ușile se deschid

[Elena Mirca]

cu greu încerc să urc
mă prăbușesc de la prima treaptă 
pe degetele rugilor amorțite dezleg nodurile spiritului 
rug de întrebări 
Te așezi lângă mine, jos 
îmi adun genunchii sub barbă îngânând dezamăgirile 
cu note apăsătoare 
suferă lăuntric bătăturile în firida sufletului 
preferam pedepsirea prin rănile trupului
mă aduni, după cum aduni apa la picioarele munților 
rătăcesc în egoismul apusului 
vreau acasă, acasă…!!!
îmi spui: viața are încă stranii spectacole 
piețe unde curvele sunt târâte de păr 
și cruci care trebuie duse până la capăt 
mai există trădări în Ghetsimani 
unde spinii timpului încă seacă de sânge 
înspăimântătoare imaginea corbilor 
și-a nopților reci spânzurate în teamă 
trebuie să cobor din întuneric ca să îmbrățișez soarele 
cu răbdare în răgazul zorilor...
tramvai inert în stația încercărilor 
o bătrână cu broboadă neagră îmi face din mână 
mișc pleoapele mult prea obosite 
încă o secundă în a Ta grădină 
înfășurată în albul crinilor 

mă va trezi privighetoarea

[Elena Mirca]

va multumesc din suflet pentru lectura si sugestii, am corectat si suna mai bine, multumiri!!

[Vasilisia Lazăr]

Foarte frumos, Elena! Felicitări!

[Camelia Ardelean]

mai există lupte în Ghetsimani 
unde spinii timpului încă seacă de sânge 
înspăimântătoare imaginea corbilor 
și-a nopților reci spânzurate în teamă 
trebuie să cobor din întuneric ca să îmbrățișez soarele 
cu răbdare în răgazul zorilor...

Un poem dinamic, care transmite! Mi-a plăcut!

[Corina Militaru]

Mi-a plăcut! :)

[Ion Lazăr da Coza]

Notă: După punctele de suspensie, cu excepția ghilimelelor și parantezelor, nu e admis niciun semn grafic!

Aş înlocui:

scară > treaptă

lupte > trădări  

Îmi place discursul tău poetic - viu, ușor ieșit din tipar... 

da Coza

[Valeria Merca]

''trebuie să cobor din întuneric ca să îmbrăţişez soarele 

cu răbdare în răgazul zorilor...'' - l-ai  îmbrăţişat, de bună seamă...:)
Încântată de poezia ta, Elena!

[Sofia Sincă]

O descătușarea a visului în drumul sinuos la porțile spiritului. Un poem epatant, suprarealist, psihologico-religios, dar căruia nu-i lipsesc elemente lirice considerabile. O stare sufletească emotivă, originală, fermecătoare și profundă în sentimentul iubirii cuprins de teamă.

Singurul vers pe care l-aș schimba, ar fi acesta: o bătrână cu broboadă neagră îmi face din mână. E prea simplu, concis în comparație cu restul poemului.
Admirație,

Sofy