ai trimis fantome să mă desprindă din mine

să vând leacuri pentru drum lung să cânt florilor de salcâm

să spionez eșarfele dragostei

mi-am luat lanțurile am știut că trebuie să mă opresc la colțul unei străzi

acolo am unghi drept și un punct sigur spre lumea cocoțată pe cer

alături o mască avea chipul meu trebuie s-o repar am zis e spartă de gânduri

vine din valea tigrilor

am adormit greu vedeam continente pe care le voi fi trecut cu…

Paşii tăi trec prin 
pădurea sufletului meu,
culegând lumina 
clipelor de mâine.
Vreau să-mi atingi 
crengile cu speranţă,
să mă-nalţ în visarea 
cerului,
pe o aripă de uitare 
să-mi aşez lacrima...

mă strigă pe nume

nu știu cine mai sunt

din ultima ploaie a rămas un chip crăpat de pământ

pe care toți l-au călcat în picioare

apoi l-au întrebat dacă printre rădăcini

s-au ascuns semințe de cuvinte

să încolțească poemele când apa învață drumul



e secetă-mi spui

și eu tac într-un loc fără nume

norii își spun povești pe cumpăna unui cer

prea neștiutor să-mi înece…

sorb veninul de șarpe

ca o vrabie împăcată cu soarta

de-a fi în orice clipă

sugrumată

prin colții lor

Dumnezeul din mine…

Într-un sat de munte un copil umbla

- Unde este raiul? Pe toți întreba

Căci simțea în suflet că-i musai să știe.

- La-înțelept întreabă, colo în pustie!

Înțeleptul însă l-a condus de mână

La o mânăstire și-a-început să-i spună:

- De aici începe drumul către rai…

Îţi sunt dator cu neuitatul meu trecut

pe pragul vechiului altar neconstruit,

unde prin glas de curcubeie n-ai crezut

că ploile-n aceeaşi noapte s-au sfârşit.

Iarba scăldată-n rouă strălucea în zori

doar ochii implorau cărarea prin abis,

şi dincolo de cer, de farmecul din flori

se năruiau castele, se distrugea un vis.

Îţi sunt dator cu-o şoaptă şi înţelesul ei

de te-aş găsi, te-aş întreba-ntr-o doară,

ce te-a făcut…

Daniela Tiger                                                                                               Ionel Mony Constantin

Așa mi-a venit un dor de ducă!                                                    Azi mi-a venit aşa un fel de inspiraţie!

Și…

cu vise rupte

anapoda

să îți bei cafeaua mare

amară

(poate ți-ar fi placut dulce

dar o vomiți)

faci cerculețe din carpați

(de sfântu’)

[din patriotism]

și îl înjuri pe băsescu

în ebraică

(să nu se supere STS-ul)

tot din patriotism

preferi un sex trădător

repede și pe la spate

deși adori preludiile lungi

și șaizecișinouările

cu veioaza…

povestea nu mergea mai departe

de nedumerire rănile se aliniau

pe un câmp pe care l-a părăsit orizontul

prin mine treceau galopuri întortocheate

ţineam în braţe cutremurate candori

pasiune şi compasiune

pleoape trântite cadenţat

peste diagonalele plânsului

orbit de strigătele dese

ale unor morgane amăgite

lăsam cuvintele lor să facă umbră

celui mai înăuntru înăuntru al meu

Dumnezeul nu le murise încă

ofranda…

Așa mi-a venit un dor de ducă!

Și m-am dus...

Am alergat prin poieni de suflet incandescent,

am închis și-am deschis porțile suferinței,

uneori... mai greu,

alteori... cu ușurința florilor de mai.

Am ridicat ochii, dar norii au…

şi bate ca nebuna-n piept. Voia să-l spargă

şi mă-ntrebam cine. O dădusem la înot

mai demult, să-nveţe să alerge

pe canalele trupului meu. Nu ştiu cum,

aflase de o fisură şi a plecat. Demult. Inima.

S-o fi întors

fără să-mi spună?

Să-mi spună

acum

că a obosit?

O las pe ea şi plec eu.    

pe calea oaselor pe drumul durerii ce mă duce…

De fericire am auzit în trecerea mea prin viaţă

cineva spunea că seamănă cu o floare

alţii o asemuiau cu plânsul vântului prin ramuri

alţii i-au spus rara-avis şi au încetat s-o caute

prin atâta nisip

eu cred că este o tristeţe cu broderie de lacrimi

în ea m-am regăsit

treceam cu soarele înapoia mea numărând căderi de rouă

uneori se-ntâmpla să fie dimineaţă

o simbioză perfectă între două tăceri paralele

locuiam cu chirie pe termen scurt în…

Perfectă, nu pot să fiu,

poate carte deschisă la o literă

mărginită într-o zi tristă.

Nu pot să fiu dorința rostită

acoperită cu așteptare tainică,

nu pot să fiu tandrețea lipsă

din nopțile de vară, neconsumate dorințe.

Nu pot să fiu ce nu vrei tu să fiu.

Perfectă, de-mi ceri,

pot…

 Mult prea târziu! A-ncremenit uitarea!

 În spice de absențe, iubirea a tăcut.

 Buchetele de maci și-au scuturat culoarea, 

 Nu știu nici cine ești! Un mac necunoscut!

 Din Carul Mic aprind o stea și-mi pare rău,

 Nu simt regret! Iluzii de ninsori hoinare

 Te-au spulberat! Mi-e bine, zău.                 

 Să fii vreun mac de prin ierbare,

 Fugit de toamne insomnii ? Sau poate-un dor

 Nins de petala zglobiei…

alunița ta de pe inimă

nici tatuajul cu numele meu

noroc că am dat peste

un doctor poet

căruia îi pasă

aproape la fel de mult ca și mie

de nemurire

ar fi putut ajunge în pieptul meu

închisă din nou

în tristețe

și n-ar  mai fi aflat nimeni

cât de mult m-ai iubit

va bate ecvestru

în giratoriul de la universitate

până vei renaște

nisipul coboară în apă să caute

printre medicamente de dimineață

urmele pașilor

la margine este o geamandură

lungi și subțiri

ochii roșii urcau pe gleznele carnivore ale mării

gratii

spre pasărea pe care-o iubise vara trecută

dar

sarea șoldurilor apei repetă încet și algic…

Frunză verde de mohor

Cine-o zis dorului dor?…

De dorul tău, munții se-nclină,

Se scaldă-n râu raza de soare,

Pe-aripi de nor, lumina lină

Ne poartă-n vis – dulce chemare.…

aleargă sau eu prin el. Nu-mi

dau seama decât că nu-l mai am

să stau de vorbă cu mine

şi tocmai acum

când îmi pun dinţii,  

să pot

să şoptesc

(cu toată gura)

sufletului,

dar şi el a plecat. Singur. Eu.