asfințit

[Vasilisia Lazăr]

mergând la culcare

lumina îşi scutură veşmântul

pe creste de colnice

unde încă mai unduie îndurerat

un prezent fără trecut

 

amurgul topeşte în vase arămite

paşii sleiţi de povârnişul zilei

zbor uşor le este izvorul nădejdii

melos de umbre cadenţează

în palme bătătorite tăcerile

 

ierburile îşi descântă una alteia de deochi

luna le seamănă argint în plete

eu mă aşez lângă pomul din faţa casei

şi scrijelesc cu litere amare

soarta mea şi a ta

(reactualizare pentru cine nu a citit)

[petrut dan]

Un fel de omul în legătură cu natura care transmite, sugestionează, începând de colo de unde omul așteaptă și speră atunci când își îndreaptă privirea spre cer, dar de unde, de multe ori, răspunsul este nu!

„melos de umbre cadenţează

în palme bătătorite tăcerile” - mi-au plăcut aceste versuri ce semnifică imposibilitatea și, în același timp, nu resemnarea, ci mai degrabă acceptarea unei situații pentru care alții sunt vinovați! Finalul tocmai susține acest lucru, iubirea nu renunță niciodată și nu crede că orice acțiune a ei ar fi în zadar, faptul de a scrijeli în fața unui martor neclintit înseamnă găsirea unei ocupații din care au de câștigat și omul și dumnezeu care într-o zi va trebui să spună și da! Lady!... )

[Vasilisia Lazăr]

Amanda, mă bucur că au plăcut. Întotdeauna mi-am dorit, pentru poeziile mele, finaluri care să rămână în mintea și inima cititorului. Nu întotdeauna mi-a și ieșit. Îmbrățișări!

[Vasilisia Lazăr]

Grig, parcă le-am văzut și eu strălucind când le-ai scos în evidență. Mulțumesc mult pentru selecție și pentru apreciere! Cu drag!

[Vasilisia Lazăr]

Nicoleta, îți mulțumesc pentru popas și cuvintele lăsate! Cu drag!

[Amanda Spulber]

Am recitit cu plăcere și iar m-au impresionat cel mai mult ultimele două versuri.

[Vasilisia Lazăr]

Cu prețuire și din partea mea, domnule Katin! Mereu.

[Vasilisia Lazăr]

Nuța, nu ți-l dau, că și mie mi-e drag. )) 

Mulțumesc mult pentru apreciere!

[Vasilisia Lazăr]

Vă mulțumesc cu prețuire, domnule Pârlea!

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc mult, dragă Ada!

[Grig Salvan]

Asfințitul e întotdeauna magic, melancolic și nostalgic, grav și meditativ. Iubesc asfințiturile de aceea le-am „pictat„ și în unele dintre versurile mele și în unele dintre piesele mele muzicale. Aici în acest asfințit al tău m-au captivat câteva imagin parcă turnate în bronz vechi

„mergând la culcare

lumina își scutură veșmântul

pe creste de colnice” 

sau

„amurgul topește în vase arămite

pașii sleiți de povârnișul zilei”

Iar la final, în starea de meditație profundă, „scrijelesc cu litere amare soarta mea și a ta”