Când plâng vulturii?

[Dori Lederer]

Știi cum plâng vulturii, i-ai văzut vreodată
Când pliscurile lor de oțel și le sparg
În singurătate de-o cremene moartă?
Și ce crezi că fac ei, apoi? Plâng și tac.

Și lacrima cade pe setea de moarte
Iar arma cea frântă renaște în timp
Smulgându-le gheare și penele toate
Și ce crezi că fac ei apoi? Iarăși plâng.

Și-n vaietul lor e durere, nu milă,
Acești prădători cu aripi de oțel
Decât să devină o pradă umilă
Preferă să moară aproape de cer

Într-o agonie ce singuri și-o strigă
Departe de ochi, de miros și de gând
Și nimeni nu știe cum pot ei să plângă
Și nimeni nu află ascunsul mormânt.

Dar lacrima cade pe masa de praznic
Și-același blestem le rămâne zburând
O iau de la capăt la fel de năprasnic
Și între o moarte și alta... mai plâng...

[Dori Lederer]

Prețioase indicațiile. Mulțumiri tuturor.

[Camelia Ardelean]

Și-n vaietul lor e durere, nu milă, 
Acești prădători cu aripi de oțel
Decât să devină o pradă umilă
Preferă să moară aproape de cer... Interesant! Lecturat cu plăcere!

[Ion Lazăr da Coza]

Notă: Ca să modificați/reparați un text deja postat, dați click pe OPȚIUNI (dreapta-sus), bifați EDITEAZĂ COMENTARIU, retușați ce-i de retușat, apoi click pe SALVARE, jos.

Foarte interesant mesajul!

da Coza

[Dori Lederer]

va multumesc pentru comentarii.

[Sofia Sincă]

Foarte interesant pus mesajul în vers. Deci și vulturii plâng...

Ai creat o atmosferă răvășitoare între însingurare și angoasă, iar pe de altă parte un îndem la meditație.

Însă poeziei îi lipsesc rimele corecte, prozodia în general, care au lipsit-o de muzicalitate. În unele locuri este inexistentă: timp-plâng; gând-mormânt; zburând-plâng... Și cea existentă este precară. Apoi semnele de punctuație se pun lipite de cuvânt, iar după ele se lasă spațiu.

Mi-a plăcut poezia în ansamblul ei, dar există loc de perfecționare.

Sofy