muzica nopții

[Vasilisia Lazăr]

băierile întunericului

se desfac peste zidurile palide

ale bătrânului burg

 

tramvaie în agonie

cu gemete tot mai stinse

îşi culcă povarnice trupuri

lăsând loc unei muzici

născute din sumbrele ceţuri

ale asfințitului

 

adâncind tenebre

noaptea închide pleoapele seninului

trăgând obloane caselor

în care oamenii nu mai doresc

să facă dragoste

o linişte stranie

mângâie inimile obosite

ale ceasornicelor

 

eliberat de măştile zilei

oraşul se îngroapă într-un somn greu

fără vise

 

doar strigătul îndepărtat al unei ambulanţe

mai poartă cu el în noapte

firavul cântec al vieţii…

[Nuta Craciun]

A ajuns muzica și la mine, un pic mai greu că e cam multă beznă în jurul meu acum. 

E frumos în acest poem așa cu toată tristețea lui, aduce aproape acel ”cântec” al vieții care va continua indiferent cât de triști suntem unii dintre noi, frumoasă tare ideea!

În prima strofă aș elimina ”băierile”, chiar dacă e sugestiv parcă prea îi simt strângerea.   

[Vasilisia Lazăr]

Gabi, noaptea, orașul are o muzică tristă. Un fel de Adagio în G minor. Mulțumesc cu drag pentru minunatele cuvinte!

[Vasilisia Lazăr]

Ca întotdeauna, alături de poezia mea, domnule Valeriu Anghel. Vă mulțumesc cu prețuire!

[Vasilisia Lazăr]

Dan, a fost postat pe facebook. Știu sigur că l-ai citit, însă de comentat poate doar ți-a fost în intenție. Dar ai făcut-o acum, aici, cu multă deschidere și căldură, iar pentru asta, îți mulțumesc, my Lord!))

[Vasilisia Lazăr]

Domnule Katin, vă mulțumesc cu recunoștință pentru generozitatea cuvintelor!

[Vasilisia Lazăr]

Alex, dacă am reușit să redau starea, sunt mulțumită. Mulțumesc!

[gabriel cristea]

Exact ce spuneam despre metropole - ne'ngroapă de vii. Un poem modern, remarcabil, unde asist cu plăcere la reanimarea unor cuvinte neaoșe - printre alte figuri de stil, acestea dau greutate lecturii.

[Valeriu Anghel]

Un oraș al cuvintelor, cu poezie vie și nemuritoare. Te felicit, Vasilisia!

[petrut dan]

Nu știu de ce poemul tău mi se pare cunoscut și parcă îl comentez a doua oară, asta înseamnă că ori îl comentez a doua oară)) ori este atât de penetrant, încât în mintea cititorului din mine apare ca un fel de remake la ceva frumos și care acum este și mai frumos, un fel de ''v-am lăsat săraci și proști, v-am găsit mai săraci, mai proști'' a lui Brâncuși, doar că în sens invers!)) O muzică a nopții pe care o descoperim în maniera ta descriptivă ce observă întregul prin finețea detaliilor, ce-și construiește ansamblul pe ziduri palide, tramvaie agonizând spre locuințele în care oamenii nu vor să mai iubească, într-un oraș parcă scos din Frăția Inelelor, cufundat în somnul greu și fără vise, al neîncrederii în ziua de mâine... remarc finalul care mi-a plăcut și cu care am vrut să încep comentariul, ce desface liniștea plină de ceață a nopții, deși cu un sunet firav al vieții, ce cu greu își face loc, ceea ce nu aș crede să nu reușească!) Lady!))

[Mihai Katin]

este  magica  si  extraordinara  amplitudinea   spatiala  a poemului:

doar strigătul îndepărtat al unei ambulanţe

mai poartă cu el în noapte

firavul cântec al vieţii…

nocturn  aflam  dimensiunea nestiuta a tacerii:

o linişte stranie

mângâie inimile obosite

ale ceasornicelor

noaptea    este   cea care  determina   o asceza rar  intalnita  in lirica nu  doar  romaneasca:

noaptea închide pleoapele seninului

trăgând obloane caselor

în care oamenii nu mai doresc

să facă dragoste....cu  multa  admiratie!