Vitraliu (Ion Lazăr da Coza)

[Vasilisia Lazăr]

Nebun am fost

şi-am spart,

din catedrala păgână,

vitraliul ce te reprezenta.

Printre cioburi ţi-am găsit ochii

şi am privit lumea cu ei –

chiar există atâta culoare?

Prin ciobul-zâmbet

am salutat cocorii întorcându-se

în primăveri ce le credeam de mult uscate.

Braţele ţi-erau pline de cântece noi.

Prin sâni i-am văzut

pe toţi bărbaţii care ţi i-au mângâiat

şi ţi i-au dorit

(Eu eram mult mai aproape decât aş fi crezut

şi excelam prin perspectivă!).

Coapsele – un Stradivarius pe care

aluneca, divin, un arcuş del Gesù.

Genunchii tremurau de parcă te duceai la prima întâlnire

– Încă erai fecioară –

Gleznele, subţiri, le-am pierdut

în molozul din aripi de îngeri.

Nebun am fost...

Prin părul negru

am vrut să privesc o eclipsă

consemnată în oracole,

dar mi-am văzut sufletul,

îngenuncheat în catedrala păgână,

iubind.

[Vasilisia Lazăr]

Vă mulțumesc, cu drag și cu recunoștință, tuturor! Prețuire!

[Mihaela Popa]

Tare frumos a scris! Nu îmi amintesc să fi citit poezia asta înainte. Mulțumesc, Lisia!

[Chris]

minunat si inconfundabil!

[Camelia Ardelean]

Nu l-am cunoscut pe domnul da Coza în această ipostază (în poezie) sau poate nu-mi amintesc... Sunt foarte plăcut surprinsă, mai ales că nu lipseşte nota ironică specifică poemelor sale ("Eu eram mult mai aproape decât aş fi crezut/ şi excelam prin perspectivă!"). :-) Interesantă privelişte a iubirii, mi-a plăcut mult!

[Monica Pester]

O declarație absolută, în care vezi dansând cu ochii tăi fluidul sufletului, îl atingi, îl simți de parca ai vrea să-ți aparțină. 

Și tu, cel ce citești, ești acolo și înțelegi dragostea în esența, intimitatea ei enzimatică... 

Minunat!

[petrut dan]

Un poem cu inflexiuni, așa cum lumina își alege culorile prin care se lasă descoperită, tot așa, aici, complexitatea sugestiilor te fac să rămâi în expectativă, nu poți ști ce vrea mai departe autorul să dezvăluie din căutările sale, din frământările pe care ni le propune poetic și într-o manieră numai de el știută, dar care farmecă cititorul și-l ține cu suflarea tăiată... emoții, tăieri bruște ce ajung până la adâncimi nedorite poate nici de autor, dar procesul odată pornit, nu acceptă nimic în afara adevărului trăirilor, indiferent de intensitate sau de repercusiuni, un poem abrupt pe care nu-l poți străbate la picior, pentru că nu se supune și nu este la îndemâna oricui, nu credeam să citesc un autor care să-mi placă la fel de mult ca eu în ipostaza cea mai bună!) Felicitări, my lady, o alegere bună! 

[Manuela Munteanu]

Cu adevărat bărbații au scris și vor scrie cele mai frumoase poezii de dragoste! Minunată odă!

[Grig Salvan]

Frumos nebun, frumoasă declarație de dragoste. Fabuloasă fapta „nebunului” de a sparge vitraliul care o înfățișa pe ea, de a-i recupera ochii și de a vedea apoi lumea prin ei în mii de culori. 

Remarcabil versul: „Brațele ți-erau pline de cântece noi”.

Sau finalul...

[bolache alexandru]

Viața privită prin ochii iubitei. Totul are un alt farmec, totul este mai frumos... brațele sunt pline de cântece noi, coapsele sunt deodată Stradivarius... numai sufletul strivit de măreția iubirii îngenunchează.

[Vasilisia Lazăr]

Domnule Katin, mă bucur dacă un strop din lumina acestui poem a picurat și în sufletul dumneavoastră. Mulțumesc!