Fugă

[Florea Dan]

Ca stropi de ploaie licărește luna
și-mbracă-n raze umbre neaflate.
Eternitatea nopții își freamătă cununa
din laurii molateci,
pe tâmple înstelate.

Ceruri întregi născute-n lacrimi aburinde
veghează vise-nfiripate de-ntunecații corbi.
Știma pădurii în suflet ne cuprinde
ghidându-ne în pașii
șovăitori și orbi.

Dumbrăvile ne cheamă cu scoarța-nmugurindă
sub laptele zeiței țesut peste eter,
izvorul răcorește cu unda-i de oglindă
bolta cea înzidită,
din inversatul cer.

Purtăm în noi durerea înverzită
de dealuri îmbrăcate în raze aurii.
Orașul ne sugrumă, scăldându-ne-n inspită,
croindu-ne betoane
pe post de iasomii.

Bolborosesc sudalme drept cutumă
și port pe umeri cetina de aramă.
Smerit alerg, la glezne port furtună,
gonind mă-ntorc la tine,
Natură, scumpă mamă!

[Florea Dan]

Vă mulțumesc pentru citire și observații. 
Legat de ritm, nu vroiam neapărat să țin de prozodia clasică. Dar într-adevăr ar fi bine să fiu mai atent legat de prozodie. 

Finalul într-adevăr este cu tentă de clișeu, întoarcerea în natură. Din păcate acest final și-a pierdut de mult valența de a fi patetic. (PATÉTIC, -Ă, patetici, -ce, adj. 1. Plin de patos, care emoționează, impresionează, înduioșează; plin de emfază, de afectare)

Voi vrea să reiau aceste versuri și să le șlefuiesc. Poate chiar remodela. 

cu respect mă înclin,
Dan

[gina zaharia]

O plimbare în natură, acum pe seară, e binevenită!

[Ion Lazăr da Coza]

Sugestii:

Ca stropi > În stropi

zeiței țesut > zeiței urzit

de aramă > de-aramă

Multe ruperi de ritm.

De șlefuit.

da Coza

[Sofia Sincă]

Da, este multă poezie aici, despre natură, despre dragostea ei și a noastră împletită. Dar este o poezie cuminte, cumințică. Mai ales că se termină cu celebrul vers, deloc surprinzător. Mă tot duce spre clișee... parcă s-a mai spus asta, parcă s-a mai spus cealaltă, desigur cu alte cuvinte.

Însă... respect creația.

Sofy

La acest vers, și port pe umeri cetina de aramă.  pentru a nu ieși din ritm, ar fi ceva mai bine, și cetini de aramă port pe umeri.