orpheu şi euridice

râuri curg din părul tău,

râuri de platină, râuri de stele şi de lumină,

din glezna ta răsar păduri  de tei

din ochii tăi ţâşnesc laseri de dor,

din gura ta,  izvoare…

nu ştiu unde s-au ascuns. E un an

cu un infinit de clipe de vieţi

de când doar tăcerea mi-o scrijelesc

pe suflet ţipând adâncul din albastru

cu roşu pătat pe cerul

dintr-un cearceaf

cu perfuzii

şi

branule-nghesuite

de stele ce-mi şoptesc viaţa de după

banca pe care stau

şi

privesc florile înălţate la crucea

ce o port la gât

de la tine.     

Sunt tot aici, nu m-am desprins din mine

copacii printre gânduri târziu înmuguresc,

şi-mi este dor s-ascult pe cel care nu vine

de teamă că în lacrimi privirea i-o rănesc.

Adorm pe câte-o pleoapă în nopţile cu lună

şi las deasupra mării un pescăruş în zbor,

când valu-i doar o umbră rănită de furtună

în trecerea spre ţărmul din visul tuturor.

Am vaga bănuială că nu doresc să-nfrunte

pe cei rămaşi cu mine, aceiaşi zei…

Orașul monolit înghite zile histrionice

ca pe niște larve minuscule

canicula își întinde lasciv tentaculele

pe trotuarele mirosind a fast-food

aleile parcului descalță oameni

îmbrăcați uniform

iarba crește pe birouri

artificial

funcționarii tund gazonul anti stres

din vitrine zâmbesc manechine rodate

pe bănci oamenii străzii se confundă

cu statui inerte ce împânzesc orașul

mercantil

par sculptate de însuşi Rodin…

întoarcere

adesea mă întorc în sat

să-mi scutur sufletul de rouă,

la poartă lacătu-ncuiat

îmi frânge inima în două.

e tristă prispa de-altădată,

fântâna doarme pe tălpar,

a căzut cerul pe poiată,…

trupul tău pe marginea patului

ochiul

un vampir rănit

bea și ultima picătură rotundă

iederă

dimineața se  cațără pe ferești

să-și taie venele

 …

Coboară din maimuţă

gândul prin îndoieli murmurate în şoaptă:

mă prinde,

nu mă prinde,

mă prinde

sufletul în braţe la sosirea  

în grădina iubirii

sau

trebuie să sparg zidul mărginit

de dorul amintirii (ne)trăite?

Mă prinde,

nu mă prinde,

mă prinde...   

plâng

am deschis cutia pandorei

fulgerul a făcut întuneric

mi-a deschis inima

și mi-a legat sufletul

cu fulgi de plumb

nu pot picta cu negru zăpada

dar pot închide într-un cerc

un pătrat

rămâne legenda unei încercări

soldații fac stânga-mprejur

sau

dorm la drapel

onor?

Printr-un veac atins de sete amândoi am colindat, 

Nimeni n-a urcat ca tine pe un gând filigranat;

Mi-ai adus izvoare-n suflet cât cu visul nu cuprinzi,

Iar acum întreg văzduhu-i broderie de oglinzi.

Muritoare ești minune, mi-ai șoptit, însă nu știu

De ce murmurul colibri stă în lanul meu târziu,

Când respiri aprinzi tot cerul, ochii verii sunt de vină,

Au văzut cum plimbi misterul printr-o arșiță divină!

Măsurasem…

paşi pe aer când spun te iubesc

din mâini mi-au crescut iar aripi

prin păr

curge Dunărea

estuarele ne-hotarele

păsările mi s-au ascuns în minte

şi pun la cale un zbor

cerul de sus iar e jos

m-a-mbrăţişat

m-a modelat

cu palme albastre

ZiFrumoasă (Mihaela Călin )

26.VII.2014

Să nu mă-ntrebi de mâine sângerează

Pe-un azi rănit în ciobul unui plâns, 

Nici câte clipe sunt dintr-o amiază, 

În care mărăcinii m-au străpuns. 



Contează visul fără de busolă 

Urzit în valuri de jăratec stins? 

Mi-e lumea punte făr` aureolă 

Şi fir de iarbă crudă neatins. 



Să nu mă-ntrebi de plec îndurerată, 

Ce zburător cu mine s-a…

în răspântii de lumină

ceas al amurgului

totul se clatină

noaptea se lasă

de foc și platină

vin târzii orele

se-nchid florile

murmură-n liniște

poala pădurilor

extazul furilor…

Ţărâna multor gânduri ne-nţelese,

un nor de praf prin amintiri târzii

m-a rătăcit de clipe şi nunţi fără mirese,

în tot acest descântec al falsei nebunii.

Nu mai există vis la tâmplele albite,

galop de herghelii pe verzile câmpii,

tâmplari făcând sicrie şi lacrimi fericite

prin irisii albaştri cu umbre sidefii.

Prin riduri înflorite vântul întâlneşte

icoane fără îngeri cu rame…

dimineaţa văpaie

se descompune într-o ceaţă de sunete

descrescătoare în noi

ca o poartă ce trece printr-o altă poartă

ne închinăm la o icoană

ce n-a fost pictată încă

din când în când

ne lăsăm culeşi de vremelniciile înţelegerii

apoi le culegem noi pe ele

nu mai e timp de ispăşiri

nebuni de liberi

vom scruta mileniile de sârguri

nemaipoposind nici măcar

la miazănoaptea întâmplării

acolo unde începe…

era la locul ei. Doar sufletul hoinărea

pe afară. Cu ploaia de tunete, părea

că nu mai vede poarta. Bătea sacadat

în trup. Nu-mi dădeam seama dacă

mă bucuram

că trăiesc

sau

sunt fericit.

Codul morse. Bate. Auzi, bate.

Tresalt. 

Singurătate fost-ai tu,

Singurătate fost-am eu;

Un pelerin în veac plebeu,

O fulguire... spus-am "Nu!"

Au fost efemeride, corbi,

În gol petale au căzut;

Pământul, ochiul nevăzut,

A-nchis cuvântul printre orbi.

Un heruvim îndurerat,

Copacul-Înger ne-a cuprins,

Când sterpul râu de necuprins

A stins nisipul sângerat.

Destinul astfel a murit,

Un alb atol rămas-ai tu,

O…

Nu trebuie să-ntrebi de câte ori un ochi îmi lăcrimează

de ce curcubeul sub pleoapa mea e uneori mai mic

obrajii sunt adăpostul mângâierilor tale

tezaur fără trepte unde fiorii devin străjerii emoţiilor

când buzele deschid uşa fiecărui sărut fiecărei plăceri

privindu-te constat că eşti mai frumoasă ca lumina

că părul tău se transformă în raze aurii

revărsându-se pe umeri

valuri despletite din timp

nu ştiu câte minuni sunt pe pământ

dar ştiu că…