de câte ori sunt fără tine

[Vasilisia Lazăr]

deschid whatsapp-ul cu oarecare pioșenie

ca pe o carte de rugăciuni

dintre cei vii la tine mă gândesc

ai mereu buzunarele pline

bomboane fără zahăr

cuvinte potrivite

și alte lucruri care mă ajută

să traversez mai ușor ținutul acesta mlăștinos

 

ascult cum un demon roade secunda

și mă întreb oare unde se duc zilele și nopțile

atunci când nu le număr

când viața se pierde în tăceri și distanțe

când mă complexează faptul că analizez prea mult

comparându-mă cu toate femeile

despre care cred că ai spune că sunt frumoase

 

citesc până adorm

secretul fericirii e să fiu ocupată

să nu am timp să-mi zdrobesc golurile din stomac 

și nici să mă gândesc

la tot ce aș fi putut fi în timp ce te aștept

 

oare ce cred furnicile despre risipa de alimente?

[bolache alexandru]

Tehnologia face parte din viața de zi cu zi... O poezie între tăceri și distanțe, o poezie despre viața de zi cu zi.

[Grig Salvan]

Un text omenesc și „casnic”, începând cu watsapp-ul și terminând cu furnicile și risipa de alimente. Are o duioșie și o tandrețe tipic feminină, mai ales prin îngrijorarea, iarăși tipic feminină:

„analizez prea mult

comparându-mă cu toate femeile

despre care cred că ai spune că sunt frumoase”.

Și de remarcat îndemnul pragmatic: „secretul fericirii e să fiu ocupată”

[Mihaela Popa]

o poezie puternică, un amalgam de sentimente "la zi" într-un registru liric expresiv

admirație!

[Mihai Katin]

daca  ai  fi pe o  scena

si  ti-ai  rosti  monologul

ora de ora ,clipa de clipa

sperand

ca  in  semiobscuritatea salii

nu  e acel  demon

ce roade secunda

daca  ai  spune  tot

ce  e dincolo  de marginea ta  spre lume

la urma

cand  vei vrea  tacerea

 cineva  te va  aplauda

ca  un stol  de vrabii trecand  razant

cu  fruntea ta

si  frica   ti se va  schimba   in intrebarea

de ce plangi 

o  fericire  ce n-o  mai  recunosti......

si  cine  a foat  o  viata acolo

sa te asculte....

[gabriel cristea]

Mulțumesc de răspuns, Lisia! Mă bucur pentru ,,Însemne" și succes în continuare - fie ca pe acest site să-și manifeste mai mulți tineri frumusețea lirică! 

[Valeriu Anghel]

Observ un parcurs liric din ce în ce mai sigur pe sine și pe forța de expresivitate. Felicitări, Vasilisia!

[Amanda Spulber]

Am citit primul vers ca pe o ușoară autopersiflare, apoi m-a prins tonul grav. Când am ajuns aici, am fost puțin nedumerită
"când mă complexează faptul că analizez prea mult
comparându-mă cu toate femeile
despre care cred că ai spune că sunt frumoase". Îmi sună cam explicit, chiar dacă este ironic să spun tocmai eu asta. Iar la ultimul vers mi-ar suna mai potrivit ca accentul să fie pus pe furnici, ceva de genul: "furnicile oare ce cred despre risipa de alimente/hrană?" pentru că s-ar potrivi cu felul în care eul poetic se lasă absorbit de alte activități pentru a nu se mai analiza.
Dincolo de observațiile astea, poezia m-a prins și m-a ținut captivă până la final. Am retrăit anumite senzații și m-a făcut să mă gândesc.

[Vasilisia Lazăr]

Gabi, o să-ți răspund întâi ție, fiindcă ai pus întrebarea cu închiderea site-ului și fiindcă doresc să clarificăm acest lucru.

Mai întâi vreau să-ți mulțumesc pentru aprecierea textului! Eu l-am dorit doar un poem de stare, un poem al prezentului, unul care face referire exclusiv la lumea noastră, cea pământeană și vie. Dar, așa cum e și firesc, o poezie nu e poezie dacă nu naște mai multe interpretări și mă bucur că a putut fi citit și așa. 

În al doilea rând, vreau să-ți spun că eu am anunțat și aici, dar și pe facebook, cu mult timp în urmă, că „Însemne culturale” nu va mai fi închis, chiar din momentul în care s-a reactivat, iar numărul administratorilor a crescut, probabil ți-a scăpat ție. Așadar, „Însemne culturale” merge mai departe, mai ales că a rămas, în peisaj, singurul spațiu de acest fel, care mai e încă viu și unde mai intră lumea să lase un semn. Deci poeziile rămân la locul lor. :)

Cu drag!

[gabriel cristea]

Însingurat poem - te-nalți către spațiale dimensiuni eterice, și-apoi cobori, cu ochiul minții, în vrie, spre microuniversul htonic ce-și curge mușuroiul - e ca un zoom reglându-și claritatea pe un punct palpabil, după ce a explorat depărtările (amintirile). Un procedeu remarcabil, Lisia!

Schimbând registrul liric, aș vrea să știu dacă sunt ultimele opt zile ale ,,Însemnelor", așa cum anunțași - parcă timpul limită a ,,extragerii" propriilor poezii de pe site era 23 septembrie. Vreau să mă pregătesc din timp! 🙂

[petrut dan]

Un poem de stare și în stare să trezească adâncimi dincolo de pânza termală ce separă dorința de imaginație sau realul de fantastic, un poem ca un ținut populat de ființe microscopice care pot face mintea să înțeleagă întrebările/frământările inimii! Un poem monolit pe care, dacă l-ai împărți în bucăți, nu ai face decât să desparți o structură unită fin, precum piramidele la construcția cărora nu s-a folosit niciodată ciocanul sau vreo unealtă de bătut, atât de perfect șlefuite erau pietrele cu care au fost ridicate, așa și aici, dacă ai face asta, ai reuși doar să-i pierzi semnificația reală așa cum, dacă ai citit te iubesc pe silabe, fără să le asamblezi în expresie, nu ai înțelege nimic! Ultimul vers nu cred că este întâmplător, se știe că furnicile vin doar în locuri curate, iar în ce privește sintagma risipa de alimente, are atât de multe conotații, încât nu trebuie nici măcar analizată, puterea ei de sugestie este nelimitată, din acest punct de vedere îl consider un vers universal! Cu drag, my lady!)