Mânat de frumuseţi interioare,
Ca un pendul desăvârşind minutul,
Sporesc cu o bătaie neştiutul
Momentului spre clipa următoare -
Configurând impulsul bunăoară
Şi evident emoţia fecioară.
Mă trec idei de vorba mut-a gurii,
Cât voluptatea trece prin dantele
Mulându-se pe parţile rebele,
Pasiunii deşteptâdu-i nurii -
Ademenind cu patimile coapte
Amorul crud din leagănul de şoapte.
Adus de braţul nevăzut al firii
Un gând pribeag mă cere după sine
Spre un tărâm nemaiştiut de mine
Aproape de prăpăstiile iubirii -
Unde mai face victimă o stare...
Să netezească dorului cărare.
În faptul unor treceri prin urmare,
Ce pot fi zbateri dăinuind subtile
Peste rămase nezidite zile,
Ce îmi ridică semne de-ntrebare -
Las tâmpla uneori să mă dezlege
De câte neajunsuri... se-nţelege!
Adaugă un comentariu
multumesc!
Sugerez: Şi evident emoţia fecioară. > Şi, evident, emoţii de fecioară.
O poezie cu mult șarm.
da Coza
mă bucur mult că sunteţi pe pagina mea, este o mare onoare să mă aflu în atenţia d-voastră -
vă mulţumesc!
Foarte frumos! Candid, fermecător și sensibil. Intercalarea rimelor aduc un plus de muzicalitate la această poezie declarativă... Însă mesajul curge și spre timp și spre dorul de iubire pură.
Stare sufletească, emoție și teamă în fața obstacolelor vieții.
Am citit cu deosebită plăcere.
Sofy
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE