Nani-nani, gândurile mamii,

Dormiţi în pace

Ca puiul în găoace

Că vine îndoiala să vă joace...

Somn bun, somn uşor, somn plăcut

Gândurile mamii,

Gânduri nani-nani...

Prin care lăstărişuri v-am pierdut cu anii?...

Azi mă cheamă amintirea unor seri de…

                          ''Ești frumos Enkidu; te-ai făcut ca un zeu. De ce rătăcești ca fiarele prin pustiu?  Vino, vino  să te duc în Urukul-cel-împrejmuit, la templul cel sfânt, lăcașul lui Anu și-al lui Iștar, acolo unde este Ghilgameș, cel atotputernic, și care, asemeni unui taur, întrece în tărie pre toți oamenii.''

                            …

        Trotuarul sufletelor

Un pas.

Ecoul zăpezii

și-a îmbrăcat durerea

în lacrimă.

Un timp.

Sufletul ploii

s-a ascuns în trupul

prafului.

O clipă.

La semaforul vieții

aștept ca destinul să-ncălzească liniștea

cu un sărut.

tragedia înduioșării

e singurul motiv de reușită

când mincinoșii vremii oblăduiesc în haos…

amintirile 
pătrund pe sub scoarța prezentului
în venele oxigenate
cu iubire
îmi tulbură toată circulația 
inima abia își mai târăște visele acum încărunțite
trupul injectat cu substanță străină
se odihneaște pe cearșeafurile trecutului
crezând că dacă vor rămâne șifonate
amintirile vor sângera până la moarte

Ca stropi de ploaie licărește luna

și-mbracă-n raze umbre neaflate.

Eternitatea nopții își freamătă cununa

din laurii molateci,

pe tâmple înstelate.

Ceruri întregi născute-n lacrimi aburinde

veghează vise-nfiripate de-ntunecații corbi.

Știma pădurii în suflet ne cuprinde

ghidându-ne în pașii

șovăitori și orbi.

Dumbrăvile ne cheamă cu scoarța-nmugurindă

sub laptele zeiței țesut peste eter,

izvorul răcorește cu…

Mânat de frumuseţi interioare,

Ca un pendul desăvârşind minutul,

Sporesc cu o bătaie neştiutul

Momentului spre clipa următoare -

Configurând impulsul bunăoară

Şi evident emoţia fecioară.

Mă trec idei de vorba mut-a gurii,

Cât voluptatea trece prin dantele

Mulându-se pe parţile rebele,

Pasiunii deşteptâdu-i nurii -

Ademenind cu patimile coapte

Amorul crud din leagănul de şoapte.

Adus de…

SINGURĂTATE

Ţâţâna porţii

scârţâie. Prieteni trec,

doar vântul intră.

LUMINI

Coruri de albine

cântă-n ceara făcliei –

Lumini pe altar!

VEŞNICIA

Broasca ţestoasă

crucea rotundă-şi poartă

ocolindu-ne.

ŢI-AM SPUS

Copilul plânge…

„Îngere, ţi-am spus

să ai grijă de aripi!”

ÎN APARTAMENT

Copii, poate se

joacă deasupra.…

''Ghilgameș, o să-ți dezvălui o taină, o să-ți spun un lucru neștiut muritorilor. Privește această buruiană, asemănătoare lyciului spinos. Spinii ei sunt ca ai trandafirului, așa că îți va înțepa mâinile, dar dacă vei apuca această buruiană, vei dobândi nemurirea.'' ( ''Epopeea lui Ghilgameș''Tăblița a unsprezecea.)

Asemeni căpriorului flămând,…

Sunt dimineți

în care încerci să-ți amintești o rugăciune

cuvinte neînțelese ți-se dezlipesc de pe buze 

porți bolovanii păcatelor

pe umerii sufletului

ai deschide capacul sicriului

pentru gândurile 

ce-ți biciuiesc conștiința

sunt dimineți 
în care ai vrea să fii tu Dumnezeu 
să te poți ierta

se vorbește despre transplant
respirăm prin fiecare por
gândul că salcâmii din spatele casei
și-au venit în fire
bată-i norocul să-i bată
înfloresc ceruit
fără replică te lasă
când își aruncă albul în ochii tăi triști
a trecut vremea în care suiai trepte
până în locul unde copilăria era la ea acasă
acum colorăm cireșe
pentru serile de mai rămase în neclintire

Într-o lume imperfectă, suntem jalnici manechini,

Îmbrăcați la repezeală într-o haină grea de spini.

Cocoțați ades pe-un soclu de penibile visări,

Ne alegem doar cu prafu-n repetabile-amânări.

Fire de nisip răzlețe de pe coama unui val,

Eșuăm pe-un țărm de temeri, lângă Marele Final.

Șubreziți de anotimpuri cu îngheț total la sol,

Uneori plonjăm scolastic din zăpadă în nămol.

Nu mai știm unde ni-e locul, temniță-i al…

Ziorul când ți-l urci către iubire,

nu e nevoie să întrebi

pe unde-ncepe vârful

cu cedrii să vorbească.

Din ochi îndrăgostit

de-ajuns îi e genunii să se nască.

Acolo jertfă se…

                 Transcendență

Invazia neologismelor

mi-a deformat imaginea

și-n fuga comunicării spre nicăieri

pământul

ascunde

lacrima din cuvânt.

Vreau să respir!

În taină, mut silaba

și-o transform în nemurire,

apoi mă-mbrac

cu primăvara vremii mele

și-mi plimb curajul în lumină.

Ridic privirea,

mă bucur

și respir românește.

Arta ca stare de levitaţie pur şi simplu Iar
poetul Poetul s-a spălat cu moartea pe mâini
Urma să scrie alt poem de dragoste Viitorul
totuşi nu pleacă de la noi Deşi România a
ajuns la fundul său Se pare că Dumnezeu
ne-a întors spatele Din pământ curg lacrimi
din zori şi până noaptea târziu
Ţăranii se înalţă la ceruri
ca nişte baloane
de
săpun

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

Beţie

Beam ca proştii fără frâu

Ne scăldam în vin ca-n râu

Vinul unduia ca râul.

Beam întruna ca diliii

Beam de ne băteam copiii

Şi-adormeam cum doarme grâul,…

Știi cum plâng vulturii, i-ai văzut vreodată

Când pliscurile lor de oțel și le sparg

În singurătate de-o cremene moartă?

Și ce crezi că fac ei, apoi? Plâng și tac.

Și lacrima cade pe setea de moarte

Iar arma cea frântă renaște în timp

Smulgându-le gheare și penele toate

Și ce crezi că fac ei apoi? Iarăși plâng.

Și-n vaietul lor e durere, nu milă,

Acești prădători cu aripi de oțel

Decât să devină o pradă umilă…

Am îmbrăcat haine cu parfum de cuvinte 
îmi era frig 
nimeni nu-mi asculta gândurile
doream să povestesc cu cineva 
la un pahar de vise
toate cafenelele au afiș 
,,nu servim fericire poeților"
m-am întors între coperțile artiștilor
să mă îmbăt cu versuri alese

Am rămas mai multă vreme, decât las în urmă şoapte,

Să mă tulbur de iubire, zi de zi, noapte de noapte,

Ca un altfel de luceafăr...  sau nebun ar spune unii -

Nefiind,  cum e adâncul,  împăcat cu raza lunii.

Cu temeinica rutină,  m-am pliat  pe rostul vieţii

Ca un răsărit de soare  pe amprenta dimineţii;

Dorul meu şi vina serii,  fiecare fac risipă -

Măsurând îndeaproape orice gol lăsat de clipă.