Îţi sunt dator cu neuitatul meu trecut
pe pragul vechiului altar neconstruit,
unde prin glas de curcubeie n-ai crezut
că ploile-n aceeaşi noapte s-au sfârşit.
Iarba scăldată-n rouă strălucea în zori
doar ochii implorau cărarea prin abis,
şi dincolo de cer, de farmecul din flori
se năruiau castele, se distrugea un vis.
Îţi sunt dator cu-o şoaptă şi înţelesul ei
de te-aş găsi, te-aş întreba-ntr-o doară,
ce te-a făcut să pleci şi nopţile să-mi iei
lăsând în locul lor, iubirea ta povară?
Minuni necunoscute de-ar fi să întâlnesc
le-aş pune să-ţi ofere a clipei depărtare,
şi-acolo unde pomii cu visele-nfloresc
să-nnapoiez, iubito, plăcuta-mbrăţişare.
Adaugă un comentariu
Multumesc Sofy pentru apreciere si comentariu!
Cu mare drag!
Multumesc pentru popas domnule da Coza!
Cu pretuire!
Motivul romantic al visului pe mesajul eternei iubiri. Și al versului clasic corect.
Am citit cu multă plăcere!
Sofy
Semn de popas.
da Coza
Multumesc Iris pentru popas si lectura!
Cu mare drag!
Gina iti multumesc pentru apreciere!
Cu drag si pretuire!
Multumesc Mihaela pentru popas si lectura!
Cu mare drag!
lumina și întunericul fac cercuri prin poezia ta, George!
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE