Se iţeşte toamna rumenă la faţă, de gât cu răpciune.
Trece urgisită, cu tălpile goale, prin miez de tăciune,
Şoldurile-i saltă sub alai de frunze spre icuri de piatră
Umblă despletită, parc-ar fi ţigancă fugită din şatră!

Armăsari de humă tropotesc în juru-i scăpătaţi din hamuri,
Soarele-n chindie sângeră de spuză spânzurat pe ramuri,
Vântul îi ridică fustele-ncreţite, înteţindu-şi boarea,
Ca o hetairă râde-n calea lumii scuturându-şi floarea.

Cerul îi dezmiardă faţa măslinie pe genunchii lunii,
Irizări albastre îi zvâcnesc sub pleoape de culoarea prunii
Şi-n mojar de aur, cu-o descântătură, ierburi meştereşte...
Ca loviţi de friguri, de copacul-vieţii ne despădureşte!

Norii de sineală îşi descarcă plânsul - iar tu stai şi numeri
Ploile de ceară, cu lacrimi de zadă, ce le ţii pe umeri -
Din ulcele sparte la căderea nopţii se preling blesteme,
Viața la răspântii și-a gonit ploierii și prin situri geme!

Apa-n urlătoare, ca o vrajă cade într-un plâns fieratic
Aripi visătoare zac printre scuare, pentru-n ochi tomnatic,
C-a zburat Icarul, de prin labirinturi, ageamiu să prindă;
Toamna cea desculţă, făr' de iminei... – Regina de ghindă!

Vizualizări: 276

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Septembrie 16, 2016 la 10:39am

poezie plină de culoare, nerv, farmec, fructe cu miez dulce

admirație!

Comentariu publicat de bolache alexandru pe Septembrie 15, 2016 la 11:51am

Forma aleasă îngreunează și scade din frumusețe.

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Septembrie 15, 2016 la 11:34am

Ziceam doar că, pentru a nu părea arborescentă și/sau greoaie la citit, ne putem folosi de două cezuri pe vers. De ex:

Se iţeşte toamna rumenă la faţă, de gât cu răpciune.
Trece urgisită, cu tălpile goale, prin miez de tăciune,
Şoldurile-i saltă sub alai de frunze spre icuri de piatră
Umblă despletită, parc-ar fi ţigancă fugită din şatră!

Se iţeşte toamna

rumenă la faţă,

de gât cu răpciune.
Trece urgisită,

cu tălpile goale,

prin miez de tăciune,
Şoldurile-i saltă

sub alai de frunze

spre icuri de piatră
Umblă despletită,

parc-ar fi ţigancă

fugită din şatră!

:)))

Comentariu publicat de Rădița Răpeanu pe Septembrie 14, 2016 la 6:57pm
Asa este! A fost una din poeziile participante la concurs, clasată pe locul opt! O mândrie incomensurabila pentru mine! Plecăciune, Vasilisia! Vă ador!
Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Septembrie 14, 2016 la 2:14am

Mi-a plăcut mult, Rădița. Și totuși am mai citit-o undeva. Cred că a fost în concursul „Labirinturi autumnale”. Zic eu că încă am o memorie foarte bună. :) 

Comentariu publicat de Rădița Răpeanu pe Septembrie 10, 2016 la 12:43pm
Vreau s-o văd... apoi jur că știu ce am de făcut! Vă rooog... dragule drag, da Coza!
Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Septembrie 9, 2016 la 11:32pm

Citite cu două cezuri, versurile devin sprințare. 

Un excelent portret al toamnei.

da Coza

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Septembrie 9, 2016 la 9:25pm

Excelent, Rădiţa!

Las semn de drag, drag popas:

''Norii de sineală îşi descarcă plânsul - iar tu stai şi numeri
Ploile de ceară, cu lacrimi de zadă, ce le ţii pe umeri -
Din ulcele sparte la căderea nopţii se preling blesteme,
Viața la răspântii și-a gonit ploierii și prin situri geme!''

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Septembrie 9, 2016 la 11:51am

Iubita, ești sigură că-i ”plâns fieratic” nu hieratic? Întreb șî io - că-s nedumirită!:)))) Și mie îmi plăcea mai mult stilul alert!

Cu drag

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Septembrie 9, 2016 la 10:41am

Pentru un pastel, versurile sunt prea lungi. Oricum nu e pastel. E o poezie de toamnă stufoasă, atât de stufoasă încât a devenit arborescentă. Primul vers este cam alambicat în exprimare. Rumenă la față cu gât de răpciune? Cum poate deveni asta? Apoi atât descrii încât poezia devine greoaie, plicticoasă. Versurile se pot desface în câte două și îți dai seama că ar avea 10 strofe. Prea mult.

Sofy.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Leul şi măgarul (fabulă) a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"Am remediat scăparea de rimă din versurile "Aduceţi pe-acel ce pe jilţu-mi urcă / Şi fără…"
cu 22 minute în urmă
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia călător în timp a utilizatorului Dulmin Aurel
"povestea chiar daca impresioneaza ca subiect si cumva la final cercul se incheie: mama in sfarsit…"
cu 1 oră în urmă
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cine a inventat frățiorii? a utilizatorului Ioniţă Gabriela
":) foarte inventiva bunica, iar finalul este neasteptat :) remarc naturaletea scrierii,…"
cu 3 ore în urmă
Lui Chris i-a plăcut discuţia Cine a inventat frățiorii? a lui Ioniţă Gabriela
cu 3 ore în urmă
Ioniţă Gabriela a contribuit cu răspunsuri la discuţia Insula Șerpilor a utilizatorului Ioniţă Gabriela
"Cris, multumesc de vizita!( da, e doar un fragm"
cu 4 ore în urmă
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia Insula Șerpilor a utilizatorului Ioniţă Gabriela
"Foarte frumoasa incursiune in in Insula Serpilor, stiam ca numai specialistii au voie acolo, dar…"
cu 5 ore în urmă
Lui Chris i-a plăcut discuţia Insula Șerpilor a lui Ioniţă Gabriela
cu 5 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Așteptare a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Vă mulțumesc frumoes pentru comentarii."
cu 8 ore în urmă
Dulmin Aurel a postat o discuţie

interferențe

  O aștept pe coridorul spitalului. Urmează să o externeze. Îi externează, atât pe ea, cât și pe…Vezi mai mult
cu 10 ore în urmă
Postare de log efectuată de Grig Salvan

Regrete

regretele-mi bat ritmic în tâmple ca roțile unui tren ce nu mai oprește iar eu rămân tot mai mult…Vezi mai mult
cu 19 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Așteptare a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Martie e acea perioadă de trecere dinspre iarna rece spre căldura primăverii adevărate, o perioadă…"
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Valenta zi de martie a lui Stanescu Valentin
cu 19 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta zi de martie a utilizatorului Stanescu Valentin
"Secvențe luminoase dintr-un pastel al unei zile de martie, ca niște zâmbete molipsitoare. O…"
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Păresimi-început de elegie a lui IOAN stoian
cu 19 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Păresimi-început de elegie a utilizatorului IOAN stoian
"Un somptuos decor de primăvară surprins în derularea energiilor ei vitale. O mică odă a…"
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Pe când...o primăvară? a lui Rotariu Dorel
cu 19 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe când...o primăvară? a utilizatorului Rotariu Dorel
"Un poem manifest despre o primăvară pângărită de „corbii negri” ai războiului. Și…"
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Leul şi măgarul (fabulă) a lui ELENA AGIU-NEACSU
cu 19 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Leul şi măgarul (fabulă) a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"Rar mai citesc, în poezia de azi astfel de texte spumoase și savuroase ca această fabulă,…"
cu 19 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Așteptare a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Frumos condus firul poetic. Aşteptarea este aparent tăcută. Dincolo de ea energiile definesc drumul…"
cu 20 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor