pe tine am să te las aici

lângă o călimară cu îngeri

am adus pădurile în care ți-ai ascuns teama

și ploaia fără de care aș fi rămas un bob de grâu

într-o sahară străină

să nu mă strigi

voi învăța cocorii să înșire toamnele într-un zbor

să le ducă departe de secetă de foc departe de risipă

din când în când

se va face duminică atât cât să te retrăiesc

minune

voi păși desculță spre ieșire

am…

apa vie a mâinilor

pielea noastră  

e o incantație fonică a eului fără culoare

cei ce nu-s cu lasoul de flăcări

strâng vânturile

povestea e scrisă demult

fermentația sângelui e doar focalizarea materiei

pe…

Stafia timpului pierdut,

Ca o epavă mă apasă,

Îmi frânge clipe sub carcasă,

Lăsând destinul descusut.

Iubiri cu-arome de vermut

M-au prins vremelnic în ambrasă,

Stafia timpului pierdut,

Ca o epavă mă apasă.

Avidă de necunoscut,

M-am mulțumit doar cu melasă,

Mai am din porția rămasă

Parfum din vidul absolut.

Stafia timpului pierdut...

ducem mai departe reprezentația zilelor verzi

tu dresezi lei

eu împart mâncare furnicilor

cum se face că loja aceea senină încă mai tânjește după

spectacole de elită

dar e mereu întoarsă cu spatele

acolo s-a uscat cândva un trandafir

furase cântecul dimineților legase întunericul de soare

curajul său a făcut înconjurul inimii

dar s-a trezit

ars de iubire...

nu i-ai mulțumit niciodată

de…

Retorica de ce-ului din noi

Când se accentuează prematur

Retorica de ce-ului din noi,

Ne eschivăm, da’-i spunem chiar: Bonjour

Gândului măcinat în pas de doi.

Mesajul îl expediem retur

Prin poșta rapidă-ntr-o zi de joi,

Când se accentuează prematur

Retorica de ce-ului din noi.

Răspunsul diluat prinde contur

Nu îl înțelegem, este greoi...

Schimbăm impresii…

Cine, Doamne?                                                                                                       Dorinţă

de Rolea Nicolae                                                                                                      de Ionel Mony Constantin



Cine, Doamne, cine-s…

cauc de nostalgie…

Haiku (LXII)

Mugetul mării –

Din izvorul muntelui

Se-adapă cerbi ciuţi

Haiku (LXI)

Zvâcnet de aripi –

Fluturii-şi cată mormânt

Printre…

cu greu încerc să urc

mă prăbușesc de la prima treaptă 

pe degetele rugilor amorțite dezleg nodurile spiritului 

rug de întrebări 

Te așezi lângă mine, jos 

îmi adun genunchii sub barbă îngânând dezamăgirile 

cu note apăsătoare 

suferă lăuntric bătăturile în firida sufletului 

preferam pedepsirea prin rănile trupului

mă aduni, după cum aduni apa la…

stăteai cu mine la masă

îmi povesteai cum un negustor a pierdut aurul la ruletă

că o ghicitoare ți-a lăudat palmele

atât am reținut

apoi te-ai îmbătat și mi-ai trântit paharul în ochi

toamnă

am crezut că a venit cutremurul peste noi

m-am repezit să te iau în brațe

dar tu urlai

aveai sânge pe față și îmi spuneai să te las

noaptea aceea a fost ca o fiară

dimineața rănile se răsfățau pe trupul…

   

 Dacă pietrele ar vorbi

 mi-aș coase buzele într-un ecou

 să fiu o pată  roz

 în universul ticsit de genii și demoni.

 

 Zadarnic arunc cu barda în cer,

 mulți zac în cercul închis

 al coliviei placate cu fir auriu,

 altora sorții nu le-au dat de ales

 și cresc turmele cornorate în mocirlele subzistenței.

 Îngerii lumii mor în tăceri până când 

 ne vom scutura cenușa din tâmple strigând.

 Acesta nu-i…

*pereții care ne surpă*





într-o cămaşă de zgură nu m-am născut

şi n-am să mor ca un deținut

prea sărac

să găsească iarba fiarelor martorii pulsului

ochii din palmă

ambasadorii întâmplării de-a fi

m-ajută să înfășor panglici de inimi împrejurul izvoarelor

detectează primejdia ascunsă de-a nu recunoaște

chipul care-mi primește binețea…

Ferestre, bilete de zbor spre visare

nu au niciodată perdele

 să nu se împiedice gândul în ele,

 să nu omor dorul restant

din alt ciclu de zbor.

 Cum să spun, că era un bulgăre de soare

care s-a spart de fruntea mea

și milioane de imagini mi-au invadat trăirea,

compuse din doruri și mirări..…

hai că nu ești ultima muiere spânzurată în sentimentalism

te-am dezbrăcat în piața unirii 

erai plină de inhibiții 

nesiguranța îți strângea umerii 

și te încâlceai în fiecare rând de gramatică 

slabă, nedecisă,

nu aveai nici o rezistență 

fără să te pricepi măcar să-mi bagi bețe în roate

doar ai scuturat din sprâncene ca o prostituată 

pentru felul cum se copilăresc în cuvânt

îl distorsionează

în mii de feluri jucăuşo-tragice

după cum li se dictează textul

stând ei aşa mititei

în ochii Domnului

pentru esenţele lumii

puse în poeme

în locurile unde nu se produc

mutaţii genetice

ci se conservă totul

în aripa unui vis

pentru felul cum berzele poemelor

îşi fac cuib

pe acoperişul inimii lor

unde ar putea cădea…

”când fierbi în dorul de tine”





dimineața pelerinajului

în caligrafii

violete

te-ncepe din mine



însetat

ai uitat să-mi închizi nasturii

nervuri în gordiene

taie moartea

pe colțuri

întorci febril…