poemului, facem cunoștință cu șarpele, simbol al cunoașterii, istețimii, dar și al șireteniei:

eu/ nu mă târăsc prin ţărână/ ştiu/ să/ vorbesc despre lucruri în care nu cred/ tot ce fac se transformă-n/ poveste

În continuare, șarpele vorbește cu vorbele tale, gândește cu mintea ta și simte cu inima ta (de poet și de bărbat):

bărbatul pe care-l doreşti este un/ cuceritor daca vrei să-l seduci îţi ia timp/ învaţă-l tristeţea doar aşa va/ fi slab să te poarte la gât/ scoică de aur tăiată cu fildeş/ iubeşte-l ca şi cum l-ai trădat/ doar o dată/ e destul de naiv să te-mpace

........................

ţine minte vorbim/ despre cel mai singur om din lume

Absolut superb!

Poemul începe și se termină cu imaginea Edenului, în care apar repetitiv anumite elemente, dar și altele, în plus, la final (heruvimii) și se încheie cu urarea de noroc (mazel tov). De-acum... depinde de Eva... cât au prins sfaturile și cât va pune în aplicare din ele. )) 

Un poem excepțional, aș putea spune (nu e singurul la tine!), pentru care te felicit din inimă! 

[Monica Pester]

Știu, știu, sunt prea mică să ma aventurez în a emite măcar vreo trei fraze despre ce scrii. Adevărul este că, vrând să te translezi în lumea ta interioară din care îți izvorăște tumultul liric, nu reușești integral, din ce citesc. În parte, da, toți căutându-te ca pe misterul crimelor Agathei Cristie.

Eu am rămas jos, într-o scară de poezie clasica, cu rigiditățile ei, cum spunea Lisia. Și ca mine, mulți. 

Ne încânți și ne tulburi liniștea de poeți cuminți.

Mă simt ca o căruța pe lângă care trece un supersonic și o lasă fluierând a pagubă.

Asta pentru ca, novice fiind, am avut pretenții de la mine.

Aș vrea să-ți spun, totuși, îmi pare că poezia ta a depășit într-un fel nivelul de valoare al celor ce am văzut aici și îți iei zborul. 

Dar, nu, nu e posibil. Trebuie să rămâi aici, să ne dai și nouă semn din mila măriei tale.

Poate că e doar impresia mea și îmi cer iertare dacă se simte cineva lezat.

Nu știu dacă ce scrii este suprarealism. Eu, personal, îl înțeleg mai bine pe Nichita si - necuvintele - lui.

Pe tine doar te caut. Să te înțeleg. Să-mi deschid orizontul.

Atât, Dane.

Dacă am greșit cuiva, sau ție, șterge commentul.