Braţele mele nu se iubesc –

stau întinse şi nemişcate

ca la sperietorile de ciori.

Par umplute, brownian, cu antifotoni pulsatili,

vechi de-o eternitate, două... Cum să te îmbrăţişez?

Braţele mele nu se iubesc –

au aceeaşi polaritate şi-atunci

cum să mă îmbrăţişez?

Braţele mele nu arată nordul şi sudul, ori

zenitul şi iadul...

Braţele mele-s

emisferă a Universului fractal –

omega spre acel alfa…

să nu te pierd dar nici al meu să fii

te răstignesc în nopțile albastre

să simt cât foc e-n clipa-n care vii

cât jar e ora despărțirii noastre

dar tu mă rătăcești printre culori

penel nepregătit de-așa o tușă

apari spre dimineață uneori

și-mi lași discret câte un semn la ușă

aș strânge un ocean de lacrimi triste

să mă iubești cu toată slova scrisă

și niciun vânt străin să nu existe

pe…

femeia aceea

care tot țese

pânza unei cămăși

pe care nu o va îmbrăca

niciodată

vreun bărbat

acea penelopă

la care nu se va mai întoarce

un ulise rătăcit

femeia în sufletul căreia

s-a strecurat viclean toamna

așa cum se furișează hingherii

pe lângă câinii comunitari

femeia cu zâmbet

de floare rănită

care se îndrăgostește

din când în când

doar în speranța

că va…

Când simfonia zilei ajunge la sfârşit

Şi soarele-şi închide o geană după deal,

Pornesc, încet, cu mersul uşor şi liniştit,

Înspre odaia-mi dragă, cu-aromă de santal.

Oglinda, la intrare, cu rama învechită,

Îmi ţintuieşte pasul şi-o clipă mă privesc.

Mă văd ca şi-altădată şi un surâs părelnic

Îmi înfloreşte chipul, făcându-l fecioresc.

Fragmentele de vise sfărmate la picioare

Şi cioburi mici de gânduri,…

Octombrie, lacustru, se scurge-ncet din cer

Şi streaşine oftează cu lacrimi reci şi grele,

Se tânguie văzduhul, avan miroase-a ger

Şi tu îţi cânţi pustiul deasupra umbrei mele.

E ziua tot mai scurtă şi palidă lumina,

Cad frunze ca o cobe, îngreunând pământul.

Pe dealuri părăsite stăpână-i doar rugina,

Iar eu îmi cânt pustiul cu ploaia şi cu vântul.

Arar se-aud în şoaptă cuvinte-nfiorate,

Adoarme lesne…

Sunt mort, iubito... sau

poate sunt doar trist.

Hai, fă-mi hatârul şi îngână

un cântec lung – 

un bocet...

Imponderabil

oscilez

între mine şi tine

ca un corb spânzurat deasupra curţii

ce sperie, prin moartea sa,

alţi corbi.

...Hai, îngână, iubito, un cântec lung – 

un bocet…

Între moarte şi tristeţe

nu-i nici o diferenţă.

Ascunde-ţi decolteul. Astăzi

bat…

Măsoară-mi ploile ce vin

În pragul toamnelor uscate

C-o dumitriţă şi un spin

Din bruma vechilor regate.

Tot bântuit de carstic splin,

Înfăşurată-n vii păcate,

Măsoară-mi ploile ce vin

În pragul toamnelor uscate

Şi de-o să fie clipa chin

Iar zboruri fi-vor cenzurate

Să faci un pas, pe jumătate,

La umbra frunzei de pelin

Măsoară-mi ploile ce…

fără ceas aud cum îmi ticăie toamna la ureche

frânge bucăți de soare să-mi prindă în păr

ce-ai vrea de ziua ta?

să strălucesc

și pulsul îmi crește vertiginos

vrând parcă să prindă din urmă trenul 

ce accelerează netulburat 

te strâng de mână să nu pleci

țin ochii închiși

să nu se reverse iubirea pe sub pleoape

ce frumos luminăm împreună

parcă am avea în noi

toate podoabele…

De nesfârşita ploaie

suspinând salcâmii,

ca pruncii în somn,

de vârfuri se îndoaie...

Tu nu eşti Ana

Din ruinele cetăţii,

din noima cărărilor

voi clădi un poem să arăt

splendoarea singurătăţii

Şi n-ai să fii Ana  

Nebun am fost

şi-am spart,

din catedrala păgână,

vitraliul ce te reprezenta.

Printre cioburi ţi-am găsit ochii

şi am privit lumea cu ei –

chiar există atâta culoare?

Prin ciobul-zâmbet

am salutat cocorii întorcându-se

în primăveri ce le credeam de mult uscate.

Braţele ţi-erau pline de cântece noi.

Prin sâni i-am văzut

pe toţi bărbaţii care ţi i-au mângâiat

şi ţi i-au dorit

(Eu eram mult…

Ecouri dintr-un timp apus

Mă răscolesc acum pe seară

Ca o uitată melodie

Îmi sună foşnetul lor iară.

Printre ruine, în amurg,

Ca o fantomă rătăcesc.

Îmi strâng relicvele în braţe

Şi cioburi caut să lipesc.

Mă văd copila de-altădată

Cu părul lung şi ochi senini

Îl văd pe tata-n dreptul porţii

Vorbind cu doi dintre vecini.

Ograda-i toată desfătare

Iar mama iese-n prag…

deschid whatsapp-ul cu oarecare pioșenie

ca pe o carte de rugăciuni

dintre cei vii la tine mă gândesc

ai mereu buzunarele pline

bomboane fără zahăr

cuvinte potrivite

și alte lucruri care mă ajută

să traversez mai ușor ținutul acesta mlăștinos

ascult cum un demon roade secunda

și mă întreb oare unde se duc zilele și nopțile

atunci când nu le număr

când viața se pierde în tăceri și…

mergând la culcare

lumina îşi scutură veşmântul

pe creste de colnice

unde încă mai unduie îndurerat

un prezent fără trecut

amurgul topeşte în vase arămite

paşii sleiţi de povârnişul zilei

zbor uşor le este izvorul nădejdii

melos de umbre cadenţează

în palme bătătorite tăcerile

ierburile îşi descântă una alteia de deochi

luna le seamănă argint în plete

eu mă aşez lângă pomul din faţa…

îmbracă-mă cu tine

dragul meu

rămână doar ninsoarea din păr

şi de-mi va fi prea cald

stinge-mă cu o lacrimă

naşte-mă iarăşi copac

fă-mi verde cuvântul 

adună-mi obrajii sub picăturile iubirii

şi spală-mi toate nopţile plânse vreodată

desenează-mă linie în palmele tale

nu-ţi fie teamă

că nu vom atinge vreo margine

fundătura ne va mărturisi

dacă apusul e-n…

nu-mi place toamna

miroase a străzi bolnave

și-a câini loviți de mașini

a iederă cățărându-se pe ziduri mucegăite

odată cu plecările

mi-aduce aminte de tot ce-am pierdut

dar mai ales de ziua 

în care am știut că mama

nu-mi va mai răspunde niciodată la telefon

nu-mi place toamna

și nici nu cred c-ar mai putea naște în mine idei

ori poezie

totuși îți scriu

așa cum o fac în…

Mesteceni albi

Cu ramuri negre

În zare par s-aţină norii

Ca nu cumva

Să umple câmpul

De scame albe,

Derizorii...

Mesteceni albi

Cu ramuri negre

Sub orizont pe nori îi mână

Ca nu cumva

Să troienească

Salcâmii-nalţi

De la fântână –

Popas de corbi

Şi de iluzii...

Mesteceni albi

Cu ramuri negre...

băierile întunericului

se desfac peste zidurile palide

ale bătrânului burg

tramvaie în agonie

cu gemete tot mai stinse

îşi culcă povarnice trupuri

lăsând loc unei muzici

născute din sumbrele ceţuri

ale asfințitului

adâncind tenebre

noaptea închide pleoapele seninului

trăgând obloane caselor

în care oamenii nu mai doresc

să facă dragoste

o linişte…

dimineața

îmi mai desprind

un strat de iluzii

de pe gene

ca și cum visele sau urmele lor

s-ar putea atât de simplu spăla

cu sarea din lacrima

rațiunii

rătăcesc prin mine

ca printr-un parc pustiu

cu frunze moarte pe alei

și bănci scorojite

de uitare

e-atâta liniște

și nicio pasăre

sunt atâtea cărări

și nicio urmă

doar eu

copac bătrân…

răpciune se-aşterne în parcuri

ca un apus răstignit peste lume

aleile-şi adună la capete cerul

eu îmi flutur eşarfa

de parcă aş pierde pe cineva drag

ziua aceasta mi-aduce aminte de mâinile tale

crengi înflorite în care cântă privighetorile

până fac să danseze seva copacului

și nu știu de ce

slovele mele îmi par doar niște greieri rătăciți

prin ierburile mult prea înalte

din ultima lună de…

încep dimineaţa târziu

cu un ceai negru în care strecor

fiorii unor bucurii relative

de la balconul alăturat

un el şi o ea îmi zâmbesc afabil

camuflând neîmpliniri

ce au coborât de mult în oase

rozând încheieturile

pe trotuar trecători îngânduraţi

merg parcă la întâmplare

purtându-şi umbra speriată

fete bătrâne

şi veşnic îndrăgostite de altcineva

înfloresc…